Cum a învăţat dr Oprescu să nu mai fie îngrijorat şi să iubească sistemul ticăloşit (continuare)

Am găsit şi motivaţia hotărârii BEC de secretizare a listelor dr-lui Oprescu. Pe scurt, se scrie acolo, datele din listele acelea nu pot fi făcute publice pentru că au un caracter pesonal care este protejat de lege. Judecătorii citează legea 677/2001, care protejează datele cu caracter personal, respectiv 544/2001 pentru accesul la datele de interes public. Invocarea ambelor legi de către avocaţii dlui Oprescu şi de către judecători mi se pare nu doar netemeinica, ci şi cât se poate de perversă şi de ticăloasă.
Continue reading Cum a învăţat dr Oprescu să nu mai fie îngrijorat şi să iubească sistemul ticăloşit (continuare)

Cum a învăţat dr Oprescu să nu mai fie îngrijorat şi să iubească sistemul ticăloşit

Situaţia e foarte simplă, PIN, unul din partidele care concurează împotriva lui Sorin Oprescu, a redescoperit strategic, chiar înainte de data alegerilor, chestiunea semnăturilor falsificate de pe lista candidatului “independent”. Bine au făcut, oricum. În mod predictibil la o inspecţie atentă alte falsuri au devenit aparente. De exemplu, trecerea în rândul susţinătorilor a unor persoane dovedesc o precocitate politică remarcabilă, semnând pentru susţinerea unui candidat înainte să fii împlinit, nu 18 ani cât cere legea, ci măcar 6 luni.

Decizia BEM de a permite fotocopierea listelor de susţinători a fost contestată la BEC de un grup de 34 de susţinători ai dlui Oprescu, ale căror date personale le putem afla din contestaţia respectivă, pe motivul principal că li s-ar deconspira astfel datele personale încălcându-se dreptul la viaţă privată. În mod normal, o astfel de contestaţie ar fi trebuit respinsă pe loc, fiind nu doar netemeinică ci şi frivolă.

BEC, în schimb, a acceptat-o.
Continue reading Cum a învăţat dr Oprescu să nu mai fie îngrijorat şi să iubească sistemul ticăloşit

Absenteismul, sau partidul raţional contra partidul stupid (continuare)

“Sondaj: 64% dintre bucuresteni nu se vor duce la vot” – anunţă România Liberă, bazându-se pe cifrele Insomar care spun că doar 46% dintre cetăţenii capitalei s-ar prezenta la vot. Trecând peste faptul că editorul ştirii pare să fi considerat că cifra de referinţă pentru calcul absenţilor este 110%, spuneţi-mi vă rog dacă vedeţi sau anticipaţi vreo reacţie, măcar la nivel declarativ, pe scena politică pentru absenteismul record faţă de restul ţării. O să fie şedinţe urgente la partide în care onorabilii lideri să se întrebe îngrijoraţi ce e de făcut ca să vină mai mulţi oameni la vot, indiferent pentru cine ar vota? Dacă pe candidaţi nu îi mai pot schimba, presupunând că ar fi vrut s-o facă, o să fie alte decizii, de schimbare de mesaj politic, de program, de echipă de campanie, de slogan, de afişe, de orice altceva? Auziţi voi vreun semnal de alarmă? Puteţi enumera vreun efect palpabil pe scena politică al faptului că această competiţie e atât de “interesantă” încât mai bine de 24% dintre cei chestionaţi habar nu au nici măcar de data exactă a alegerilor?

[MoROmeTe prezintă într-un mod foarte coerent şi clar un prim argument în favoarea prezenţei la vot.]

[Iar Adi de la Paralele face aici un lucru pe cât de rar în rândul comentatorilor politici pe atât de binevenit! Un “endorsment”, o listă de candidaţi pe care îi susţine.]

Absenteismul, sau partidul raţional contra partidul stupid.

