Dilema liberala. Adaptare dupa o poveste

Se spune ca un gospodar s-a infatisat invatatului satului si s-a plins:

“Invatatule, am o mare problema. Nu mai pot trai in casa cu soacra. E betiva, scandalagioaica si face numai ce vrea ea.”

“Omule,  i-a spus invatatul, ai o capra?”

“Am” i-a raspuns gospodarul.

“Bine. Atunci ia capra si bag-o in casa; sa vii peste o saptamina si sa imi spui daca e mai bine”

Dupa o saptamina gospodarul se intoarce la invatatul satului.

“Ei, cum e acum?”

“Mult mai rau. Soacra e tot betiva, scandalagioaica si face numai ce vrea ea, dar capra … capra behaie tot timpul si face mizerie”

“Bine. Atunci da capra afara din casa si peste o saptamina sa te intorci sa imi spui cum a fost”

Dupa inca o saptamina gospodarul se intoarce din nou la invatat.

“Ei, e mai bine acum?”

“Mult mai bine. Soacra e tot betiva, scandalagioaica si face numai ce vrea ea dar macar am scapat de capra care behaia tot timpul si facea mizerie”

Desigur, veti spune, varianta cea mai simpla era ca gospodarul sa-si dea soacra afara din casa. Dar a nu-ti da soacra afara din casa inseamna sa faci o fapta buna. Si e de bun simt sa faci fapte bune.

————————————–

Completare:  Se pare ca dilema va fi rezolvata, ca de obicei, cu ajutorul principiului raului (imediat) cel mai mic.

Timeline politic shakesperian 2004-2010

2004 Visul unei nopţi de vară
2004 Poveste de iarnă
2004 Regele Lear
2005-2007 Zadarnicele chinuri ale dragostei
2007-2008 Nevestele vesele din Windsor
2008 A 12-a noapte
2008 Neguţătorul din Veneţia
2008 Comedia erorilor
2008-2009 Cei doi tineri din Verona
2009 Măsură pentru măsură
2009 Furtuna
Edit 2009 Richard al III-lea
2009 Îmblânzirea scorpiei

2009 Totul e bine când se sfârşeşte cu bine
2009 Mult zgomot pentru nimic
2010 Cum vă place

O poveste cu prinţi, candidaţi la-mpărat şi crize rele

“Erati constient ca daca semnati numirea d-lui Johannis se termina cu criza politica si aveam un Guvern care putea sa intre imediat la lucru. ”

Afirmă unul din interlocutorii dlui Băsescu de pe Hotnews, ca parte a unui reproş. Acum, eu citesc doar afirmaţia, nu am cum să ştiu cine e autorul ei. Dacă e vorba de unul din purtătorii de mesaj ai partidelor opuse preşedintelui, atunci felicitări, îşi face treaba foarte bine. E posibil, totuşi, să fie cineva care afirmă sincer aceste lucruri, convins de adevărul lor. Iar dacă aşa stau lucrurile, merită să expun aici genul de analiză care ar duce la o astfel de concluzie:

“A fost odată ca niciodată o fetiţă foarte cuminte, şi mama ei îi făcuse cadou o scufiţă…”

… scuze, am greşit analiza. Reluăm:

“A fost odată ca niciodată un candidat Roşu la împărat, deştept, frumos şi viteaz. Mai era şi candidatul Galben (sau Lila?) la împărat, care era şi el harnic, viteaz şi bun la suflet. În timpul acesta oamenii erau îngroziţi de Criza cea rea care bântuia prin ţară. Candidatul Roşu şi cel Galben nu ştiau cum să lupte cu criza şi asta le întuneca zilele şi lumina nopţile, nelăsându-i să doarmă. Deodată, dintr-un ţinut foarte îndepărtat, apăru zâmbind prinţul Klaus, care era şi el alea-alea. Cei doi candidaţi i-au recunoscut imediat valoarea, şi i-au promis fiecare partidul de soţie şi jumătate din împărăţie dacă îi scapă de criză. Iar prinţul, zâmbind, a acceptat. Singura problemă era că împărăţia nu era încă a lor de dat, ci era a lui Portocaliu-Împărat, chel şi arţăgos. Prin urmare, Candidatul Roşu şi cel Galben la-mpărat au aruncat după el cu oglinzi fermecate, piepteni şi alte imprecaţii, până l-au convins să-l accepte pe prinţ. După care Klaus a băgat, zâmbind, Criza cea rea în pământ şi i-a tăiat toate capetele dintr-o lovitură. Şi toţi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi! Sfârşit.”

