Este Crin Antonescu de "dreapta"?

Întrebarea nu este pentru mine. Aș putea să încerc o definiție a termenului ”dreapta”, una cât de cât rezonabilă, ideologică, dar mă îndoiesc că ar fi comună cu cele care sunt circulate prin spațiul nostru public – de unde și nevoia de ghilimele din titlu. Iar, o dată definiția dată, răspunsul meu personal la ar fi subiectul unui articol de opinie. Analiza de mai jos pornește în schimb de la un fapt simplu: politicieni și jurnaliști vorbesc în mod curent de ”dreapta”, mai ales în contextul ”unificării” ei. Doar ieri dl Băsescu spunea într-un interviu:

”Este clar ca dreapta dupa europarlamentare trebuie sa ia decizia de a avea un singur candidat la prezidentiale.”

Deși jurnaliști și politicieni auto-identificați de dreapta, inclusiv președintele, au vorbit și au pledat pentru asta la alegerile pentru Parlamentul European, acolo n-a avut loc nicio unificare, absorbție, fuziune, alianță politică sau electorală. Tema a fost reluată pentru alegerile prezidențiale. Trebuie spus aici că din această privință e o diferență majoră între cele două alegeri. Rezultatul alegerilor europarlamentare sunt scoruri pentru fiecare din partidele competitoare. Putem eventual vorbi de ”pierdere” doar pentru partidele aflate sub pragul electoral. La alegerile prezidențiale, în schimb, există un câștigător, unul singur. Miza unei eventuale ”unificări” este cu totul alta.

Bun, haide să încercăm o analiză a acestui demers… și dăm de primul obstacol. Ce e această ”dreaptă”? Cine e și ce vrea? Pe cine include? În mod vag, se pare că ea se suprapune peste partidele din actuala opoziție – o definiție care ar putea avea sens, până la un punct, în măsura în care e evident că puterea reprezentată de PSD se autodefinește a fi de ”stânga”. În acest caz, dilema ar fi cea din titlu: este Crin Antonescu, președintele și candidatul la prezidențiale al PNL, cea mai mare forță din opoziție, de ”dreapta”? Dl Antonescu a fost până mai de curând candidatul USL, adică al alianței politice dintre partidul său și PSD, care a câștigat alegerile din 2012 și a impus premierul actual, dl Ponta președintele PSD – care este cel mai probabil și candidatul prezidențial al ”stângii”. Dl Antonescu a forțat chiar alegerile prezidențiale anticipate în vara lui 2012, când ar fi urmat să candideze din partea USL. Întrebarea e prin urmare foarte justificată, și crucială.

Căci, dacă răspunsul este DA, atunci unificarea rapidă a ”dreptei” n-are pur și simplu niciun fel de temei, din contră. Unificarea dreptei la alegerile prezidențiale ar trebui realizată, nu după 25 mai, ci după 25 noiembrie, adică după primul tur al alegerilor prezidențiale. Dl Băsescu spune că scenariul ăsta e o glumă, pentru că, citez, ”electoratul nu se va muta peste noapte”. În realitate, însă, electoratul se mută foarte bine de la un tur la altul – considerând antecedentele, iar problema reală este dacă se mobilizează sau nu. E fenomen studiat și verificat că un alegător care a venit și a votat pentru candidatul preferat în turul I are șanse mai mari să participe și la turul II decât unul care n-a participat deloc la vot, chiar dacă asta înseamnă să dea votul altui candidat. Participând separat, candidații ”dreptei”, diferiți ca istoric, profil și public țintă, și-ar mobiliza fiecare bazinul electoral propriu, dând șanse maxime candidatului unic susținut în turul II. De asemenea, a aștepta turul I al alegerilor rezolvă și problema, dificultatea practică cât se poate de serioasă a stabilirii candidatului cel mai bine plasat, cu cele mai mari șanse de a câștiga alegerile.

Singurul argument valabil pentru a stabili un candidat unic al ”dreptei” înainte de turul I al alegerilor prezidențiale este dacă răspunsul la întrebarea din titlu este NU. Atunci, această unificare ar deveni imperativă, tocmai pentru a împiedica situația în care niciunul din candidații ”dreptei” nu intră în turul II, în locul lor concurând și câștigând unul din cei doi foști co-președinți ai USL.

