Casetele Pandorei

Am participat ieri la o masă rotundă organizată de Centrul pentru Jurnalism Independent, Hotnews şi Fundaţia Konrad Adenauer, o dezbatere în concluzia programului “Informare şi derapaj în campania electorală”, program care a constat altfel într-un set de articole publicate de Hotnews, monitorizând modul în care presa a reflectat campania. Despre această masă rotundă puteţi citi relatarea Mediafax; după cum vedeţi, oricât am încercat să-mi dreg vocea, am rămas mai degrabă un spectator tăcut. :-)

Am ajuns totuşi să vorbesc, între altele, despre vestitul “filmuleţ” în care Traian Băsescu apare la un miting din 2004 dând un pumn unui copil. Aş fi vrut să spun, apropo de asta, că el s-a dovedit o armă de campanie extraordinar de eficientă. Că a reuşit să pună un competitor într-o serioasă dificultate, că a reuşit să monopolizeze aproape dezbaterea publică vreme de câteva zile bune. Că, dincolo de greşelile şi excesele celor care au folosit-o, şi care probabil că s-au întors până la urmă în favoarea “victimei” politice, potenţialul acestui mod de a face o campanie politică a fost demonstrat cu vârf şi îndesat. Ţinând cont de asta – aş mai fi vrut să spun – ar trebui să nu “uităm” acest incident, să-l lăsăm în urmă odată cu campania asta mizerabilă din punctul de vedere al comportamentului presei. Ar trebui să fie un subiect deschis şi autenticitatea filmuleţului, şi faptul că a fost difuzat, şi modul în care a fost difuzat şamd; din pricină că, după părerea mea, există şanse mari să ne confruntăm pe viitor cu episoade similare.

N-am reuşit să spun toate astea, din lipsă de timp şi inabilitate în discurs. În loc de asta, am comprimat totul într-o propoziţie mai degrabă criptică şi dramatică: am spus că episodul filmuleţului respectiv a deschis o cutie a Pandorei.

Câteva ore mai târziu, a venit o ştire: Horia-Roman Patapievici ar fi menţionat în treacăt că preşedintele Băsescu ar avea o casetă cu Mircea Geoană primind sex oral. Dl Băsescu vorbise în campanie despre o casetă compromiţătoare pe care ar avea-o despre contra-candidatul său, şi pe care a refuzat să o folosească, fără să spună şi despre ce era vorba. De data asta reprezentanţii preşedinţiei au dezminţit prompt “dezvăluirea” preşedintelui ICR, acesta a revenit şi a arătat că, de fapt, a spus că preşedintelui i s-ar fi oferit o astfel de casetă iar dl Băsescu a refuzat-o. Cu toate astea, şi episodul “caseta cu Geoană primind sex oral” a acaparat mass-media. Ziare, agenţii şi jurnale de ştiri, toc-şouri vorbesc despre caseta respectivă; şi ţineţi cont de două lucruri: unu, nu mai suntem în campanie electorală şi doi, ştirea nu ne oferă un singur motiv să credem că o astfel de casetă există, aşa cum admite chiar dl Patapievici!… Însă nu mă îndoiesc că, dacă nevoia vreunei campanii politice ar fi îndeajuns de mare, o astfel de casetă ar putea fi făcută să existe, şi ne putem închipui atunci ce ar însemna asta pentru campania respectivă. Ne putem închipui pentru că avem un precedent.

În fine, ca să închei, subiectul a fost prezentat într-un toc-şou la Realitatea TV din care am prins doar titlul afişat pe ecran, un titlu pe care-l găsesc foarte nimerit: “Isteria nu s-a terminat”. Mă întreb dacă au sesizat auto-ironia. Dnii Dumitrescu şi Prelipceanu ce părere au? Da, e foarte probabil ca genul de isterie căreia i-au fost autori să nu se fi terminat odată cu campania asta.

Tocşou Realitatea

Vantu, Geoana, Realitatea si realitatea.

Cei care s-au uitat joi pe Antena 3, la vreo ora dupa finalul dezbaterii intre cei doi candidati au putut vedea o scena antologica. In coltul rosu, toata armata de luptatori ai postului, condusa de inimitabilii Ciutacu si Stan si “moderata” cum trebuie de Mihai Gadea. Toti  enervati la culme, “lovesc” cu toate puterile in pedelistul Cristian Boureanu care incaseaza … zambind pana la urechi. Langa Boureanu, Victor Ponta tace ingandurat. La un moment dat Bogdan Teodorescu are urmatoarea replica memorabila :

“Haideti sa vorbim mai incet fiindca altfel dam impresia ca Basescu ar fi fost castigator.”

Mai apoi, in continuare destul de nervos, Victor Ciutacu a proclamat castigatorul dezbaterii intre candidati … meci nul.