Cei care sunt mulţumiţi cu analiza de mai sus se pot opri din citit aici.


Lăsând poveştile la o parte, susţinerea de care se bucură dl Johannis din partea partidelor opuse preşedintelui nu are nicio legătură cu criza, şi nici cu iluzoriile sale calităţi de tehnocrat sau independent. Singura calitate care l-a propulsat pe dl Johannis în situaţia asta este imaginea foarte bună pe care o are. Din princina ei, şi a circumstanţelor, faptul că dl Băsescu îi respinge candidatura îi creează preşedintelui în exerciţiu o problemă serioasă de imagine, cu o lună înainte de alegeri. Pe scurt, prinţul Klaus e folosit de cei doi candidaţi ca armă împotriva lui Portocaliu-împărat, şi cam atât. Să fim bine-înţeleşi, politica e competitivă şi aplaud sincer inteligenţa acestei mişcări din partea lui Crin Antonescu; dar o aplaud pentru ceea ce e, o mişcare de campanie, o lovitură dată preşedintelui Băsescu.

Or, indiferent de alte lucruri care sunt încă neclare, un lucru poate fi spus clar încă de pe acum: pe 7 decembrie anul acesta imperativul înfrângerii electorale a dlui Băsescu va înceta să mai existe. Fie că va pierde în alegeri, fie că va câştiga un nou (şi ultim!) mandat, pentru dl Băsescu personal aceasta va fi probabil ultima bătălie electorală. Ce se va întâmpla atunci, în condiţiile în care primarul Sibiului va ajunge premier? Îşi pune cineva întrebarea asta? Haide să facem noi exerciţiul, nu e foarte greu. Dacă pe 6 decembrie dl Băsescu va câştiga un nou mandat sunt convins că PSD se va alinia cuminte împreună cu PNL în spatele premierului Johannis. Va fi o repetare a exerciţiului incomod pe care l-au făcut în 2007-2008 şi pe care au promis că nu-l vor mai face, dar care va fi singura cale de a-l bloca pe preşedinte să-şi desemneze premierul. Vom avea o guvernare fără un program clar, sprijinită de două partide care vor ajunge destul de rapid la rivalitate (peste 2 ani şi ceva avem noi alegeri parlamentare), cu o majoritate fragilă în parlament şi cu un preşedinte re-legitimat de electorat aflat în opoziţie. Asta să fie “soluţia” la criză? Nici măcar nu mai e basm, e de-a dreptul farsă. Iar acesta e scenariul bun, măcar avem repetarea unei situaţii pe care o ştim, pentru care suntem deja rodaţi, şi noi şi actorii politici ai crizei. Scenariul prost, din acest punct de vedere, este cel în care contra-candidatul său câştigă alegerile. Dacă cineva îşi închipuie că noul preşedinte Geoană şi PSD vor sta cuminţi pe margine şi vor aplauda guvernarea independentă a lui Klaus Johannis atunci îi sugerez insistent să citească analizele politice semnate de P. Ispirescu sau de fraţii Grimm. Altfel decât în cazul în care dl Johannis va accepta (zâmbind, probabil) să renunţe la acelaşi mandat pe care acum pare atât de dornic să-l obţină, vom asista la o nouă perioadă de coabitare preşedinte contra premier, fără să avem vreo garanţie, de exemplu una bazată pe precedent, cum o să decurgă acest conflict. Oricum, premisele lui se văd deja, chiar şi acum când candidaţii au tot interesul să păstreze imaginea de unitate. Plecând de la ipoteza că va câştiga preşedinţia, dl Geoană spune destul de clar că după 6 decembrie l-ar vrea pe marele luptător împotriva crizei, Klaus Johannis, trimis înapoi la Sibiu. Dl Antonescu, fireşte, nici nu vrea să audă de aşa ceva.

