Frauda recunoscută e pe de-a-ntregul uitată (100% Adrian Năstase)



“Eu am pierdut alegerile prezidenţiale pentru că unii dintre colegii mei au acceptat ca în turul II să fie eliminate listele suplimentare, şi-n felul ăsta s-au pierdut câteva sute de mii de voturi”

(Adrian Năstase în emisiunea “100% cu Robert Turcescu”)

Poate că cineva care se preocupă mai de curând de politica românească nu înţelege pasajul de mai sus. De ce lipsa listelor suplimentare l-ar fi înfrânt pe unul dintre candidaţi? Un pic mai aproape de adevăr ne-ar aduce întrebarea echivalentă : de ce prezenţa listelor suplimentare l-ar fi făcut victorios? Un novice ar avea o scuză pentru neştiinţă. Însă dl Turcescu, interlocutorul fostului premier, nu are nici una – decât poate faptul că, nu doar el, ci nimeni altcineva n-a părut să acorde importanţă acestui pasaj. De ce ar fi important?
Continue reading Frauda recunoscută e pe de-a-ntregul uitată (100% Adrian Năstase)

Validarea legii referendumului şi a legii electorale a APD

Declaraţia reprezentantului UDMR, dl Hunor, cum că “poziţia acestuia [procentului de absenţi la referendum] trebuie luată în considerare” exprimă perfect contradicţia de care vorbeam în articolul anterior: trebuie să considerăm poziţia celor care n-au nici una. Decizia trebuie să fie luată în funcţie de interesul celor care s-au arătat dezinteresaţi de chestiune. Trebuie luat în calcul electoratul care a ales să nu fie luat în calcul.
Continue reading Validarea legii referendumului şi a legii electorale a APD

Mătuşa Tamara se răsuceşte în mormânt, în căutare de cadouri nejustificate (dar nu ilicite!)


“Vă dau un exemplu : Atunci când eu nu am cum ca să justific, pentru că am primit cadou de la o persoană care, să zicem, a decedat; şi n-am avut, eu ştiu să spun, impoliteţea de-a face acte să-i spun, nu dom’ne stai aicea să-mi scrii…”

(senatorul Şerban Nicolae, la dezbaterile din plen privind ordonanţa pentru modificarea legii ANI)

Continue reading Mătuşa Tamara se răsuceşte în mormânt, în căutare de cadouri nejustificate (dar nu ilicite!)

Prin desertul de idei al dlui Pirvulescu la vanatoare de minciuni.

Vi s-a intamplat vreodata sa va pierdeti intr-un timp relativ scurt toata consideratia fata de o persoana ? Este un sentiment neplacut pe care il am in ultima vreme fata de dl. Pirvulescu. Asociatia APD pe care a condus-o are un merit incontestabil in promovarea sistemului de vot uninominal. A redactat un proiect cat se poate de amanuntit, l-a negociat cu partidele si a denuntat reticenta acestora fata de orice fel de schimbare. A fost deci un model de ONG care militeaza activ pentru democratizarea unui sistem politic deficient. In ultima vreme insa interventiile publice ale actualului ex-presedinte APD se carcterizeaza printr-o doza de rea-credinta similiara celei a politicienilor pe care doreste sa-i reformeze. Orice argument a devenit bun in favoarea sistemului APD au contra tuturor celorlalte. Inclusiv cele mincinoase. Iata o enumerare a celor din ultimul sau editorial din Cotidianul.

Continue reading Prin desertul de idei al dlui Pirvulescu la vanatoare de minciuni.

Meditaţii post-electorale (III)

(continuare)
9. De fapt, partidele au un interes şi mai clar pentru absenteismul la referendum. În esenţă un referendum e o cale de a le ocoli în decizia politică. Sigur, uneori au nevoie constituţională de asta, chestie care nu încearcă să ascundă cât de mult îi jenează; la fel ca alegerile pe cei de la putere. Dar de consultări pe chestii cu care se ocupă exclusiv ele, de asta chiar n-au nevoie. Un popor de Elodii este numai bun; lehamitea populară le face bine. Au demonstrat-o cu vârf şi îndesat de data asta, în direct şi explicit chiar Rea-voinţa exclusă, trebuie să fii extrem de naiv să mai crezi că se poate rezolva ceva cu absenteismul.