Cateva minute mai devreme, pe Realitatea TV, alte scene suprareale. Cristian Tudor Popescu in mare verva, alaturi de el Catalin Tolontan, dar si moderatoarea Oana Stancu ii pun intrebari incomode patronului Sorin Ovidiu Vantu aflat la telefon. Vantu raspunde foarte taios. Scena ar fi meritat un premiu pentru jurnalism independent daca n-am tine cont de cele intamplate in ultimele doua saptamani. Cand la inceputul campaniei electorale Doc a fost solicitat sa participe la proiectul “Mass-media in campania electorala” initiat de fundatia Adenauer, m-am gandit ca modesta mea contributie in calitate de coautor al blogului ar putea fi cel mult semnalarea unor mici “derapaje” susceptibile de-a favoriza pe vreunul dintre candidati. Nu ma gandeam fireste la Antena, dat fiind ca acest post are demult o atitudine  partizana, explicabila desigur prin afilierea politica a patronului. Si nici la postul B1 care are de asemenea o tendinta partizana asumata. In schimb, pe langa televiziunea nationala, Realitatea TV putea fi un bun candidat pentru aceasta monitorizare. Ca post de televiziune de stiri si dezbateri politice care se dovedise in general echidistant prezentand deopotriva scandaluri precum cel legat de Decebal Remes sau de Monica Ridzi.

M-am uitat deci mai mult pe Realitatea TV si … m-am crucit. Ceea ce am vazut n-a fost campanie electorala ci campanie de presa in toata regula impotriva lui Traian Basescu. Pentru a semnala “derapaje” ar fi trebuit sa scriu incontinuu. “Moderatori” care lanseaza rechizitorii impotriva aceluiasi candidat, invitati alesi in mod dezechilibrat, pledoarii ale “apararii” intrerupte  repetat si asa mai departe. Mai apoi difuzarea celebrului “filmulet”. Cu Razvan Dumitrescu care spune ca nu va difuza filmul “fiindca nu fusese convenit” si mai apoi  se jura in fata telespectatorilor ca nu primeste “ordine de sus”. Dupa care “cineva” pune pe ecran  titlul cu majuscule “Film socant cu Basescu peste cateva minute” si filmul este totusi difuzat. A fost un raport OSCE, au fost amenzi CNA, atentionari ale Agentiei de Monizare a Presei, dar cu toate acestea oamenii “Realitatii” au continuat in acelasi stil. Insusi bossul Hurezeanu si-a lasat credibilitatea deoparte si a coborat in arena cu aceleasi intentii. Reflectarea evenimentelor de la Timisoara a fost nedemna de o televiziune de stiri care se pretinde independenta.

Inaintea dezbaterii de  joi, mi-ar fi fost greu sa evaluez efectele acestei campanii. Aceasta deoarece, denigrand candidatul Traian Basescu, ea ii credibiliza in acelasi timp discursul anti-moguli pe care si-a axat discursul electoral. Daca dupa scandalul Ridzi, acuzatiile impotriva presei facuta de presedinte pareau ridicole, nu acelasi lucru se poate spune cand in mod vizibil televiziunea “mogulului” Sorin Ovidiu Vantu se raliaza demersului anti-Basescu al “mogulului” Dinu Patriciu. In timpul dezbaterii de joi insa, lucrurile au devenit clare : aceasta campanie  s-a intors  in mod dramatic impotriva celor care au initiat-o. Intr-atat de dramatic, incat unii sugereaza scenariul “stiintifico-fantastic” si bineinteles neserios al unei “manevre”  impotriva candidatului PSD prin campania anti-Basescu !  Cert este că Mircea Geoana era deja intr-o oarecare dificultate data de minciuna privind intalnirile cu Sorin Ovidiu Vantu din Delta. Cand insa Traian Basescu l-a intrebat  “Azi-noapte v-a placut ? (d-nul Vantu n.a.), candidatul PSD pur si simplu s-a pierdut si raspunsurile sale au parut mai degraba sa confirme  acuzatia de “prostitutie politica” decat sa o respinga. Interventia mai sus amintita a dlui Vantu a dinamitat complet pozitia deja precara a lui Mircea Geoana: Cu cel pe care nu-l intalnise deloc dl. Geoana este de fapt bun prieten de patru ani. La “maleficul putin turbulent” dl. Geoana merge noaptea tarziu sa se relaxeze inaintea unei zile grele. Cu cel care “nu face niciodata afaceri cu statul” (dupa cum a spus chiar dl. Vantu) dl. Geoana discutase in Delta despre … “capitalizarea economiei”. Cel care nu ravnise niciodata (e ceea ce spune dl. Vantu) la Posta Romana este  certat cu Traian Basescu tocmai din acest motiv (dupa afirmatiile dlui Geoana).

Intalnirea intre “prostanac” si “malefic” s-a soldat asadar cu o  explozie mediatica. Se va vedea in ce masura aceasta va influenta rezultatul alegerilor. In schimb, in mod sigur, Realitatea TV, care din derapaj in derapaj, o luase pe drumul plin de mocirla al Antenelor a primit o veritabila lectie. M-am uitat aseara dupa dezbatere si spre marea mea surprindere am vazut o emisiune corecta. Jurnalistii Realitatii parca se trezisera de sub hipnoza unui personaj malefic.  Sunt extrem de curios  sa aflu daca sunt imunizati.

Cu care candidaţi ar trebui făcută dezbaterea?