Să votezi sau să nu votezi, asta e întrebarea pe care o pune MoROmeTe. Răspunsul meu, repetat, este pentru vot; poate că absenteismul poate avea un efect benefic în anumite situaţii excepţionale – şi aici mă refer doar la competiţii electorale individuale. Dar la nivel general nu văd nici un argument pentru refuzul de a vota.

N-am să intru aici în toată discuţia, e destul de vastă; am să mă refer la un singur lucru. Am tot citit argumentul, menţionat şi în articolul lui MoROmeTe şi preluat de la Andreanum, că o prezenţă redusă ar însemna un semnal de alarmă pentru politicieni. Citesc afirmaţia aşa cum este oferită, dar mărturisesc că nu ştiu şi nu găsesc pentru ea nici un argument empiric, adică un exemplu practic că aşa ceva s-ar întâmpla în orice fel, şi nici unul analitic, adică o deducţie, pornind de la fapte incontestabile, care să concluzioneze că politicienii ar trebui să fie îngrijoraţi de absenteism.
Continue reading Absenteismul, sau partidul raţional contra partidul stupid.

Candidaţii instant ai partidelor

Dacă ne uităm la nivel naţional, criteriul principal în alegerile locale pare să fie ultimul listat într-un articol trecut, şi anume cel al votului pro sau împotriva primarului în exerciţiu. Cu atât mai mult cu cât în cele mai multe cazuri în care participă la alegeri, acesta e creditat cu prima şansă. Timişoara, Cluj-Napoca, Sibiu, Constanţa, Craiova, Piatra Neamţ, sectoarele Capitalei mai puţin cel cu numărul patru etc. – sunt tot atâtea exemple de municipii în care, conform sondajelor, primarul în exerciţiu câştigă majoritatea simplă sau absolută a voturilor din primul tur. Situaţia e la fel, cred, şi la localităţile mai mici; şi într-o măsură mai redusă şi la preşedinţii de Consilii Judeţene.

Cum se explică asta? Se poate presupune că alegătorii apreciază performanţele demnitarilor în funcţie. Cu siguranţă că asta e o explicaţie valabilă într-un număr din cazuri, dar nu are cum să le explice pe toate. De asemenea, nu poate fi vorba nici de mult-discutatul blat. “Blaturile” există, într-adevăr; şi multe dintre ele centrate tot pe demnitarul în exerciţiu : o formă de coalizare a partidelor şi candidaţilor fie împotriva, fie în sprijinul lui. Dar aceste blaturi, naturale până la un anumit punct, reprezintă răspunsul partidelor la o situaţie deja existentă, nu neapărat ceva ce partidele au cauzat sau au pus la cale. Candidaţii s-au coalizat pentru că primarul avea deja prima şansă, nu invers.

De fapt, aici este, cred, explicaţia la nivel general. Partidele noastre nu sunt în stare să “pună la cale” mai nimic. Sunt incapabile să vadă şi să acţioneze, în cele mai simple din circumstanţe, pentru atingerea scopurilor lor.

Iar în acest caz incompetenţa lor se manifestă în modul în care şi-au desemnat candidaţii. Pe cât pot eu să spun, majoritatea au fost dezvăluiţi (şi probabil şi desemnaţi) efectiv pe ultima sută de metri. Par scoşi din pălărie, inventaţi pe loc. Uneori partidele chiar se laudă cu asta, liderii lor vorbesc cu superioritate despre “candidaţi surpriză” sau “strategii secrete”. Stupid.

În calitatea mea de consilier de consilier politic am să le dezvălui aici un mic secret şi o surpriză : procedând în acest mod ei şi candidaţii lor intră în campania electorală cu un handicap masiv. Există factorul numit notorietate şi cel numit inerţia votului. Sunt relativ puţini alegătorii care votează automat candidatul propus de un anumit partid – o reacţie cât se poate de rezonabilă la lipsa generală de criterii de interes public cu care partidele şi-i selecţionează. Majoritatea electoratului optează pentru un candidat doar după ce au aflat cine este şi au estimat că are şanse să facă o treabă mai bună decât demnitarul aflat deja în funcţie…
Iar pentru asta au nevoie de timp.