10. Corneliu Vadim Tudor şi-a luat înapoi demisia pe care şi-o anunţase furios după exit-polluri. Probabil că are scuza că la ora respectivă încă nu-şi luase medicamentele. Refuzul dnei Buruiană de a demisiona din parlament i-a ridicat vălul de ceaţă de pe ochi: şi-a dat seama că mâna lui dreaptă de pâna mai ieri era mâna SRI în partid, şi a exclus-o. Yep, e tribunul ăla pe care-l ştiam.

În schimb, Jijibecali nu şi-a dat demisia de la PNG (şi nici de la Steaua). Ratarea pragului, zice el, a fost mâna satanei. Mâna satanei i-a dat un şut în fund. Oricum, în cazul lui nici nu se pune problema; că dacă pleacă el dispare PNG. La fel e şi la partidul Cî : dacă i se taie antenele partidul acela nu mai poate să sară nici pragul de 2%. La PIN e mai simplu, acolo se schimbă pielea ursului din pădure (carpatină, desigur), dar tandemul ba : pleacă Guşă, vine Şandru; şi invers.

11. De la Underhill :

Cei care n-au votat pentru ca “oricum nu rezolva nimic” si acum se bucura ca populistii si extremistii din PRM, PC si PNG au fost “pedepsiti de electorat”, trebuie ca au second thoughts.

De la Adi :

Departe de a lamuri carentele ordinii politice romanesti, alegerile din 25 noiembrie au complicat-o si mai mult. (…) De ce o suma de incertitudini? pentru ca fiecare partid care a trecut pragul poate auzi vestile bune, dar si vestile proaste legate de acest scrutin. Pentru ca nu se poate deslusi un trend, tendinte, traiectorii pentru viitoarele alegeri, tot mai dese in urmatorii 2 ani.

12. Un exemplu apropo de ce scrie Adi mai sus este la PSD. Situaţia e ciudată. PSD a obţinut cel mai prost scor electoral de când există. Dar, cifrele pesimiste ale sondajelor pre-electorale combinate cu faptul că şi PD şi PNL au avut un scor mai slab decât cel prognozat, fac ca scorul PSD să apară în regulă, dacă nu chiar satisfăcător. Dl Iliescu a anunţat imediat că trebuie un congres extraordinar, era fără îndoială planul pregătit din vreme. Însă anunţul pare să aibă, din pricina de mai sus, un impact destul de redus. Mai ales că alegeri o să mai vină în viitorul apropiat, iar fără o garanţie că actuala conducere e cea care trage partidul în jos şi că o altă conducere o să-l ducă în sus, e riscant pentru partid să-şi pună pe tapet disputele interne.

Meditaţii post-electorale (II)

(continuare)

6. Partidul Democrat este echivalentul ca formaţiune politică al băiatului de bani gata : stă şi leneveşte; se laudă, se simte mulţumit de sine şi pierde vremea –, că oricum tăticu’ de la Cotroceni le aduce voturile. Ei bine, au primit un duş rece, pentru că, oricât de popular ar fi preşedintele, electoratul e cel care dă în final voturile, şi le dă de capul lui. Lenea de partid a democraţilor a fost taxată foarte serios, iar tăticu’ de la Cotroceni e nervos pentru că şi el avea nevoie de sprijinul partidului pentru referendumul său. Disputa familială, se pare, este destul de aprinsă, iar preşedintele ar putea să-şi găsească un nou fiu preferat în prâslea (ca să-i zicem aşa, de dragul comparaţiei nu al ironiei) adică dl Stolojan şi partidul său.