Aţi citit, deja, probabil despre episodul anulării dezbaterii televizate cu candidaţii la postul de preşedinte. Dinspre candidaţi şi susţinătorii lor curg acuzele de tipul cine-fuge-de-cine-şi-de-ce, din alte surse aflăm uşor-uşor modul în care s-a ajuns la anularea dezbaterii, motivul îl putem intui. La suprafaţă, punctul de conflict a fost formula de desfăşurare a emisiunii, numărul de candidaţi care ar trebui să participe. Cum nu s-a ajuns, în final, la o înţelegere un număr de candidaţi au decis să se retragă, drept care televiziunile au suspendat dezbaterea cu totul.

Bon, e clar că în ce-i priveşte pe candidaţi, aceştia decid în funcţie de interesul lor partizan. În cealaltă parte, însă, stau televiziunile, dintre care una e plătită de public pentru a-i respecta interesul. Haide să vedem atunci cum ar fi normal să fie organizate aceste dezbateri, din punctul de vedere al numărului de participanţi.

Primul răspuns este că ar trebui invitaţi toţi cei doisprezece candidaţi într-o emisiune. În principiu, nu există niciun motiv pentru care televiziunea publică să nu trateze în mod egal pe toţi cei care şi-au depus în mod legal candidatura, şi participă oficial la această rundă de alegeri. Nu e un argument să fie separaţi după ce calitate au acum, dacă sunt sau nu demnitari, de vreme ce procesul electoral e menit să-i aleagă în cea mai înaltă demnitate în stat. Nu e un argument să fie separaţi după scorul probabil, conform sondajelor: rolul televiziunii este să informeze, rolul publicului este să stabilească o ierarhie şi în final să aleagă. Avem un prim răspuns care pare şi cel definitiv: toţi candidaţii trebuie să participe la emisiunile de dezbatere. Teoretic este cea mai bună, nu, e singura opţiune acceptabilă.

…Practic, în schimb, o astfel de tentativă ar eşua lamentabil. Proiectul unui dialog între 12 oameni, care mai sunt şi aflaţi în competiţie, e pur şi simplu imposibil de pus în practică. În situaţia ideală, presupunând că se poate realiza o dezbatere care să fie echitabilă faţă de participanţi şi care să aibă cât de cât un conţinut, ea ar dura câteva zile, fără întrerupere, într-o estimare optimistă. În situaţia reală, însă, ţinând cont de tentativele trecute, vom avea un format plicticos de tipul aceleiaşi întrebări pentru toţi participanţii, ceea ce ar face fără noimă şi folosirea termenul “dezbatere” şi aducerea tuturor candidaţilor la un loc. Asta în cazul bun. În cazul rău vom avea un circ neîntrerupt, o întrecere cine întrerupe mai des şi mai violent; cine vorbeşte mai tare şi mai mult. Dincolo de principiul acela frumos şi categoric, realitatea e că avem prea mulţi candidaţi ca să-i aducem la un loc şi să sperăm că la capătul emisiunii vom avea un public mai informat asupra opţiunilor sale.

Să verificăm acum şi cazul din extrema cealaltă. De ce n-am face o dezbatere cu primii doi clasaţi şi alta cu restul? Un motiv o să-l enunţ în cazul următor. Alt motiv împotriva unei astfel de idei este că cel puţin o dezbatere între primii doi clasaţi se face oricum înainte de turul doi al alegerilor.

Atunci să facem o dezbatere cu primii trei, şi alta cu restul. Cu expresia pe care am văzut-o folosită, o dezbatere a “candidaţilor cu şanse”. Bun, dar de ce primii trei? Pentru că dl Antonescu ar argumenta că Sorin Oprescu nu are şanse? Dacă e aşa, atunci dl Geoană l-ar putea exclude pe Crin Antonescu de la dezbaterea cu dl Băsescu, cu acelaşi argument. Un asemena criteriu e subiectiv – cine decide cine are şanse? – şi poate deveni foarte uşor partizan. Iar o încercare de-al face obiectiv ar face ca intrarea la dezbaterea candidaţilor cu şanse să fie plătită unui institut de sondare, care să vândă “şansele” astea candidatului.

Dacă nu merge cu toţi 12 şi nici doar cu doi sau trei … atunci? Atunci ne trebuie ceva la mijloc … şi, de fapt, avem un precedent. Ar trebui să se aplice regula care era în vigoare acum 5 ani: două dezbateri, una cu candidaţii susţinuţi de partide parlamentare, cealaltă cu ceilalţi. Nu doar că scade numărul de participanţi la un nivel cât de cât acceptabil pentru o dezbatere, dar oferă şi un criteriu natural şi obiectiv. Acesta trebuie să fie regula după care se împart candidaţii în emisiunile de dezbatere. Cei patru candidaţi susţinuţi de partidele parlamentare într-o emisiune, eventual, dacă toţi sunt de acord, şi cu Sorin Oprescu. Restul, în altă emisiune.

Nu e soluţia cea mai frumoasă şi corectă principial; aceasta ar fi, aşa cum am spus, să fie invitaţi la un loc toţi candidaţii. Dar asta e soluţia cea mai bună în interesul dezbaterii politice şi al publicului.