COMPLETARE (post electorală) : Iată statistica menită să confirme ce spuneam mai sus. În competițiile pentru primăriile de muncipii reședință de județ sunt fix 5 (cinci) cazuri, din 47, în care primarul în exercițiu a candidat și a pierdut: Oradea, Bistrița, Brăila, Reșița și Sectorul 4.

Să sondăm sondajele alegerilor pentru primăria Capitalei

Şi să vedem cum se explică evoluţia candidaţilor în sondaje, care sunt principalele motive pentru performanţele lor :

1. Notorietatea, ingredientul minune din reţeta – de succes – a candidatului Sorin Oprescu. Mecanismul este uşor de analizat : întrebare, cine are cele mai mari şanse să fie nominalizat de alegători într-un sondaj de opinie realizat în debutul destul de adormit al unei campanii electorale? Răspuns, cel despre care cei mai mulţi dintre repondenţi ştiu că se numără printre candidaţi. Prin melodrama/farsa invalidării iniţiale a candidaturii sale dl Oprescu a furat în mod inteligent startul campaniei. Vreme de câteva zile orice persoană ajunsă în situaţia să asculte ştirile politice, oricât ar fi fost de dezinteresată de alegerile pentru primăria generală, a aflat despre greutăţile întâmpinate de candidatul independent Oprescu. Şi, implicit, că Sorin Oprescu candidează ca independent. La acest succes a contribuit şi faptul că PSD şi PD-L şi-au desemnat candidaţii foarte târziu.

2. Inerţia votului Sunt relativ puţini alegătorii care să-şi schimbe votul peste noapte. Apoi, un candidat creditat în sondaje cu şanse de obţinere a mandatului are ulterior un avantaj oferit chiar de această percepţie. Mult mai greu se mobilizează alegătorii unui candidat lipsit de şanse…

3. Încerederea candidatului …sau cei ai unui candidat care lasă el însuşi impresia că nu-şi doreşte mandatul pentru care candidează. Este un alt factor care l-a propulsat pe Sorin Oprescu, care a lăsat senzaţia cea mai categorică, între principalii săi concurenţi, a unui candidat care-şi doreşte postul pentru care candidează. Nu doar prin câştigarea în instanţă a dreptului de a candida, dar poate, într-un mod pervers, şi prin episodul falsurilor din listele de susţinători. Dl Blaga s-a situat aproape la polul opus, afectat de disputa, devenită publică, din PD-L – cea în care liderii acestui partid se băteau, nu pe candidatură, ci pe evitarea ei. De asemenea, începutul de campanie al candidatului PD-L a fost neconvingător. La fel de lipsit de convingere privind viabilitatea propriei candidaturi a părut şi pare dl Diaconescu, candidatul PSD, din motivele ce ţin mai degrabă de situaţia internă din acest partid.

4. Oferta politică Pe măsură ce se apropie momentul alegerilor creşte şi măsura în care electoratul este interesat şi este capabil să evalueze profilul şi oferta politică a candidaţilor. Cu alte cuvinte, oamenii încep să-şi pună serios întrebarea “la ce ne putem aştepta dacă iasă ăsta?”; şi în acelaşi timp se reduce impactul notorietăţii. Este motivul pentru care campania dlui Oprescu este în pierdere de viteză, profilul său de politician independent şi anti-sistem nu rezistă la o privire mai atentă. Oferta sa politică este rezumată de colegul Emil Stoica “Sunt multe cuvinte frumoase in acest program, dar nimic concret, niciun proiect, niciun termen de finalizare, nicio parcare sau statie de tramvai, nimic.” În aceste condiţii, nu e de mirare că scade în sondaje, în dauna candidaţilor cu o ofertă politică mai consistentă, dnii Blaga şi Orban.


[poll id=”43″]
[poll id=”44″]

Completare : Sorin Oprescu a câştigat primăria Capitalei cu mai bine de 13 procente.

Mai e ceva curat acum?

“Mai e ceva curat acum?”