Pe scurt, desemnarea ca premier a dlui Johannis înainte de alegerile prezidenţiale, în condiţiile în care nu există niciun mecanism legal sau cutumiar de îndepărtare a lui din post după alegeri, nu face decât să pregătească o criză viitoare. Ştiu că amatorii de poveşti ar vrea să audă lucruri simple, gen “Băsescu cel cu crizele”, “conspiraţia parlamentarilor ticăloşi”, împăratul cel rău, prinţul cel bun etc.; ştiu că amatorii de partide sunt gata mereu să le servească poveştile astea. Analiza şi experienţa însă demonstrează un lucru simplu: criza politică vine din sistem, am evitat-o doar în perioadele în care preşedintele s-a înţeles cu premierul sprijinit de o coaliţie parlamentară fără un interes electoral imediat. E o ecuaţie pe care o s-o vedem aplicată şi pe viitor.

Soacra dlui Geoană

Dl Geoană a început prin a declara că Băsescu “a sărit calul în mod excesiv”, o nefericită tentativă de a combina vorba de duh cu limba de lemn, care a făcut blogosfera să se întrebe cum se poate sări in mod ne-excesiv un cal,  sau dacă nu cumva declaraţiile îi sunt scrise de Vanghelie, sau dacă se referă la un cal numit “Excesiv”. Dl Băsescu nu s-a lăsat mai prejos şi a replicat că dl Geoană nu se poate duce acasă la soacră fără să-l înjure, afirmaţie care a dus întreaga discuţie pe terenul minat care e reprezentat pe acest blog în categoria “Miştolaneu”. Iar la asta dl Geoană a răspuns că i-ar face plăcere să-l invite pe viitorul său contracandidat acasă, să-i cunoască personal soacra. Citind replica nu îmi pot da seama dacă a fost făcută pe un ton conciliant sau ameninţător. E o invitaţie serioasă sau un banc cu soacre? E o nouă tactică de campanie, un nou tip de tandem?

Şi de la ce-a început tot schimbul ăsta de replici? De la dosarele lui Adrian Năstase! Acesta reuşeşte în continuare să facă ştiri de presă cu lamentările lui interminabile; nimeni nu-i mai cere să-şi acopere cu ceva afirmaţiile, a ajuns de la sine înţeles că cu fiecare ocazie posibilă fostul premier trebuie să denunţe conspiraţia cotrocenistă de pe urma căreia pătimeşte. Eu nu ştiu cum de nu s-a săturat dl Geoană de placa asta; dacă îi joacă cineva rolul soacrei din bancuri acela e colegul său de partid. Azi s-a văitat din nou:  “Sugerez ca Traian Basescu sa dea un decret. In articolul 1 sa scrie: Adrian Nastase este vinovat si in articolul doi sa scrie: Adrian Nastase sa fie impuscat”. Văitatul a devenit, bineînţeles, ştire. Ba chiar Realitatea TV a publicat-o sub un titlu în stilul imbecil cu care postul respectiv ne-a obişnuit: “Adrian Năstase se vrea împuşcat”. Sigur, şi Realitatea TV face presă serioasă. Un titlu mult mai realist şi descriptiv ar fi fost “Adrian Năstase se cacă pe el”, de mai bine de patru ani de zile încoace.