Aşa nu: confruntarea cu vieţile private ale candidaţilor

Am văzut confruntarea dintre candidaţii Băsescu şi Antonescu; la un moment dat discuţia ajunge la subiectul “femeilor din viaţa candidaţilor”; să-i zicem aşa, din lipsa unei expresii mai bune. E acolo un pasaj în care Traian Băsescu, vorbind despre el însuşi, spune “Un bărbat, căruia nu i s-a întâmplat nici un incident dramatic, în care să-şi lase soţia singură, şi să ajungă în situaţii dificile.” Am văzut că acest fragment a fost interpretat ca un atac la adresa dlui Antonescu, o referire la faptul că prima doamnă Antonescu, bolnavă de cancer, s-a sinucis în 2004. O referire brutală şi josnică la viaţa personală a contracandidatului său. Dl Băsescu pretinde însă că era vorba de episoade din propria lui viaţă personală.

Înclin să-i dau dreptate, din două motive. Primul e legat de precedent, dl Băsescu n-ar fi la prima “abatere” de acest gen – au fost un număr de izbucniri de felul acesta care au ajuns publice. Însă, eu nu ştiu să existe un singur caz în care reacţia ulterioară să fie cea de acum. Preşedintele fie a regretat episodul şi şi-a cerut scuze, fie l-a considerat justificat şi n-a făcut aşa ceva. Dar nu ştiu un singur caz în care să fi pretins că a vrut să spună altceva şi că a fost greşit înţeles. Al doilea motiv îl dă Crin Antonescu. Priviţi înregistrarea, reacţia dlui Antonescu imediat după pasajul respectiv. E perfect calm, uşor defensiv în faţa interlocutorului care îi cere să se corecteze şi să-şi ceară scuze. E asta reacţia cuiva care tocmai a fost atacat într-un astfel de mod? Inamicul său politic tocmai i-a spus că şi-a abandonat soţia bolnavă de cancer, iar răspunsul este … “nu e vorba de asta”, “nu trebuie să vă simţiţi jignit”?? Repet, ar trebui să credem că există cineva care în faţa unui astfel de atac josnic reacţionează în felul respectiv? Nu, nici vorbă. E cât se poate de clar că, dacă acolo a fost un astfel de atac la viaţa personală a dlui Antonescu, dl Antonescu însuşi nu l-a perceput ca atare. Ceea ce mă face să cred că n-a fost niciun fel de atac.

… Dar dacă ar fi fost? Nu cred că e greu de speculat ce s-ar fi întâmplat, dacă ţinem cont de reacţiile celor care au considerat că dl Băsescu s-a referit la viaţa personală a contracandidatului său. Reacţiile acestea, indiferent de simpatiile care îi leagă pe autori de unul sau de altul din candidaţi, au fost unanime în vehemenţa condamnării. Pe bună dreptate, de altfel, dacă nu discutăm premisa. Restul dezbaterii, temele politice, au dispărut cu totul în faţa unei astfel de chestiuni mizerabile. N-au mai contat. E de presupus că ar fi dispărut şi din dezbatere, în clipa în care un astfel de subiect ar fi ajuns în discuţie. “Pasionant” îl numeşte dl Antonescu, şi are dreptate: e genul de subiect care stârneşte pasiuni aprinse, primejdie mortală pentru orice dialog raţional.

Coincidenţă, subiectul îmi aminteşte de un mic reproş pe care l-am făcut acum ceva timp … moderatorului confruntării de ieri, apropo de justificarea aducerii vieţii private a demnitarilor în dezbaterea publică. Acolo îi reproşam dlui Măruţă faptul că ia apărearea unui articol care are ca subiect viaţa privată a unui fiu de ministru. Nu ştiu dacă dl Măruţă şi-a schimbat opinia apropo de chestiune, eu însă o găsesc întărită. Viaţa particulară a politicienilor NU trebuie să fie în niciun fel subiect de dezbatere publică, într-o confruntare electorală sau în orice alt fel. De data asta am evitat compromiterea dialogului, pentru că un astfel de atac nu a avut, de fapt, loc. Pe viitor, moderatorii emisiunilor ar trebui să se asigure că nu li se dă posibilitatea candidaţilor să discute despre aşa ceva, oricât de “pasionant” ar putea să sune.

Presa naşilor, naşii presei

Aş vrea să aflu şi eu câte ceva de la preşedintele Băsescu, răspunsuri la câteva întrebări simple. Ca să dau un exemplu, am înţeles că în calitate de preşedinte nu poate fi forţat să accepte premierul impus de o coaliţie ostilă. Caz în care, mă întreb retoric, dacă acum e învestit dl Negoiţă şi pe 6 decembrie e ales alt preşedinte, nu se va afla şi acesta în aceeaşi situaţie? De a fi obligat să colaboreze cu un premier ostil? Şi atunci, nu pledează chiar argumentul său pentru soluţia de a lăsa viitorului preşedinte sarcina de a desemna un candidat la postul de prim-ministru?