Repet, întrebarea e crucială pentru întreaga discuție a ”unificării dreptei”, un răspuns dă o direcție de acțiune, celălalt una aproape perfect opusă. Or, din rândul liderilor politici, din câte știu doar Monica Macovei a spus clar și răspicat că nu se pune problema susținerii dlui Antonescu, din pricina evenimentelor din 2012, mai sus pomenite. Un mesaj care l-a supărat atât de rău pe Crin Antonescu încât acesta a condiționat discuțiile cu PDL de rezolvarea ”problemei Macovei”. În schimb, președintele Băsescu când îl amintește pe Crin Antonescu alături de Victor Ponta și îi pune, citez, ”în aceeași găleată”, când vorbește de Crin Antonescu ca de un potențial candidat al ”dreptei”, care să-l bată pe Victor Ponta. Cât timp nu lămurește această dilemă, președintele și ceilalți care pledează pentru ”unificarea dreptei” își sabotează propriul demers.

Eugen Nicolicea debutează ca ministru cu o minciună grosolană

Nu e tocmai o surpriză pentru cine cunoaște palmaresul și ”ce-l mână în luptă” pe dl Nicolicea faptul că propunerea de ministru pentru relația cu Parlamentul în cabinetul Ponta III își face ca prioritate legea amnistiei și grațierii. Dar, vai mie, am fost surprins de seninătatea cu care omul aruncă o minciună mizerabilă în argumentația pentru adoptarea legii ăleia ticăloase:

”Intotdeauna cand se trece de la un Cod penal cu pedepse mult mai mari la un Cod penal cu pedepse mult mai mici trebuie date legi tranzitorii printre care unele sunt aceste legi de amnistie si gratiere, pentru ca vom avea persoane condamnate cu pedepse foarte mari, pedepsite pe vechiul Cod si apoi pedepse mult mai mici pentru aceeasi fapta facuta poate in aceeasi zi, in aceleasi conditii si de aceea este nevoie de aceste legi tranzitorii. Eroarea majora a adoptarii acestor legi a fost aceea ca ele au fost adoptate in ultima clipa. (…). Punctul meu de vedere este ca, daca o astfel de lege va intra in vigoare, va trebui sa fie foarte bine cantarita, sa aiba niste articole care sa prevada cazurile deosebite intre cei pedepsiti pe vechiul Cod si pe noul Cod.”

(Eugen Nicolicea, preluat de Hotnews)

Nu, nici vorbă. Nu e nevoie de legi tranzitorii pentru cazul prezentat, pentru că legile penale favorabile se aplică retroactiv. Practic, dacă ne amintim, din clipa intrării în vigoare a noului cod penal, pedepsele mai blânde au fost imediat aplicate, ceea ce a dus la eliberarea unor condamnați sau mutarea lor în alt regim penal. E o minciună sfruntată și că ar fi nevoie în astfel de cazuri de grațiere (care înlătură pedeapsa cu totul), și cu atât mai mult de amnistie, care înlătură complet răspunderea penală, ca și cum fapta n-ar fi existat.

Un bilet de papagal pentru Traian Băsescu

“Guvernul funcționează cu măsuri care deja încalcă Constituția. Miniștrii nu mai vin la ședințele guvernului. Este un nou abuz tip Victor Viorel Ponta, plagiator de altfel. Are Monitorul Oficial în mână și nu publică revocările. Crede că guvernul funcționează ca și plagiatele. Trebuiau să fie niște miniștrii interimar dintre membri Cabinetului.”

“Este nepermis să nu știi dacă un ministru este sau nu este.”
“Este abuz de putere, primul-ministru nu a publicat în Monitorul Oficial demisii.”

(Președintele Traian Băsescu, interviu pentru Evenimentul Zilei)

Hm, este încălcată legea fundamentală dacă un ministru care și-a dat demisia este menținut în post fără să fie numit un interimar? Ei bine, în capacitate oficială, dar cu altă ocazie, același președinte Băsescu a zis că nu, că în termen de 45 de zile nu există temei de a pretinde că e vreo încălcare a Constituției sau vreo criză instituțională. Prilejul a fost dat de refuzul lui însuși de a lua act de demisia ministrului de Externe din cabinetul Tăriceanu I, în 2007. Iar Curtea i-a dat dreptate atunci, ceea ce înseamnă că a creat un precedent care-l exonerează pe Victor Ponta acum. Iată un extras din motivația Deciziei 356 / 2007, prin care CCR s-a pronunțat asupra existenței unui conflict juridic de natură constituțională între președinție și guvern, în urma (între altele) refuzului președintelui Băsescu de a lua act de demisia ministrului M.R. Ungureanu:

”Curtea reţine că potrivit dispoziţiilor art.106 din Constituţie, funcţia de membru al Guvernului încetează, printre alte cazuri, şi în urma demisiei. Demisia este un act juridic unilateral de voinţă al titularului funcţiei şi care nu este susceptibilă de control sau aprobare; despre demisie se ia doar act de către autoritatea funcţiei. În conformitate cu art.6 din Legea nr.90/2001, demisia se anunţă public, se prezintă în scris primului-ministru şi devine irevocabilă în momentul în care s-a luat act de depunerea ei, dar nu mai târziu de 15 zile de la data depunerii. Caracterul ei irevocabil priveşte numai pe autorul demisiei, şi aceasta înseamnă că autorul nu mai poate reveni, retrăgându-şi demisia. Prin urmare, în caz de demisie, Preşedintele României, la propunerea primului-ministru, care înaintează demisia şi îi solicită rezolvarea acesteia, urmează să ia act de demisie şi să declare vacantă funcţia de membru al Guvernului.

Curtea constată că domnul Mihai Răzvan Ungureanu a demisionat în scris din funcţia de ministru al afacerilor externe, la data de 5 februarie 2007, a depus demisia la primul-ministru, înregistrată sub nr.5/611/CPT, şi aceasta a devenit irevocabilă la 15 zile de la data depunerii, astfel cum se recunoaşte, în scris, în cererea primului-ministru. Ulterior, la data de 19 februarie 2007, cu Adresa nr.5/954/CPT – la data împlinirii celor 15 zile de la depunere -, primul-ministru a sesizat Preşedintele României pentru a lua act de demisie şi a declara vacantă funcţia. Preşedintele României a luat act de demisie şi a declarat vacantă funcţia de ministru al afacerilor externe la data de 12 martie 2007 şi a emis Decretul nr.193 din 12 martie 2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.177 din 14 martie 2007. Curtea Constituţională constată că emiterea acestui decret a avut loc la 20 de zile de la data luării la cunoştinţă, în baza comunicării făcute de primul-ministru la data de 19 februarie 2007, data expedierii.

Preşedintele României a arătat că acest interval de timp a fost motivat de unele atribuţii ce trebuiau să fie aduse la îndeplinire de către ministrul demisionar, activităţi care nu comportau întârziere. Curtea reţine că ministrul demisionar, chiar dacă demisia a devenit irevocabilă, poate continua îndeplinirea unor acte ale funcţiei până la data la care Preşedintele ia act de demisie şi declară funcţia vacantă, fiind de principiu admis că demisionarul poate continua activitatea o perioadă de timp după devenirea irevocabilă a demisiei. Aşadar, nu există nici un temei de nelegalitate în procedura desfăşurată de Preşedintele României şi această situaţie motivată nu poate fi reţinută ca o nerespectare a atribuţiei constituţionale privind luarea de act de demisie şi de declarare vacantă a funcţiei. Având în vedere dispoziţiile constituţionale şi prevederile Legii nr.90/2001, Curtea Constituţională constată că soluţionarea demisiei, sub cele două aspecte ale atribuţiei, de către Preşedintele României, s-a făcut legal.”

Ca urmare a precedentului, președintele Băsescu primește un bilet de papagal. Nu doar pentru că ar trebui să-și amintească de el, ci pentru că el a fost autorul. Chiar dacă judecătorii l-au exonerat de acuzația de încălcare a Constituției (pe care o face el acum împotriva premierului Ponta), e clar că situația de-atunci a fost o anomalie. Anomalie pe care degeaba o acuză acum. Ar trebui să-și dea palme în fața oglinzii.