Traian Băsescu îşi promulgă un bilet de papagal

“Retorica e buna, dar cand vorbim de bani, mai bune sunt cifrele. Nimeni n-a facut pasul urmator. Cat costa, de fapt, majorarea salariilor profesorilor in 2008? Dupa unele calcule, 160 de milioane de euro. Nici un cent in plus. Sunt bani la buget? Pai Guvernul tocmai ne-a demonstrat ca sunt, scotand din fondurile de rezerva 600 de milioane de euro transformate in fonduri de campanie electorala pentru primarii PNL si PSD. Potrivit unor surse, Guvernul pregateste in luna noiembrie o noua cheltuiala de 1,5 miliarde de RON, adica alte 400 de milioane de euro, tot pe post de perfuzii electorale. Acestea de ce n-ar fi cheltuieli iresponsabile, revarsarea milioanelor de euro catre primarii PNL si PSD nu mai inghenuncheaza Romania? De ce nu vorbeste premierul Calin Popescu Tariceanu in cifre clare? Vineri seara, a proiectat obisnuitele viziuni apocaliptice, a profetit cataclisme economice si prabusiri cosmice. A evitat insa demonstratii contabile pentru ca ele, calculele, s-ar intoarce impotriva lui.”
(Dan Tapalagă – “Salariile profesorilor: cum l-a batut Basescu pe Tariceanu cu armele lui”)

Afirmaţiile de mai sus sunt incontestabile. Da, nimeni n-a vorbit în cifre clare. Accentul cade pe nimeni. Anul trecut, când guvernul susţinea vehement legea de creştere a pensiilor, dl Băsescu a condiţionat promulgarea legii de prezentarea unei fundamentări a costurilor acesteia. Guvernul i-a prezentat una de tipul “dăm bani din “creşterea economică” iar după 2008 nu mai e problema noastră”. De promulgat, preşedintele a promulgat şi legea pensiilor, dar nu înainte să taxeze această reacţie:

“Motivul pentru care am promulgat legea este legat de doua realitati: la 1 septembrie trebuie sa intre o etapa de marire a pensiilor care are acoperite in bugetul acestui an. Al doilea este ca toate partidele au votat legea, ceea ce inseamna ca asupra implicatiilor ei exista un consens. (…)

Cei doi semnatari sunt incompetenti pentru ca in locul unei analize economice am primit un raspuns semnat de Vosganian si Pacuraru incarcat de declaratii politice, fara nici o fundamentare asa cum o cere Constitutia, atunci cand este vorba de angajarea unor cheltuieli bugetare. Desi m-am adresat premierului, scrisoarea a fost semnata de doi ministri incompetenti iar premierul nu si-a asumat prin semnatura raspunsul. (…)

(Sunt) dezamagit profund de diletantismul guvernului in ceea ce priveste raspunsul trimis la Cotroceni”.
(Traian Băsescu, comentând promulgarea legii de mărire a pensiilor în 2007, extras)

Ei bine, comparaţi răspunsul de atunci cu cel pe care l-a dat, într-o situaţie cât se poate de similară, acum:

“Deci, aş spune că bani există şi toate analizele îmi probează acest lucru. Mai mult decât atât, din bugetul de 6% se poate asigura plata salariilor mărite până la 31 decembrie, deci din bugetul actual.”
(Traian Băsescu, comentând promulgarea legii de mărire a salariilor profesorilor în 2008, extras)

Cam atât la capitolul fundamentare economică.

E o ironie aici. E ca şi cum am privi în oglindă. În 2007 guvernul fundamenta la plezneală (“bani îs acum, după şi în rest nu ne mai interesează”) o cheltuială din buget, luând peste picior argumentele economice din partea preşedinţiei. În 2008, guvernul dlui Tăriceanu a prezentat preşedintelui o analiză a implicaţiilor economice ale unei cheltuieli bugetare (e drept, nu a făcut-o publică! oare de ce?) , iar preşedintele a răspuns la modul “ei, bani îs, după şi în rest nu ne mai interesează”. Dan Tapalagă are perfectă dreptate, preşedintele l-a bătut pe Tăriceanu cu armele lui. Or eu nu văd de ce arme perfect criticabile şi demne de bilete de papagal folosite de unul ar deveni instrumente corecte şi principiale atunci când sunt folosite de celălalt.