Am dat un exemplu, se pot da mult mai multe de acelaşi fel. Or, chit că suntem în plină campanie şi preşedintele/candidat trebuie să dea faţa cu presa, constat că nu aflu răspunsul la această întrebare simplă şi pertinentă. Motivul? Presa, cel puţin cea de televiziune, stă împărţită în două. Presa lui Naşu (Sorin Roşca Stănescu) nu e interesată cu adevărat să afle astfel de răspunsuri de la preşedinte. Ei au stabilit deja cum stau lucrurile, asta fac “moderatorii” lor seară de seară. Confecţionează realităţi: spre exemplu, dacă doi membrii ai ligii au fost surprinşi în timp ce şantajau un demnitar asta înseamnă că preşedintele şi adepţii lui au pus tunurile pe presă. Ca paranteză, nu ştiu cum ar trebui să se simtă preşedintele auzind asemenea enormităţi, treaba lui; dar sunt absolut convins că presa, echivalată astfel cu o adunătură de şantajişti, ar trebui să sară ca arsă. Astea fiind spuse, cu siguranţă că nu e tentant pentru presa Naşului-SRS să afle un fapt punând o întrebare care l-ar pune pe preşedinte în încurcătură, cât timp modul lor de operare e să-l acuze de toate fantasmagoriile. Cum ar suna să demonstrezi că preşedintele e incoerent după ce seară de seară ai fabulat că e un dictator? E ca şi cum ai acuza obsesiv pe cineva de crimă, sfârşind prin a demonstra că-şi plăteşte cu întârziere taxele. Te faci de râs.

Atunci poate aflăm din altă parte. Nu, ghinion. Presa celuilalt Naş (Radu Moraru) nu e interesată nici ea să-l afle. Şi ei au toate răspunsurile, pentru că nu sunt interesaţi de altele decât cele oferite de preferatul lor. Acest “moderator” nu face altceva decât să asigure cursivitatea discursului prezidenţial, cu grijă să nu-l tulbure cu vreo întrebare neplăcută, din contră. Pertinenţa interesului public nu trebuie să justifice o asemenea impertinenţă faţă de candidatul Băsescu.

Culmea e că televiziunile astea arată cu degetul una spre cealaltă, Naşu Moraru arată cu degetul către “televiziunile mogulilor” coalizate împotriva preşedintelui Băsescu, şi e adevărat. Din cealaltă parte e ridiculizată pretenţia că preşedintele e cenzurat de mass-media cât timp are o tribună disponibilă la B1TV, şi asta e adevărat. Cu alte cuvinte, nu spun că mi-ar place să avem televiziunile doar într-o tabără partizană, însă constat că ambele tabere îşi justifică reciproc modul de a trata această campanie, în timp ce întrebarea mea rămâne fără răspuns.

Să privească asta doar pe candidatul Băsescu? Nici vorbă. Să zicem că aş dori să-l întreb pe candidatul Geoană, ţinând cont de experienţa sa în domeniu, dacă consideră normal ca relaţiile diplomatice între două ţări să fie “normalizate” printr-o vizită privată şi secretă. Dacă consideră normal ca un demnitar să facă un astfel de demers fără să informeze autorităţile statului, şi cum ar reacţiona dacă aşa ceva ar avea loc dacă el ar fi preşedinte. Bun, am vreo şansă să intermedieze întrebarea televiziunile? Nu prea. Presa unui Naş a ignorat subiectul cât a putut – iar când am deschis azi televizorul modul de tratare era cu “moderatorul” întrebându-se pe ton retoric ceva de genul: “A devenit Rusia o destinaţie nefrecventabilă?” Presa celuilalt Naş ar putea să se arate foarte interesată de subiect, dar dl Geoană ar putea să evite întrebarea din partea aceea, cu argumentul servit chiar de luptătorul contra mogulilor: nu răspunde întrebărilor puse de o televiziune colorată politic.

Manifestări politice la Realitatea TV

Constat surprins că o bună parte a presei, ba chiar şi a societăţii civile, pare foarte deranjată zilele astea pe faptul că politicienii sunt… politicieni, şi se comportă ca atare. Să se fi terminat reproşurile care li se pot face acestora pe bună dreptate, astfel încât să trebuiască să le fie aduse unele fără noimă? Văd ştiri din care deduc că e o problemă dacă un politician de partid dă dovadă de partizanat politic. Citesc comunicate din care deduc că un (anume) politician ar trebui să susţină public şi o iniţiativă politică şi contrariul ei. Asist la uimirea cu care presa descoperă că organizaţiile de partid se ocupă de organizări pentru partid. Mi se spune că e un lucru grav dacă organizarea asta nu permite unui publicist ostil candidatului respectiv să ia cuvântul de pe scenă.

Nu, nu mă refer la acel episod în care Traian Ungureanu s-a împleticit pe scena unui miting PSD ca să îi dea o replică acidă dlui Geoană. Dacă aşa ceva s-ar fi întâmplat în realitate mă întreb sincer care ar fi fost reacţia presei. Genul acesta de hiper-sensibilitate ipocrită e o problemă în sine; problemă care devine derapaj în clipa în care iritarea are ca ţintă predilectă un anume candidat.