(Eugen Durbacă, candidat PC la şefia CJ Galaţi, despre raportul Coaliţiei Pentru o Guvernare Curată, în care e identificat ca traseist politic)

Într-un fel, prin comparaţie, PSD merită o laudă. Partidului condus – “oficial”, ca să-l parafrazăm pe dl Iliescu –, de Mircea Geoană nu i se poate reproşa inconsecvenţa. Defilează cu aceiaşi candidaţi pe care îi avea în urmă cu patru ani. Marian Oprişan este şi de data asta “poster-boy” pentru campania locală, modelul candidatului de succes al partidului; în timp ce dl Diaconescu este o excepţie stânjenitoare impusă de circumstanţe. Şi nu sunt doar consecvenţi, ci şi coerenţi – partidul acestor candidaţi este şi partidul care a considerat şi consideră anti-corupţia ca un moft, în principiu, şi ca o hăituială politică la adresa lor, în aplicare. PSD nu ne oferă nici o surpriză.

Uitucii trebuie căutaţi în altă parte. Mă întreb dacă îşi mai aminteşte cineva de sfatul părintesc dat de preşedintele Băsescu partidului său, la scurt timp după câştigarea alegerilor : PD ar fi trebuit să-şi impună un moratoriu de un an de la acceptarea de noi membri, pentru a nu fi contaminat cu traseişti, membri care să caute doar sprijinul vremelnic al unui partid de la putere strict pentru interesul personal. “Traseiştii”, cei despre care preşedintele vorbea în termeni gen “centura politicii”. Iată că acum PD-L se arată înteresat în centura politicii. Conform raportului Coaliţiei, nu doar că partidul admite traseişti, dar are îndeajuns de multă încredere şi preţuire pentru aceştia încât să-i propună drept candidaţi.

Şi mai sunt candidaţi care n-au apărut pe lista aceea. Acelaşi Traian Băsescu îi reproşa public zilele trecute candidatului “independent” Sorin Oprescu că imediat ce i-au fost date atribuţii ca viceprimar al Capitalei a părăsit postul pentru a prelua un mandat de senator. Ca paranteză, acest tip de traseism instituţional ar trebui sancţionat de societatea civilă la fel ca cel de partid : la fel cum sunt candidaţi care trec din partid în partid, sunt candidaţi care abandonează rapid demnitatea în care au fost aleşi atunci când se iveşte alta. Trecem peste cazul similar (dar, ce-i drept, excepţional) al dlui Băsescu însuşi din 2004; dar preşedintele critică printr-un filtru foarte partizan. Acelaşi reproş se poate aduce şi candidaţilor PD-L la primăria sectorului 5 sau la cea a Iaşului. Doar în urmă cu câteva luni dnii Bodu şi Oprea au fost aleşi în Parlamentul European. Şi, fără să vreau să speculez, notez că nici convivul dlui Băsescu şi candidatul PD-L la primăria Generală a Capitalei nu ştiu să fi promis că-şi va duce mandatul până la capăt chiar dacă i se va ivi oportunitatea unui post într-un viitor cabinet de miniştri.

În 2004, dl Băsescu însuşi, în fruntea partidului democrat, tăia de pe lista de candidaţi pe cei menţionaţi de raportul aceleiaşi Coaliţii. La patru ani distanţă, … linişte şi pace. Vremea pentru o nouă revoluţie a venit. Şi a trecut. În urma ei, aceleaşi stricăciuni.

Oricum, e mai bine decât la PNL. Partidul dlui Tăriceanu doreşte probabil să îi dea dreptate lui Ion Iliescu care spune că PNL şi cu PSD pot găsi platforme comune. Până la platforme comune, în chestiunea listei Coaliţiei pentru o Guvernare Curată PNL a găsit un discurs identic cu cel al PSD : membri coaliţiei sunt nişte neruşinaţi, bun de dat în judecată, şi că acţiunea lor e partizană. Or, din nou, în timp ce PSD şi-a păstrat discursul din 2004, cei de la PNL uită că aceeaşi Coaliţie, cu aceleaşi criterii de integritate, a listat şi candidaţi la alegerile trecute. Pe atunci, însă, PNL, aflat în Alianţa D.A., n-a părut deranjat, din contră…