Memoria politică a PNL pe-un bileţel

Era o seară de vineri iar papagalul moţăia liniştit. Fusese o săptămână calmă, declaraţiile politicienilor nu mai jigniseră într-atât de rău logica sau coerenţa încât să fie nevoie să intervină. Deodată, uşa se deschide şi intră premierul Călin Popescu Tăriceanu. Cu aer demn şi mişcări sigure premierul se apropie spunând, “Nu e nevoie să vă deranjaţi, mă descurc singur”. După care culege cu un aer satisfăcut un bilet, zâmbeşte, salută şi pleacă la fel de sigur pe el. Papagalul priveşte în urmă uluit.

De obicei, ca să dau biletele de papagal trebuie să scot la iveală sau chiar să analizez fractura de logică sau incoerenţa masivă comisă de un politician. De data asta n-a fost nevoie de un asemenea efort. Dl Tăriceanu şi-a acordat practic singur biletul, pentru afirmaţia asta:

“Nu e normal ca Guvernul să angajeze măsuri pentru viitorul Executiv.” (C.P. Tăriceanu)

Aplaud absolut sincer această declaraţie de responsabilitate a premierului. Nu doar sincer, ci şi profund uimit. Da, e absolut normal ca un guvern, mai ales unul minoritar, să nu angajeze măsuri pentru viitorul guvern, nu are mandat pentru aşa ceva. Dar premierul descoperă foarte târziu normalitatea asta. Aş putea să fac o listă de măsuri pe care guvernul său le-a luat, zvârlindu-le cu precizie în capul celui următor. Nu în ultimul rând e vorba de legea pensiilor, una cu care n-au angajat doar viitorul executiv ci şi toate de după aceea.

Declaraţia politică serioasă şi responsabilă a prim-ministrului României poate fi analizată foarte pertinent prin intermediul bancului cu mistreţul. Realitatea politică românească bate însă gluma la capitolul absurd. Premierul se declară sentenţios împotriva vânătorii ilegale părând să nu sesizeze deloc mistreţul braconat pe care îl poartă pe umăr.

În aceeaşi ordine de idei, un alt politician amnezic se dovedeşte dl Păcuraru, care-şi aminteşte într-un roz oarecum ireal vremea Alianţei D.A., şi îşi aminteşte într-un roz de-a dreptul mincinos raţiunile destrămării ei,

“Această guvernare care a început pe Alianţă nu a avut o problemă politică între cele două partide. În Guvern şi în Parlament, între cele două partide au fost zero probleme politice. (…) A fost o decizie politică a comandantului de a scoate trupa din Guvern, crezând că atunci va cădea Guvernul. Guvernul n-a căzut şi a guvernat foarte bine. Avantaj PNL: a demonstrat că ştie să guverneze singur foarte bine.” (Paul Păcuraru)

Măi să fie, ce feste îi joacă memoria dlui Păcuraru! Realitatea este că trupa democrată a fost scoasă din guvern de comandatul acestuia, premierul Tăriceanu – cu ajutorul PSD, care a votat noua formulă guvernamentală. Dacă dl Păcuraru nu-şi aminteşte despre cat de bine se înţelegeau cele două partide şi despre cât de interesaţi erau cei de la PNL pentru păstrarea democraţilor la guvernare, am să-i reamintesc declaraţia colegului său de partid dl Hasotti, cea în care îl face pe “Traian Boc” “mincinos, populist şi demagog”, şi în care se declară convins că democraţii nu vor părăsi guvernarea pentru că “nu pleacă câinele de la măcelărie”.

COMPLETARE: PNL nu are nici pe departe monopolul amneziei politice. Purtătorul de cuvânt al PD-L ţine să construiască un trecut alternativ, în care reprezentanţii PNL l-au huiduit pe preşedinte cu ocazia şedinţei de condamnare a comunismului, alături de reprezentanţii PSD şi PRM. Primeşte şi el un bileţel, ca să aibă pe post de aide-memoire.