E o problemă, zic, pentru că se poate trage o linie destul de limpede între ce e normal şi ce e anormal. Partidele organizează mitinguri şi aduc simpatizanţi să participe la ele. Asta e normal. În schimb, orice formă de a constrânge pe cineva să participe la o manifestare de partid este cel puţin anormală.

Iată un pasaj dintr-un jurnal de ştiri al Realităţii TV, prezentatoarea vorbeşte despre participanţi la miting, “unii au mers de plăcere, alţii de nevoie…” Problema e că nu văd unde apare în reportaj dovada cuiva constrâns să participe la mitinguri. În cazul candidatului Băsescu, vedem cum una din participante declară că nu-l va vota … şi cam atât. Cu toată insistenţa reporterului, şi nu e deloc mică această insistenţă, nu vedem pe cineva care să fi fost adus “de nevoie” la mitingurile candidatului PD-L. Şi nici la cele ale PSD, că veni vorba, dar aici nu e de mirare dacă ţinem cont că acolo insistenţa reporterului …scade considerabil. Realitatea TV se arată mult mai puţin interesată de culisele organizării mitingului PSD, iar genul de întrebare pentru susţinătorii acestuia nu este “cine v-a adus aici?” ci “ce v-a plăcut la dl preşedinte Geoană?”

Şantajistul care vorbeşte în subtitluri

Ce îi spune Sorin Roşca-Stănescu preşedintelui ANI, Cătălin Macovei? Să cităm:

“Ai mers de la unul la altul încercând să-ţi păstrezi, să-ţi consolidezi poziţia”

“Ai făcut un fel de negustorie cu această instituţie publică”

“O chestie foarte gravă. Ai luat 100.000 de la un domn”

Omul a dus metoda pe noi culmi de conciziune şi eficacitate. Nici măcar nu mai e un dialog, pur şi simplu victimei i se spune direct ce urmează să i se întâmple. I se pune în faţă direct ştirea, subtitlul, burtiera care-l aşteaptă. În altă ordine de idei, trebuie să-l contrazic pe Bleen: “Jurnalismul românesc e pielea pulii”? Ah, poate asta zice Bogdan Chireac apropo de relaţiile lui cu amanta, dar asta nu are a face nimic cu statutul său în rest sau cu jurnalismul. Pentru cine nu ştie, expresia aceea colorată ar vrea să desemneze un om foarte amărât, lipsit de importanţă. Or, cei doi nu sunt chiar deloc amărâţi…

SRS: Probabil ca să te atenţioneze prin mine. Dar pe mine nu mă interesează cei 50.000.
CM: Dar să ştiţi că eu discut cu băiatul ăla; mai discut şi acum, deci nu…
SRS: Deci pe mine nu mă interesează banii în afacerea asta: ai tăi, ai lui, ai cui or fi, pe mine mă interesează…
CM: Pe mine m-ar fi interesat, că e o sumă, care pentru mine, cel puţin, e o sumă mare asta.
(Bogdan Chireac râde.)
SRS: Pentru mine nu mai e (râde şi el)
CM: Sunteţi în altă ligă.
SRS: Recunosc deschis.

… şi nici lipsiţi de importanţă. Aici voiam să ajung; articolul nu ar fi la categoria derapaj mass-media, pentru că cei doi nu fac presă, ci “strâng de coaie” pe unul şi pe altul, rezultatul fiind că nu se mai uită la 50.000 de euro. Ce mă deranjează pe mine e că încă sunt prezentaţi aşa. Derapaj mediatic va fi orice emisiune la care cei doi vor fi prezenţi şi vor fi prezentaţi publicului altfel decât “şantajişti”.

(Pe scurt, despre ce e vorba, aşa cum prezintă Hotnews episodul:

Ziarul Curentul a intrat in posesia unei inregistrari audio despre care sustine ca ar apartine DGIPI si ar dovedi ca exista scurgeri si sustrageri din arhiva secreta a Ministerului de Interne. Potrivit Curentul, pe inregistrare apare vocea sefului ANI, Catalin Macovei, supus unui santaj de doi cunoscuti ziaristi – Bogdan Chireac, fost redactor-sef al ziarului „Gandul“, si Sorin Rosca Stanescu, fost director general al „Ziua“. “Curentul” sustine ca tinta incercarii de santaj la adresa sefului ANI ar constitui-o decredibilizarea in prag de alegeri a ministrilor PD-L Vasile Blaga, Adriean Videanu si Radu Berceanu. “Curentul” sustine ca cei doi jurnalisti s-ar fi folosit de un pretins imprumut nedeclarat de 100.000 de euro de la un camatar pentru a-l santaja pe seful ANI si a-i solicita documente ale Agentiei Nationale de Integritate privind conturile celor trei ministri, mai ales cele ale ministrului interimar de Interne, Vasile Blaga.)

Dezincriminarea consumului de droguri, un caz şi două observaţii

Ca paranteză, titlul e pentru evitarea unui “om de paie”, evitarea falsificării faptelor care intră în dezbatere. Comisia prezidenţială discută despre dezincriminarea consumului, nu despre “legalizarea drogurilor”, orice va fi însemnând această din urmă expresie.