Victor Ponta minte, din nou

“Astăzi m-am interesat. Ştirea apărută înţeleg că nu era corectă. Nu a fost declarată ordonanţa [OUG 77/2013] neconstituţională, ci ceva ce s-a adăugat în legea de aprobare, un articol sau două articole care s-au adăugat la legea de aprobare la ordonanţă, aşa încât efectele ordonanţei rămân”
(Victor Ponta)

Având studii și experiență juridică, și fost ministru pentru relația cu parlamentul, mă îndoiesc că premierul ar putea face cu bună credință o eroare în acest caz. Există o jurisprudență impresionantă a Curții în direcția asta: la controlul anterior (intrării în vigoare) al unei legi de aprobare a unei Ordonanțe de Urgență, Curtea verifică automat și constituționalitatea OUG-ului la care se referă legea. Or, dacă citim comunicatul Curții, temeiul admiterii sesizării de neconstituționalitate este încălcarea articolului 115 (6) din Legea fundamentală, care stabilește domeniile în care e interzisă adoptarea unei Ordonanțe de Urgență. E limpede, prin urmare, că decizia Curții privește OUG 77 în sine, nu legea ei de aprobare.

Sigur, decizia va fi publicată la un moment dat în Monitorul Oficial și lucrurile vor deveni oficiale, însă clare sunt de pe-acum. La fel cum e clar că există o tendință îngrijorătoare a premierului de a încerca să ocolească cenzura arbitrului constituțional.

Chutzpah la revizuirea Constituției

Chutzpah, adică tupeu incredibil:

Comisia pentru revizuirea Constitutiei a votat marti o serie de amendamente potrivit carora Avocatul Poporului nu va mai putea fi revocat din functie de catre Parlament, mandatul sau putand inceta doar in caz de deces, de incompatibilitate sau de demisie..

(Hotnews)

Nu, nu cu prevederea în sine am o problemă, ci cu autorii ei. Pentru că ei sunt și autorii tentativei de lovitură de stat din vara lui 2012. Una din primele instituții atacate atunci a fost Avocatul Poporului, instituție cheie în proces pentru prerogativa, pentru puterea exclusivă de a sesiza direct CCR asupra Ordonanțelor de Urgență neconstituționale – cele prin care urmau să se schimbe reglementările Monitorului Oficial, ale referendumului și ale Curții Constituționale. Și în Legea fundamentală actuală mandatul Avocatului Poporului este de cinci ani. Legea permite însă revocarea lui, dar strict pentru caz de încălcare a legilor și a Constituției. Or, în 2012 puterea USL a hotărât revocarea pe temeiuri pur politice! Ei au fost cei care au încălcat, grav, legea și Constituția.

Iar acum onorabilii membri ai Comisiei de Revizuire vin cu un amendament menit să blocheze lovitura pe care ei înșiși au dat-o cu un an și jumătate în urmă! Scriam eu că cei ce propun și adoptă amendamentele la revizuire ar trebui să fie obligați să-și argumenteze opțiunea. Or, spre deosebire de aproape toate celelalte cazuri – căci au adoptat un teanc de inepții periculoase – în acest caz chiar ar avea un argument, și încă ce argument! Vicepreședintele Comisiei, dl senator PSD Chelaru, ar putea să arate cu perfectă justificare de ce nu dorește niciodată să mai vadă hotărâri de revocare a unui demnitar cu mandat protejat de constituție, cum a fost hotărârea parlamentului 32/2012, semnată de un anume senator PSD. Președintele Comisiei, dl Antonescu ar putea explica elocvent și temeinic că instituția trebuie protejată în acest fel, pentru că ea însăși protejează Constituția. Iar Legea fundamentală trebuie respectată chiar și atunci când oprește debarcarea unui șef al statului devenit impopular. Ar putea să explice că doar un lider complet iresponsabil ar putea gândi și, vai!, acționa altfel. Aș lăsa la o parte aspectul irelevant că dl Antonescu, însuși, intenționează să devină șef de stat pe baza sprijinului USL, fără să fie personal remarcabil de popular. În schimb, dacă pot face abstracție de intențiile dlui Antonescu pentru 2014, nu pot face abstracție de faptele dlui Antonescu din 2012.

În fine, dnii Antonescu și Chelaru ar mai putea să explice ceva, că tot veni vorba. Ar putea să răspundă la următoarea întrebare: dacă și cum ar putea Constituția revizuită să oprească scenariul următor – guvernul adoptă un OUG cu trei prevederi: prima introduce o situație de incompatibilitate a Avocatului Poporului ”dedicată” titularului în exercițiu, a doua prevede că revocarea în caz de incompatibilitate se dispune printr-o lege, iar al treia prevedere îl revocă?