În fine, dacă e să mă refer la întrebarea din titlu, nu ştiu dacă mai sunt pe deplin “curaţi” acum, când stindardul integrităţii politice pare aproape abandonat. Sunt multe lucruri de spus inclusiv apropo de demersul Coaliţiei; de exemplu, îmi amintesc că una din sugestiile pe care le-am făcut, în particular, în 2004, a fost să fie publicat şi punctul de vedere al celor acuzaţi, poate aşa Coaliţia ar fi fost scutită de ruşinea de a fi făcut tot felul de confuzii în lista respectivă. Dincolo de asta, sfatul meu rămâne acelaşi ca întotdeauna : mergeţi şi votaţi. Dacă, după criteriile fiecăruia, candidaţii partidelor “mari” nu sunt dezirabili atunci votaţi pe oricine altcineva, indiferent de partid. Dincolo de liste şi de societatea civilă, nicio curăţare nu se poate face altfel decât prin vot.

[Underhill scrie aici despre acelaşi subiect.]

Banul public e accidentat pe autostrada prost luminată

Avem autostrada (în proiect), cum o preparăm? De fapt avem mai multe autostrăzi la nivel de proiect, şi, din perspectiva politicienilor şi prietenilor lor, oameni pe care presa îi numeşte uneori în mod complet absurd “capitalişti”, întrebarea se traduce în forma “cum mulgem banul public de pe urma lor?”. Eh, metode sunt destule. De exemplu, cumpărând terenul pe care urmează să fie construite, şi vânzându-l apoi, mult mai scump, statului.

Hotnews a realizat o anchetă apropo de proiectul de autostradă Bucureşti – Ploieşti. Am reţinut de acolo următorul pasaj, foarte semnificativ :

“Fostul ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, a acuzat actuala conducere a ministerului ca a modificat traseul autostrazii pe teritoriul orasului Voluntari tocmai pentru a multumi clientela politica proprietara de terenuri. Cu toate acestea, potrivit Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania, traseul actual, criticat de Radu Berceanu, a fost aprobat prin Documentul de Avizare CTE – CNADNR nr. 93/2301/16.05.2006, adica in perioada mandatului liderului democrat-liberal. CNADNR a refuzat insa sa ne puna la dispozitie documentul respectiv, invocand faptul ca este un “document intern”.

Potrivit lui Radu Berceanu, in vremea mandatului sau autostrada trecea pe la marginea Padurii Stefanesti, care este in acet moment in proprietatea statului, scazand astfel costurile de expropriere si despagubire.”
(Hotnews – “Autostrada care trece prin Gigi Becali, Fathi Taher si DNA”)

Sublinierea îmi aparţine. Eu nu ştiu dacă fostul ministru al Transporturilor are dreptate în acuzaţia pe care o aduce. Dar oricum ar sta de fapt lucrurile, nu pot să înţeleg deloc cum ar putea fi acceptată ascunderea unui astfel de document. Ce ar fi mai simplu pentru conducerea companiei şi a ministerului decât să veştejească categoric acuzaţiile grave care le sunt aduse, demonstrând că n-au bază în realitate sau că vinovaţii sunt în altă parte? În loc de asta, avem un refuz incompatibil cu prezumţia de bună credinţă, motivat într-un mod ridicol : şefii Companiei spun în esenţă că documentul nu poate fi arătat pentru că nu poate fi arătat. Cum altfel s-ar traduce ascunderea lui prin faptul că e “intern”?

În realitate explicaţia e simplă, lipsa de transparenţă a fost întotdeauna prietenă bună a corupţiei şi furtului din ban public. Îmi amintesc că în 2004 s-a criticat foarte categoric în campanie, ba chiar şi după câştigarea alegerilor, opacitatea prevederilor contractelor la care statul nostru lua parte; o problemă gravă şi notorie pe vremea guvernării Năstase. Iată-ne la patru ani distanţă de momentul respectiv, şi având fix, fix aceeaşi problemă. Sunt suspectate tunuri masive, dar publicul nu poate afla dacă se întâmplă asta şi cine e vinovat pentru că documentele sunt “interne”. Anti-corupţia se învârte în cerc.