“Propuneri privind limitarea consumului de droguri ilegale, a prostituţiei şi răspândirii infecţiei cu virusul HIV:

Dezincriminarea consumului de droguri (nu a traficului!) pentru a aduce la „suprafaţă” consumatorii. Recent s-au deschis în multe oraşe ale ţării (Braşov, Bacău, Galaţi, Hunedoara, Brăila, Iaşi, Bucureşti) magazine care vând produse etnobotanice ce au acelaşi efect ca drogurile ilegale uşoare şi efectele lor sociale nu par a fi vizibile. Consumul de droguri trebuie descurajat dar cu diferenţele de rigoare între drogurile uşoare şi drogurile tari, în special cele injectabile precum heroina care au efecte negative devastatoare. Incriminarea consumului produce efecte secundare grave precum refolosirea seringilor care conduce la transmiterea unor boli grave”

(Riscuri şi inechităţi sociale în România, sinteza raportului)

Raportul citează argumente pentru, haide să vedem acum şi o opinie împotrivă venită din partea dlui deputat Brătianu. Pentru început trebuie să spun că afilierea lui partizană nu e relevantă, pentru că nu avem din partea dlui Brătianu o “opinie politică” de tipul “Huo Băsescu!”, adică genul de bruiaj care trebuie filtrat pentru a putea dezbate aşa cum trebuie. Dl deputat exprimă o părere personală şi sinceră, precum şi o mărturie directă. Cine ar fi mai potrivit să dezbată despre modul în care statul ar trebui să se ocupe de droguri decât cineva care a asistat direct la efectele consumării lor? Spune dl Brătianu:

‘În familie am avut oameni care s-au drogat. Fiii mei s-au drogat timp de patru ani de zile şi au început cu marijuana. Eu eram divorţat, iar ei câştigau foarte mulţi bani, acum 15 ani, câte 1500 de dolari şi s-au apucat de treaba asta’, a povestit deputatul. Bazându-se pe experienţa cu cei doi fii ai săi, Alexandru şi Andrei, deputatul a atras atenţia că marijuana creează dependenţă şi e primul pas spre droguri mai puternice.

‘Ei fumează în grup şi la un moment dat unul spune: Gata, pe asta am încercat-o, hai să încercăm ceva mai tare’, a relatat deputatul Brătianu, adăugând că fiii săi au scăpat de problema drogurilor doar printr-o minune, cu ajutorul bisericii. Matei Brătianu a spus hotărât că nu ar vota un proiect de lege care ar duce la legalizarea drogurilor uşoare. Din punctul lui de vedere, acesta ar fi primul pas spre o escaladare a problemei drogurilor în România şi nu stoparea consumului.”

(Evenimentul Zilei)

Există cu siguranţă o problemă a tranziţiei de la droguri uşoare şi mai puţin problematice la unele tari şi devastatoare, există un număr de consumatori de droguri puternice care au început prin a trage un fum. E drept că dacă două evenimente se produc unul după celălalt asta nu reprezintă o dovadă că primul e cauză şi al doilea efect. Dar la fel de adevărat e că fenomenul trebuie măsurat şi luat în considerare atunci când s-ar pondera avantajele şi dezavantajele dezincriminării consumului de droguri.

Bun, pe de altă parte pot deduce câte ceva din afirmaţiile dlui deputat, afirmaţii de a căror sinceritate nu mă îndoiesc: problema de familie pe care o descrie nu s-a petrecut într-o vreme sau într-o ţară în care consumul de droguri să fi fost, în orice fel, liberalizat. Acum 15 ani consumul de droguri era la fel de incriminat ca şi acum, iar asta nu pare să-i fi împiedicat pe cei doi fii ai săi să se apuce şi să se ţină patru ani de el. De asemenea, nici soluţia la problemă nu pare să se fi bazat, în orice fel, pe coerciţia legii sau a statului. Dl Brătianu nu spune că fiii săi s-au lăsat de droguri pentru că şi-ar fi dat în fine seama că încalcă legea. Miracolul de care vorbeşte deputatul PSD nu l-au făcut sau încurajat, în orice fel, procurorii.

Să fim bineînţeleşi, nu iau o parte sau alta în această dezbatere, aşa cum am spus fac doar două observaţii. Subiectul acesta, subiectul general al comportamentelor pe care statul ar trebui să le incrimineze este prea complicat şi sensibil încât să fie expediat prin una două observaţii, şi cu atât mai puţin prin lozinci şi “oameni de paie”.

Că veni vorba de asta, o ultimă observaţie e apropo de articolul din Evenimentul Zilei, exemplu de stricăciune de presă. Autoarea simte nevoia să amestece informaţiile cu opinia ei legată de motivele pentru care apare acest raport; iar titlul este “Un deputat PSD spune NU drogurilor”. Măi să fie, dar cine anume spune DA drogurilor? Adică, dacă persoana cu pricina nu înţelege ce înseamnă o falsă dilemă, eu pot să spun NU unui astfel de articol scris cu piciorul fără să cer în acelaşi timp ca autoarea să facă puşcărie.