Alba neagra cu OUG-urile pentru ASF. O nouă minciună sfruntată a premierului Ponta

Să recapitulăm: DNA a început urmărirea penală într-un dosar legat de ASF, Autoritatea de Supraveghere Financiară. Instituția creată de guvernul Ponta în urmă cu un an, și dedicată liderului liberal Rușanu, a reușit să se facă remarcată printr-o acumulare rară de nepotism, și, mai nou, prin dosare penale răsunătoare. Se pare că supraveghetorii financiari au mare nevoie de supraveghere penală. Dar asta e o paranteză.

Între altele (și sunt atât de multe!), procurorii acuză un episod în care unul din inculpați, Marian Mîrzac, a determinat eliminarea din conducerea ASF a unui vicepreședinte, George Daniel Tudor, cu care era în conflict. Iar dl Mîrzac avea sprijinitori sus-puși și bine bazați financiar. Prin urmare, dorința lui a fost pusă în practică printr-o Ordonanță de Urgență adoptată în guvern, genul de act cu dedicație: una din prevederi reducea numărul membrilor Consiliului ASF, astfel încât să fie necesară re-numirea lor de către parlament, ocazie cu care indezirabilul domn Tudor urma să-și piardă mandatul. Ceea ce s-a și întâmplat, de altfel.

Acum Victor Ponta pretinde că OUG-ul s-a dat la cererea experților FMI și Comisiei Europene, contrazicând DNA (și evidența sus-menționată), cum că ar fi fost dat cu dedicație. E posibil să mintă atât de flagrant premierul? Da, desigur – de parcă nu l-am cunoaște deja! Dar minciuna asta e una foarte ingenioasă, căci ipochimenul are deja o experiență considerabilă în această privință. Ei bine, da, experții FMI și ai CE au cerut reducerea membrilor Consiliului ASF, parte a altor recomandări privind Autoritatea condusă de dl Rușanu, care începuse să funcționeze cu stângul. Reducerea asta a fost implementată de guvernul Ponta, printr-un OUG. Și-atunci? Care e păcăleala? Simplu, e vorba de alt OUG! Victor Ponta se scuză cu OUG 55/2013, în care, între altele, a redus numărul membrilor consiliului, de la 17 la 11, și a introdus noi criterii pentru numiri și altele. Dl Tudor a fost numit și în acest Consiliu. Or, DNA se referă la OUG 94/2013, care a redus numărul membrilor de la 11 la 9, Parlamentul a numit un nou Consiliu – a treia oară, în mai puțin de un an! – și dl Tudor a zburat din schemă. Cum voia inculpatul Mîrzac, de altfel, și dna Chițoiu (director în ASF și soție de ministru de resort).

Mai mult, pe calea păcălelii, schema mincinoasă cu ”FMI și CE ne-au cerut asta” a fost pusă în practică și atunci – așa cum se petrece mai nou cu acciza pe carburant. Problema dlui Ponta – vorba vine, că premierul efectiv n-are probleme sau rușine să fie prins cu minciuna – e că DNA are înregistrări în care inculpații explică exact schema și de ce a fost pusă în practică:

”MIRZAC MARIAN: Ma, da. Am vrut sa te sun, dar nu stiam daca e bine sa te sun. Da, am vorbit cu el [Dan Radu Rușanu, n.m.]. A fost acolo, a semnat [OUG 94] s-a plecat mai departe, la Justitie, sa ia avizu si sa… ma rog, totu-i in regula pana acuma si mi-a mai zis o chestie care mi s-a parut destul de interesanta si bine facuta: faptul ca au trimis deja, in acelasi timp, si adresa catre Comisia Europeana in care au scris ce masuri au intreprins..
CHITOIU LAURA: Ihi-ihi! Ca sa-i linisteasca si pe aia.
MIRZAC MARIAN: Evident. Una, ca sa-i linisteasca si pe-aia si doi: ca sa creeze deja o stare ca ”Trebuie facuta ca uite le-am scris la aia [CE, FMI n.m.] ca am facut-o. Nu mai ne jucam de-a alba-neagra, ca daca le-am spus la aia c-am facut-o si iara o frecati pe-aicea si o ametiti, iese mult mai urat decat a iesit pana acuma! ” stii?
CHITOIU LAURA: Ihi. A, o idee buna, cine-o fi avut ideea?”

(Stenograma unei convorbiri din 15 octombrie, conform DNA. Sublinierea îmi aparține.)

Da, bună ideea: dacă nu poți să-i convingi, zăpăcește-i cu minciuni – ca mod de guvernare.