[Tot pe tema secretomaniei cheltuirii banilor pe autostrăzi, un articol din Săptămâna Financiară.]

Secţiune prin blatul de la locale

Ar fi uşor hazardat să deducem existenţa unui blat după câteva replici binevoitoare schimbate de candidaţi la emisiuni de televiziune, sau după apariţia lor împreună în poze vechi, prezentate de presă ca şi cum ar fi proaspete. De asemenea, nu cred defel în mari conspiraţii politice, pentru că mi se pare rizibilă orice încercare de asociere între partidele noastre năuce şi termeni gen “vast” sau “elaborat”.

Pe de altă parte, însă, campania pentru aceste alegeri locale dă impresia certă că nu este la fel de aprigă ca precedentele. Termenul “blat” este prea tare, candidaţii partidelor sunt suspectaţi a se fi înţeles între ei din pricină că nu se mai ceartă la fel ca acum 4, 8 sau 12 ani.

Există, cred eu, două motive principale pentru această lipsă de vlagă combativă a candidaţilor din aceste alegeri.

1. Situaţia de pe scena noastră politică este fără precedent.
Să nu uităm că alegerile locale nu pot fi diferenţiate de cele naţionale, mai ales la nivel de judeţ sau de oraşe mari şi Bucureşti, locuri unde pentru posturile administraţiei locale candidează lideri ai partidelor.

Cum spuneam în articolul trecut, votul la alegerile locale se poate da şi ca “mesaj politic”, susţinere a unei forţe politice la nivel naţional. Iar în toate celelalte cicluri electorale demarcaţia între putere şi opoziţie a fost una cât se poate de clară : Convenţia Democratică sau Alianţa în opoziţie contra PSD la putere, PSD în opoziţie contra reprezentanţilor ex-Convenţiei la putere. Problema s-a pus în fiecare din aceste competiţii la modul “care pe care”, “marile coaliţii” fiind excluse; aceste trăsături de la nivel naţional fiind urmărite atât de candidaţi cât şi de electorat şi la alegerile locale.

Or, în 2008 scena politică arată cu totul altfel, mult mai confuz. Liniile de demarcaţie între putere şi opoziţie nu sunt deloc clare. PNL are guvernul, dar e unul minoritar. PSD e teoretic în opoziţie, dar a susţinut şi susţine guvernul în funcţie. PD-L a fost partid la guvernare, teoretic e în opoziţie dar “liderul de suflet” are prima demnitate în stat etc. Poate lucrurile ar sta altfel dacă perspectivele electorale ar indica un singur câştigător categoric, dar nu e cazul.

Urmarea? Strategia de politică de partid a celor trei formaţiuni principale nu este bine stabilită. Cele trei partide stau în expectativă în ce priveşte politica de alianţe; ceea ce afectează şi campania pentru locale a candidaţilor lor. Aceştia nu riscă să se certe rău cu contracandidaţi pe care ulterior să fie nevoiţi să-i accepte ca aliaţi.

Tot fără precedent şi tot cu efect direct asupra campaniei sunt şi disputele interne din partide în preajma alegerilor. PSD are cazul cel mai evident şi mai spectaculos, dar de astfel de dispute nu sunt scutite nici celelalte două partide mari, PNL şi PD-L.