De ce nu-mi place raportul Oxford Analytica

N-am să scriu prea multe despre raport în sine, găsiţi în acest articol şi textul original şi rezumat, un comentariu asupra lui şi reacţiilor pe care le-a stârnit. Pe foarte scurt, Oxford Analytica (OXAN) “O mare parte din media a fost capturata de moguli, care par hotarati sa o foloseasca pentru a influenta politica in propriul lor interes.”; răspunsul vizaţilor “Huo! OXAN e un SRL raportul e scris de Mungiu la comanda lui Băsescu. Huo.”

În ce mă priveşte, raportul OXAN nu îmi place. Un motiv e că aş fi vrut o analiză; nu îmi place o înşiruire de sentinţe chiar dacă multe dintre ele sunt de ordinul evidenţei. Motivul principal al neplăcerii mele este însă altul, iar raportul OXAN nu e primul care o provoacă. Nu îmi place faptul că (şi) pentru acest raport problema principală a presei noastre ţine de partizanatul politic. E acum o dezbatere pe Hotnews cu exact aceeaşi idee. “Băsescofobia fanatică”. “Ura cu ţintă prezidenţială”. Jurnaliştii mogulilor îl atacă pe Băsescu. Tot atâtea versiuni ale aceluiaşi mod eronat de a pune, de a vedea problema. Nu spun că afirmaţia în sine e falsă, căci nu este, e o realitate pe care am remarcat-o şi pe care am analizat-o şi eu. Dar e o optică greşită să crezi că, cu cât o realitate e mai puţin evidentă, cu atât e mai importantă. Că efectul e automat mai puţin important decât cauza.
Continue reading De ce nu-mi place raportul Oxford Analytica

De ce se teme presedintele.

Articolase de gâga, lalaieli, flecareala de taverna ! Asa  caracteriza Cornel Nistorescu  acum câteva saptamâni scrierile ziaristilor care tocmai plecasera de buna voie sau siliti chiar de el de la Cotidianul.   În locul lor dl. Nistorescu planuia o noua  “presa dedicata cetateanului iar nu maharilor si politicienilor”. De care pâna si cel mai tare politician si mahar sa nu scape nevatamat :

“Traian Basescu chiar are de ce se teme de o presa facuta cu seriozitate.”

Stimati ceateteni, lasati la o parte flecarelile de taverna si cumparati Cotidianul de astazi ! Veti putea citi o analiza despre alegerile prezidentiale care va este dedicata personal de Liviu Ioan Stoiciu, editorialist. 

La început explicatia, adica cum vine treaba cu alegerile astea :

“La mijloc e totuşi alegerea unui personaj-cheie în fruntea ţării, care ar putea schimba faţa României (funcţia de preşedinte de ţară la români e cea mai mare scofală, mai ales de când Traian Băsescu a demonstrat, la limita Constituţiei, că poate fi şi „jucător”, nu doar un „preşedinte pasiv”; ce înseamnă „jucător”: să încerci să controlezi totul şi să-ţi impui propria voinţă, cu orice preţ, autoritar, conform intereselor personale şi de partid sau de clan pe care le ai, dând de gustul puterii; adică preşedintele ţării se poate amesteca în orice crede de cuviinţă, el poate fi cel ce dă ordin în administraţia ţării, în Guvern sau în Consiliile Locale, impunând un premier de paie, şi tot el poate da peste cap mass-media critice la adresa sa, făcând totul să o decredibilizeze; că despre serviciile secrete şi justiţie – DNA – esenţiale într-un stat modern – cine nu ştie că ele stau la cheremul preşedintelui-jucător Băsescu?).”

  pe urma, tineti-va bine,  analiza propriu-zisa :

“Dacă e să ascultăm profeţiile neaoşe, Băsescu va dispărea din prim-plan după aceste alegeri prezidenţiale – şi în sfârşit România va intra în normal.” 

Nu ma îndoiesc ca dl. Stoiciu si-a  scris editorialul pentru care e platit cu seriozitate. Dar aceasta nu este  suficient pentru a împiedica cititorul sa izbucneasca în râs când îl parcurge. Desigur ca Traian Basescu are de ce se teme de o presa facuta serios. Scandalul Ridzi este cel mai bun exemplu. În fata unor dovezi clare împotriva ex-ministrei tineretului rezultate dintr-o investigatie de presa, presedintele a reactionat  dând vina pe mogulii din presa si televiziuni  aflati în razboi cu el. O reactie prosteasca fiindca chiar în lipsa unei prese serioase orice cetatean întelege ca o scena de lemn nu poate sa coste cât un apartament la cheie. 

 

În schimb, o profetie neaosa de-a mea spune ca scrieri de genul celei a dlui Stoiciu, nu fac decât sa credibilizeze teza prezidentiala oferindu-i lui Traian Basescu un argument de campanie electorala pe care stie   sa-l exploateze foarte bine. În plus, în caz ca le citeste, îi provoaca hahaitul obisnuit.