Două corecții în relatările despre dosarul Borbely

Prima, pentru Hotnews: Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie au dispus neinceperea urmaririi penale fata de Laszlo Borbely pentru doua infractiuni de trafic de influenta si pentru fals in declaratii.

Corect dar incomplet, vorba unui vechi banc. Iar problema reală este că ce lipsește din titlu este esențial pentru înțelegerea acestui caz: nu procurorii au ”dispus” asta, la modul efectiv, și nu implică faptul că-l consideră nevinovat pe fostul ministru. Rezoluția procurorilor, acest NUP dat dlui Borbely, este o formalitate impusă de imunitatea oferită membrilor guvernului, prezenți și foști. Ca să poată începe urmărirea penală, DNA avea nevoie de cerere din partea Camerei Deputaților, iar colegii dlui Borbely au refuzat prin vot să le-o acorde. Prin urmare, există șansă bună ca justiția să decidă că avem trei cumpărători de influență, fără să poată decide și că un anume demnitar s-a făcut vinovat de a le-o fi vândut.

Însă asta nu e bătut în cuie. Scrie Gândul, Fostul ministru Laszlo Borbely a scăpat de dosarul penal de la DNA. Din nou, corect dar incomplet. Implicația este că dl Borbely e definitiv scăpat în această cauză. Nu, nu e așa. Nu există niciun fel de prevedere legală sau constituțională care să împiedice redeschiderea dosarului în cazul dlui Borbely, la un moment ulterior. De exemplu, dacă va exista o condamnare definitivă în cazul celor puși sub urmărire penală azi. Da, trebuie din nou să fie un vot în parlament, dacă dl Borbely va continua să fie membru al parlamentului și în condițiile constituției actuale, altfel cererea va fi emisă președintelui statului. Greu, dar nu imposibil.

Corupți dar competenți? Ei aș!

Apropo de PSD exista o zestre de imagine acumulată pe vremea guvernării Năstase, Adrian, 2000-2004. N-a fost o zestre adunată doar prin efortul mass-media de partid, altfel s-ar fi risipit în bună măsură ulterior. A fost și destul adevăr acolo, și de asta a durat. Mă refer la imaginea unui partid de oameni competenți pentru scopul guvernării. A fost cultivată cu grijă, și ajutată, e drept, și de imaginea deplorabilă lăsată de guvernarea anterioară a CDR. Da, a fost greu să scape de imaginea de partid de oameni aroganți și corupți, mereu la limita acaparării statului. Cele două s-au îmbinat, într-un final, în discursul public autohton: PSD e un partid de oameni corupți, dar cel puțin competenți. În 2004, electoratul a fost mai sensibil la negativul corupției, și s-a manifestat ca atare în alegeri. Dar pierderea puterii n-a pus o primejdie serioasă la adresa acestui capital de imagine. Guvernările ”dreptei” au fost cât se poate de inegale, atât între ele (diferență masivă între guvernul Tăriceanu I și Tăriceanu II, de exemplu), dar și între diverși miniștri dintr-un același cabinet.

În schimb, lucrurile s-au schimbat odată cu revenirea la conducerea guvernului, sub bagheta lui Victor Ponta, președinte de partid și premier. Imaginea de competență este sub un atac, virulent și constant, chiar din interior. Nu că PSD ar sta mai bine la capitolul corupție și respect față de statul de drept, nici vorbă!, dar măcar partea asta oricum era negativă încă din vremea premierului -> infractorului Năstase. Și nici măcar contra-performanțele de-aici, care capturează destul de mult atenția presei și comentatorilor independenți, nu pot să ascundă că și la capitolul competență tot de o contra-performanță avem parte. Și nici presa de partid și grupul foarte activ de consilieri/propagandiști nu mai sunt în stare să ascundă asta.

Azi unul din proiectele centrale ale guvernării, legea descentralizării trecută prin asumarea răspunderii guvernului, a fost declarată neconstituțională de Curte, în unanimitate. Scriam, înainte să fie adoptată, despre modul în care pare să fi fost făcută: pur și simplu pe genunchi, de pe-o zi pe alta. Luni de zile pseudo-dezbaterile au fost pe linia, care județe în ce regiuni intră, și-atât. Stupid. Luni de zile ministerul dlui Dragnea a rezistat la cereri repetate din partea ONG-urilor interesate de a explica CE anume se descentralizează și cum. În final s-a făcut public și proiectul, după ce proiectul regiunilor a fost oricum compromis de calendarul dat peste cap al revizuirii constituției (altă boacănă gravă!). S-a demonstrat că n-au spus nimic luni de zile despre ce se descentralizează și cum pentru că probabil nici eu nu știau, sau nu le păsa. Apoi, abia ce au apucat comentatorii în temă și experții să se uite și să se ia cu mâinile de cap, că proiectul și trecuse de parlament. Acum s-a întors de la Curtea Constituțională, cu echivalentul unui șut în spate. Poate în ultimul ceas o să fie făcut mai cu cap, dar mă îndoiesc.