Un ministru după care bate vântu' şi un mistreţ populist care zboară

“Pe cine o să crezi, pe mine sau proprii tăi ochi?” (Chico Marx)

Şi manipularea răspunde la legea cererii şi ofertei. Există, fără îndoială, o manipulare pentru oameni simpli, dar există şi una pentru oameni sofisticaţi. Repet avertismentul, explicaţia cea mai bună este şi cea mai simplă. Nu spun că totul se petrece la suprafaţă; în politica de partid cu atât mai mult ca în alte domenii există destule subterane. Dar nu trebuie să lăsăm existenţa posibilă a unor astfel de decizii şi motivaţii necunoscute să ascundă sau să schimbe ceea ce putem vedea cu ochii noştri, realitatea imediată.

Or, exact tendinţa asta de a abuza de scenarii este la baza unei forme de manipulare pentru oameni sofisticaţi. Există o realitate vizibilă şi jenantă pentru un partid sau un om politic? Ok, spin-doctorii o fac rapid să fie parte a unui scenariu complex şi profund, cu mize, scopuri şi mutări interesante şi ascunse. Sigur, aproape în totalitate e o invenţie. Dar nu contează. Publicul e obişnuit cu scenariile, analiştii imprudenţi (sau mai rău) se grăbesc să speculeze scenarii pentru că e mult mai atractiv decât să observe realitatea. La fel jurnaliştii imprudenţi (sau mai rău) sunt bucuroşi să publice “pe surse” informaţii, foarte-foarte secrete, fireşte, şi care sunt tot atâtea prostii.

Închipuiţi-vă, de exemplu, că într-un studio TV un ministru PNL trage un vânt sonor. Urmarea? De obicei, urmarea începe cu ceva gen “de ce tocmai acum?”, “de ce acolo?”, “ce urmăreşte?”, “cui foloseşte?”. Şi uite aşa, manifestarea fiziologică începe să fie analizată politic. Nu cumva are legătură cu prezenţa în platou a reprezentanţilor PD-L? Cu debutul campaniei? A, da, şi cu tema emisiunii! Apoi, “pe surse” din partid, un ziar ne spune că în ziua respectivă ministrul respectiv a lipsit de la şedinţa de partid, şi şi-a schimbat meniul! Semnificativ, nu? Nu trece mult şi aflăm că flatulenţa ministerială a fost premeditată, şi că e un mod prin care Dinu Patriciu îl ameninţă pe preşedintele Băsescu apropo de impactul inflaţionist al creşterii preţului la gaze naturale. Sigur, e nevoie de oameni foarte sofisticaţi ca să deducă toate astea. Omul simplu a notat amuzat realitatea de la bun început: un ministru băşinos, atât şi nimic mai mult.


Există un alt instrument de analiză politică, alături de briciul lui Ockham, care e disponibil mai degrabă oamenilor simpli decât celor sofisticaţi: bancurile; mai ales cele absurde, cele al căror umor se bazează pe absurd. Nu de alta, dar în politica românească absurdul e omniprezent, iar astfel de bancuri funcţionează pe post de detector. Iată unul, îmi pare rău că trebuie să-l scriu, e mai limpede şi mai comic dacă e interpretat.

Pădurarul se plimbă prin pădure şi se întâlneşte cu un tip. Strigă la el
“Stai! Ah, fi-r-ai al dracului de braconier, gata, te-am prins!”
“Dom’le, eşti nebun! De unde ţi s-a năzărit că-s braconier? Mă plimb şi eu pe aici…”
“Mă, tu mă iei de prost? Te plimbi? Păi şi ce caută mistreţul ăla mort la tine pe umăr?”
(Tipul se uită mirat la un umăr şi ridică din umeri) “Ce mistreţ?!”
“Nu, mă! Ălalalt umăr!”
(Tipul se uită spre celălalt umăr şi tresare violent) “Uăăău!”