Ca să demonstreze că incapacitatea de mobilizare a electorilor merge mână în mână cu cea a neuronilor, vicepreşedintele Ioan Oltean a declarat imediat după alegeri că partidul său se îndreaptă sigur spre palatul Victoria. Încă câteva declaraţii de acest fel, şi PD o să se îndrepte spre palatul cu pricina doar ca să-i admire arhitectura. Eu cred că dl Oltean vizează totuşi postul de preşedinte al Camerei, căci are aroganţa iresponsabilă care pare să fi devenit o condiţie necesară pentru ocuparea postului respectiv. Ioan Oltean, pentru noi, devine un Bogdan Olteanu doi.

7. Am o idee nervoasă, să-i cer oricărui interlocutor care se va mai plânge pe viitor de parlamentari să-mi arate pe buletin pătrăţelul cu ştampila de la referendum. Ca să ştim despre ce vorbim.

8. Tolontan: Linişte! Sforăie majoritatea tăcută Citesc acolo că nici Elodia n-a votat, draga de ea. Mărturisesc că nu mă prea uit la OTV; dar aveam senzaţia că Elodia respectivă era moartă. Poate că am văzut un episod mai vechi. De fapt, a existat vreodată personajul respectiv? E real sau fictiv? Eh, oricum nu contează. Dar e bun de comparaţie. Din punctul de vedere al politicienilor majoritatea tăcută şi sforăitoare care a luat exemplul vedetei oteviste este privită oarecum similar; e un popor de Elodii. La fel de bine ar putea să fie mort sau ficţional. Că ratingul şi mandatele parlamentare se obţin oricum, fie că se prezintă la urne 18 milioane, fie că se prezintă 1000 de oameni.

Primele concluzii

I. Prezenta la vot.

a) Europarlamentare. Procentajul de prezenta scazut nu este o surpriza. El este conform cu ceea ce se intampla si in alte parti la alegerile de acest fel. Principalul motiv este ca aceste alegeri nu au nici un impact vizibil imediat. Nu se formeaza guvernul, nu se schimba primarul, se trimit doar niste reprezentanti la Strasbourg cu un scop care nu este clar. Prezenta poate fi mai ridicata in conditiile in campanie intervin teme nationale. Este ceea ce organizatorii liberali au dorit sa evite cu orice pret.

b) Referendum In opinia mea principalul motiv pentru prezenta scazuta este lipsa de informare a electorilor datorata faptului ca partidele (si odata cu ele si televiziunile mai mult sau mai putin afiliate) au boicotat practic referendumul pentru votul uninominal. In discursul de dupa anuntarea exit-poll-urilor dl. Emil Boc spre exemplu nu a gasit de cuvinta sa aloce vreun cuvant macar acestui subiect. Mai ales insa partidul sau a fost invizibil in dezbaterea despre referendum. Este si o lectie de care presedintele ar trebui sa tina seama : cu toata popularitatea sa, sprijinul unui partid bine implantat in teritoriu ii este necesar si strategia “presedinte versus politicieni” are anumite limite. Presedintele mai poate sa-si reproseze intarzaierea cu care a lansat acest proiect in dezbaterea publica. Rezultatele arata de asemenea ca eforturile sale de-a personaliza subiectul (cu scopul evident de-a atrage interesul electorilor) nu s-au materializat. Diferenta relativ mica intre prezenta la cele doua alegeri impreuna cu faptul ca rezultatul votului este cam acelasi in randul sustinatorilor diferitelor partide, arata ca mult-discutatul duel “uninominal Basescu vs. uninominal Tariceanu” nu a avut loc si la nivelul electoratului care fie l-a ignorat fie nu l-a inteles.