Tot azi citesc că,

Experţii Comisiei Europene au transmis autorităţilor române că prima versiune a Acordului de Parteneriat (AP) pentru utilizarea fondurilor comunitare în perioada 2014-2020 este lipsită de viziune strategică, prea vagă şi nu dovedeşte că lecţia dată de eşecul cheltuirii banilor UE este valorificată. (Mediafax)

Nu e primul din aceste avertismente. Să mai pomenesc de episodul eșuării lamentabile a privatizării Oltchim, CFR Marfă sau a Poștei? De ”reformele” mereu anunțate și niciodată puse în practică la Sănătate? De rateurile ridicole date de ministrul ”Marilor Proiecte”, Dan Șova, capabil cel mult de o joacă cu carioca pe hartă, desenând autostrăzi și schimbându-le apoi de pe o zi pe alta? Să amintesc că suntem în continuare înafara spațiului Schengen? Că niciodată, nici măcar pe vremea lui Adrian Năstase n-am avut o relație la fel de proastă cum e acum cu partenerii europeni și americani? Că la Educație singurul proiect major pare contrareforma, anularea oarbă a modificărilor adoptate sub mandatului lui Daniel Funeriu?

Ținând cont de relația … specială pe care o au cu justiția penală și instituțiile asociate, și cu ideea de anticorupție în sine, îngrijorarea apropo de venirea PSD/USL la putere era la forma, ”vai nouă, să vezi cât o să fure ăștia cât timp stau la guvernare!”. După mai bine de un an de rateuri jenante sentimentul poate să fie reformulat astfel, ”vai nouă, să vezi cât o să guverneze ăștia cât timp stau la furat!”

Un bilet de papagal pentru Horațiu Dumbravă, judecător și membru CSM

Cât de penibilă e situația în care se poate pune un judecător? Un magistrat, se presupune independent față de interese și presiuni partizane, ba chiar membru ales al unei instituții menită să apere independența colegilor săi? Dacă este într-o situație care se referă la un atac direct și virulent la adresa colegilor săi? Păi, dacă ajunge mult mai obedient și mai ridicol decât oamenii politici, în sine, subordonați într-o ierarhie de partid și guvernamentală, aflați în aceeași situație.

Comparați două cazuri. Acum câteva zile, ministrul Justiției, om politic, numit de politicianul Victor Ponta și responsabil alături de guvern în fața instituției politice a parlamentului, răspundea unei interpelări formulate de un număr de deputați ai puterii. Aceștia voiau să știe câteva informații plecând de la următoarea premisă:

“s-a creat in randul opiniei publice senzatia ca parchetele nationale (Parchetul General, DNA, DIICOT) instrumenteaza dosarele penale cu care au fost investite in functie de interesul politic pe care il genereaza persoana cercetata penal, practica actuala utilizata demonstrand ca orice persoana expusa politic poate fi subiectul unui dosar penal”

Ministrul a răspuns, îl obligă legea, dar într-un mod foarte sec: ‘persoanele expuse politic’ nu e un criteriu care să individualizeze o statistică la nivelul ministerului, iar în rest dosarele individuale nu sunt publice. A fost un fel de a le spune distinșilor parlamentari, de care depinde în final scaunul său ministerial, că bat câmpii.

Zilele trecute, premierul Ponta a spumegat pe la televiziuni de partid apropo de decizia definitivă de condamnare a lui Adrian Năstase în ”dosarul Zambaccian”. A spus că e un ”condamnat politic”. Citesc astăzi că CSM, în loc să condamne pe loc acest atac delirant la adresa justiției, a decis prin votul judecătorilor să sesizeze Inspecția Judiciară apropo de afirmațiile premierului. După cum ne explică judecătorul Dumbravă, Inspecția va trebui să verifice dacă dl Năstase e într-adevăr ”condamnat politic”.