2. Folosirea votului uninominal majoritar cu un singur tur la alegerea preşedinţilor Consiliilor Judeţene Aici sunt nevoit să speculez ceva mai mult decât am făcut-o la punctul precedent. Nu putem analiza încă precis impactul pe care această modificare a legii electorale îl va avea asupra alegerilor locale, pentru că nu avem un precedent. Nici măcar partidele nu au experienţă cu acest tip de vot. Şi totuşi alegerea preşedintelui de Consiliu Judeţean prin majoritatea simplă a voturilor poate influenţa serios modul de desfăşurare a campaniei electorale, cu atât mai mult cu cât vorbim de un post cheie în administraţia locală :

Sistemul de vot uninominal majoritar cu un singur tur de scrutin este caracterizat de faptul că lipseşte de obiect negocierile post-electorale. Un singur candidat este ales printr-un singur proces electoral, prin urmare nici nu are ce oferi apoi la negocieri şi nici nu are ce primi în schimb. În cazul sistemului pe liste partidele negociau după alegeri majorităţi în consilii în schimbul posturilor de conducere sau a viceprimarilor. În cazul sistemului uninominal majoritar cu două tururi, după primul tur candidaţii rămaşi în cursă negociau cu cei perdanţi sprijinul în turul decisiv. În ambele cazuri negocierile aveau loc după alegeri, ceea ce permitea campaniei electorale să fie disputată. În schimb, în cazul sistemului folosit pentru alegerea Consiliului Judeţean negocierile nu au sens decât înainte de alegeri. Iar asta poate inhiba disputa dacă reprezentanţii unor partide ezită să-i atace pe cei ai altor partide cu care ar dori ulterior, dar tot pe perioada campaniei, să poarte negocieri. Repet, nu pot spune cert că aşa stau lucrurile; dar dacă am dreptate o să asistăm în ultima parte a campaniei la un număr de candidaţi care se vor retrage din cursa pentru şefia Consiliului Judeţean (sau a altor posturi) oferind sprijinul lor altor candidaţi. Poate pe atunci va prinde ceva glas şi campania electorală.

Omul cu laptop şi fără libertate de exprimare

CNA, din câte înţeleg, s-a supărat pe unul din invitaţii emisiunii “Sinteza Zilei”. Pe membrii Consiliului i-a deranjat limbajul lui Valentin Stan, cel poreclit “omul cu laptopul” după instrumentul de care e la fel de nedespărţit cum e de el emisiunea de la Antena 3. N-am sesizat amploarea disputei până azi, când am citit că postul a fost amendat din cauza asta, şi că directorul lui general a promis CNA că îl va “tempera” pe dl Stan în apariţiile sale la emisiune.

Care să fie problema, de fapt? Ce acuză CNA? Acuză faptul că omul cu laptopul foloseşte un limbaj injurios la adresa unor politicieni. Dl Băsescu e “o lichea” şi “un mincinos” şi aşa mai departe, dl Cioroianu e un “tembel” etc.

Or eu nu văd care e problema aici. Folosirea unul limbaj contondent la adresa personalităţilor publice, şi cu atât mai mult la adresa înalţilor demnitari politici, este protejată de libertatea de exprimare; o injurie e o formă de afirmare a unei opinii politice. Mi se pare ridicol să i se ceară dlui Stan să probeze o afirmaţie de tipul “preşedintele Băsescu este o lichea”, în mod evident aceasta e opinia personală pe care autorul o are despre respectivul demnitar. Iar dacă acest lucru nu le convine celor vizaţi atunci n-au decât să se facă bibliotecari, sau fermieri, sau ingineri de construcţii. Altfel n-au de ce să se plângă că sunt în atenţia, uneori foarte caustică, a mass-mediei.

Să fim bine înţeleşi, eu nu împărtăşesc opiniile lui Valentin Stan şi nici nu agreez neapărat modul în care şi le exprimă. Prin urmare, nu îl iau în serios şi nu urmăresc emisiunea la care este invitat. La fel pot să procedeze, dacă doresc şi dacă consideră de cuviinţă, toţi potenţialii telespectatori ai postului Antena 3 şi a emisiunii “Sinteza Zilei”. Sunt liberi să urmărească opiniile “omului cu laptopul” sau să caute alte opinii. Nu văd de ce trebuie să vină o instituţie a statului ca să judece în locul lor. Tocmai că rolul acesta de cenzor moral al CNA mi se pare anormal şi abuziv; tocmai această pretenţie de a se îngriji în locul nostru de ceea ce avem voie să vedem sau să auzim.