Continue reading Primele concluzii

Meditaţii post-electorale (I)

1. Am prevăzut că UDMR va trece de prag, însă se pare că au făcut-o confortabil. Uniunea a fost salvată de mobilizarea mare a votanţilor maghiari; la ei a fost o campanie competiţională din pricina candidaturii dlui Tokes, foarte ostil Uniunii. Dacă adunăm procentele dlui Tokes si ale UDMR reiese că votul maghiar a fost de ~10% (!) cât două praguri electorale. (Dl Tokes va câştiga mandat euro-parlamentar, dacă are scorul cu care e creditat de exit-polluri)
Continue reading Meditaţii post-electorale (I)

De alegeri şi referendum

Am închis primul şi al doilea sondaj. Eu cred că prezenţa va fi destul de redusă şi la alegeri şi la referendum (35 – 40%), că se va vota “DA” în proporţie mare (85 – 90%), că vor trece pragul UDMR, PRM şi PLD (in extremis) iar restul îl vor rata.

COMPLETARE (11:30) : Prezenţa la alegerile parlamentare, până la ora 10 este de 3,79%. În noiembrie 2004, erau 3,06% la ora 9, şi 10,7% la ora 11. La referendumul de demitere din mai au fost 6,25% prezenţi la aceeaşi oră 10.

COMPLETARE (13:00) : La referendum, la ora 11, se prezentaseră 5,43%. E mai mică prezenţa decât cea de la ora 10, la referendumul pentru demitere din primăvara asta. Liderii PNL şi dnii Iliescu şi Năstase au refuzat să voteze la referendum; dl Voiculescu a adăugat că nu are rost. E o invitaţie la absenteism, pentru electoratul care are încredere în ei.

COMPLETARE (16:00) : La ora 14, prezenţa era de 12,88% la referendum, cu o oră în urmă, 11,67% la europene. La referendumul de demitere până la ora 14 fuseseră la vot 18,84%; iar la alegerile din 2004 nu mai puţin de 27, 18%.

COMPLETARE (16:00) : Tot live mai emit pe bloguri Underhill, de la care fur fără pic de ruşine, nişte rezultate parţiale neoficiale:

cateva rezultate partiale si neoficiale, la ora 13.00:
pd – 31%
psd – 26%
pnl – 16%
pld – 6%
png – 3%
udmr – sub 5%
prm – ??

Şi Şuţu, din Palatul său, urmăreşte alegerile.

COMPLETARE (16:30) : Alte parţiale neoficiale, de la ora 15:

PD – 32%
PSD – 24%
PNL – 15%
PLD – 6%
UDMR – 5%

Restul sub prag.
COMPLETARE (16:30) : Eu am votat în urmă cu două ore. Secţiile pentru alegeri erau la locul obişnuit, cele pentru referendum în aceeaşi clădire, dar ceva mai departe. Foarte puţină lume, comparativ cu alegerile din 2004 şi referendumul din mai.

COMPLETARE (18:30) : De la Underhill citire:

rezultate partiale neoficiale la ora17.00
pd – 35%
psd – 23%
pnl – 14%
pld – 7%
udmr – 5%
prm – 4%
png – 4%
pc – 3%
tokes – 3%
pntcd – 2%
pin – 2%

Cele trei procente ale pastorului Tokes pot părea exagerate, însă ţineţi cont că judeţele Harghita şi Covasna sunt printre primele la capitolul prezenţă; ceea ce probabil că salvează şi UDMR de pragul electoral; dacă o să-l salveze, căci e la limită.

COMPLETARE (18:30) (Mih) La consulatul din Strasbourg am vazut foarte putina lume la vot. Mai multi supraveghetori decat votanti. Doar 168 de votanti la alegerile europene pana la 17h30, ora locala. Dnele oficiale din camera cu referendumul au tinut sa pastreze secretul asupra numarului de votanti (?!).

COMPLETARE (21:00) Exit-pollurile dau cam aşa,

PD – 32%
PSD – 21%
PNL – 15%
PLD – 7%
UDMR – 6%

PNG are în jur de 4%., iar PRM şi L. Tokes au 3%. M-aş amuza ca pastorul reformat să aibă mai mult ca trupeţii lui Vadim, oricum se pare că va obţine mandat ca independent. Restul formaţiunilor sunt în marja de eroare.

La întrebarea de la referendum a răspuns DA ~90% din cei care au votat, dar prezenţa redusă nu va permite validarea lui.