Mă întreb, ce anume să verifice, exact? Cum anume se definește expresia? Unde? Apare cumva în vreo lege? De unde știe atunci dl Dumbravă ce înseamnă? Din auzite? Sau i-a comunicat premierul și asta? Ce înseamnă ”condamnat politic”, domnule magistrat? Sau e după cum definește unul sau altul? Bine, fie și așa! Atunci, care e definiția Dvs.? Orice condamnat care e membru al unui partid e ”politic”? Sau e vorba doar AN, are el ceva special? Doar cine spune premierul în exercițiu? Sau? A fost judecat AN pentru apartenența sa la PSD? Pentru opțiunile sale politice? Chiar trebuie să trimitem inspecția să verifice asta? De ce să n-o trimitem să verifice dacă suntem în 2014, nu în 1950? De ce să n-o trimitem să verifice că există un anume Horațiu Dumbravă, care e judecător și membru CSM, desemnat „reformist” la un moment dat? Cu siguranță că există mult mai mult dubiu în ce privește această din urmă afirmație! Nu se poate să fi fost ales în CSM ca ”reformist” un judecător care se pune în corul unui politician ca să pretindă în mod iresponsabil că albul e negru și colegii săi magistrați decid la comandă.

Repet, chiar și ministrul justiției a avut atâta verticalitate și bun-simț să le dea peste nas celor care au venit cu povești similare. În schimb, ditamai judecătorul se face rapid preș, foarte trist. Și ce vă faceți, dle Dumbravă, dacă mâine Victor Ponta va declara că dl Năstase a fost condamnat de cinci holograme, klingonieni sau demoni cu chip de om? Trimiteți Inspecția Judiciară să verifice și astea, sau cum? Exorcizați ÎCCJ? Dacă mâine o să urle premierul pe la vreo televiziune că toți judecătorii care nu dansează după cum îi cântă el sunt controlați politic? Ce veți face? Vreun dans, sau … ?

Ponta, un premier pe copilot automat

Devine deja previzibil. Prim-ministrul Ponta are un anume modus operandi pe care, cu riscul să vă plictisesc, îl reiau. Șeful guvernului USL are doar trei moduri de a opera, pe care le folosește în funcție de context, uneori în combinație:

1. Minciuna sfruntată
2. Glumița tâmpită
3. Pasarea responsabilității

Obligat, într-un târziu, la o reacție privind blitzkrieg-ul parlamentar cu legile anticorupție, premierul le-a folosit pe toate trei. Într-atât de gravă e situația, căci, de obicei, unul sau cel mult două îi ajung.

A mințit sfruntat că nu știa exact ce urmează să fie votat în parlament. Nu, noi, restul publicului n-am știut. Dl Ponta știa, la fel ca și colegul său (inclusiv în ale minciunii) Crin Antonescu. Luni cei doi s-au întâlnit la parlament, de urgență. Despre ce credeți că au discutat? Minciuna (alta) spusă de dl Ponta atunci a fost că ar fi vrut ca dl Antonescu să-l însoțească la funeraliile lui Nelson Mandela, l-a invitat și a fost refuzat. Și pentru o invitație s-a dus personal la parlament? Nu mai are minute pe mobil, sau cum? Da, sigur, îl credem pe cuvânt. Oricum, sunt gata să retrag acuzația de minciună în acest caz, dacă dl Ponta sancționează câtuși de puțin pe responsabili. Sau nu crede că se impune vreun fel de sancțiune pentru subordonații pe linie de partid care-l pun în mijlocul unui asemenea scandal?

A făcut o glumiță tâmpită spunând că nu putea să aranjeze funeraliile liderului sud-african în funcție de programul parlamentului. Ha, ha, ce haios. INVERS, dle Ponta, INVERS s-au întâmplat lucrurile, ați aranjat luni această lovitură tocmai ca să puteți fi plecat din țară și să veniți acum cu glumițele și minciunile astea.

În fine, a pasat responsabilitatea asupra parlamentarilor cu refrenul mincinos și răsuflat: “Parlamentul de aia legifereaza, nu trebuie sa imi ceara mie voie”. Ei, aș, se votează strict pe linii de partid, că mâine dacă vreun pesedist sau penelist spune că el vrea să voteze o moțiune de cenzură împotriva guvernului, presupun că replica premierului va fi întrucâtva diferită.