De ce l-a demis premierul pe ministrul Adomniţei? Realitatea vizibilă este că acesta a ajuns pentru presă dovada ipocriziei PNL şi ţinta mediatică a criticii şi batjocurii ei. Omul însă e cât se poate de inocent şi de depăşit de situaţie, ca de obicei. Aşa e? Nuuuu. Realitatea simplă e pentru oameni simpli. Pentru cei sofisticaţi avem scenarii şi surse:

“Surse liberale ne-au declarat că motivul revocării ministrului Cristian Adomniţei s-a datorat unor informaţii de ultimă oră primite de premierul Tăriceanu. Astfel, luni seară, Tăriceanu a aflat cu stupoare că modificările radicale aduse OUG nr. 15/2008 (care prevedea creşteri salariale de 9% de la 1 octombrie pentru cadrele didactice) au fost operate în comisia de învăţământ a Camerei încă din luna iunie, şi nu cu câteva zile înainte de a intra în plenul din 30 septembrie. Mai mult, premierul a mai aflat că Adomniţei a fost avertizat din timp de faptul că ordonanţa de urgenţă fusese modificată, dar nu a întreprins nimic în acest sens. Tot la urechile premierului a ajuns şi faptul că Adomniţei nu a reacţionat la timp, pentru că ar fi avut o înţelegere tacită cu fostul ministru de resort, deputatul PSD Ecaterina Andronescu.” (Cotidianul)

M-am amuzat teribil citind pasajul, trebuie să recunosc. E drept că sarcina de a suci episodul în direcţia bună era dificilă de data asta, dar efortul e lăudabil oricum. Aşa deci, dl Tăriceanu a aflat cu stupoare că ministrul a complotat cu inamicul politic în spatele lui. Nu cumva chiar pe umărul lui? A exclamat premierul şi un “Uăăău!”, cât mai convingător? Întreb şi eu…

Nu ştiu cum poate un ziar să publice un scenariu atât de aiurea fără o minimă lămurire pentru cititori, sau o întrebare de bun-simţ pentru sursele astea. Un cititor onest ar putea crede că se pot opera astfel de modificări de lege în secret, chiar fără ştirea premierului. E un ridicol absolut. Toate aceste modificări sunt publice, în comisie există şi liberali, în guvern există un minister care se ocupă cu relaţia cu parlamentul, aceste documente sunt împărţite tuturor parlamentarilor, ajung oricum la guvern… Cum o fi reuşit fie şi această minte diabolică a lui Adomniţei să înşele grija şi atenţia responsabilă a premierului, nu ştiu. Poate că cei de la Cotidianul ar trebui să-şi întrebe din nou “sursele”, să ne mai dea un prilej de amuzament. În fine, nu doar factorii politici au fost la curent, ci şi presa. Modificările respective au fost subiect de articole. Dl Tăriceanu află stupefiat de ele abia acum? Păi, e mai aerian ca fostul ministru al Educaţiei! Asta dacă scenariul ar fi real, fireşte; dar la fel de multe şanse să fie reală are şi stupoarea tipului din bancul de mai sus.

De altfel, acesta e doar un episod dintr-o operaţiune care poate fi descrisă prin intermediul aceluiaşi banc. Guvernul s-a decis să facă o întoarcere de 180 de grade în chestiunea folosirii bugetului în scop electoral, din motive care – din nou – ţin de evidenţă. Scadenţa economică a venit prea iute. Nu poţi să te lauzi în campanie cu creşterea economică când trebuie să explici de ce cresc preţurile. Prin urmare, guvernul şi-a uitat instantaneu de întreg bagajul de măsuri de acest fel luate sau susţinute chiar de el. Parcă nici nu e acolo. Mai văd cum şi în presă mai apare imaginea asta, cu parlamentul dezlănţuit împotriva căruia se luptă guvernul cel responsabil al dlui Tăriceanu. Sigur că da, doar să nu-i spuneţi nimic despre mistreţul populist pe care îl poartă pe umeri de mai bine de un an. S-ar speria teribil. Pe bune, habar nu are cum a ajuns acolo. E perfect inocent.