Crivăţul electoral determină papagalii nesimţiţi să migreze spre decizii politice mai calde

Bogdan Olteanu. Despre el e vorba. În declaraţia dată la ieşirea din întrunirea Biroului Permanent unde s-a decis întrunirea Camerei Deputaţilor în sesiune extraordinară pe 13 august, pentru reluarea votului la cererea de urmărire penală a deputaţilor Mitrea şi Năstase, dl Olteanu adaugă :

“Vreau să subliniez că prin solicitarea sa de convocare a unei sesiuni extraordinare, domnul preşedinte Traian Băsescu creează un risc suplimentar în luarea deciziei. Dacă am fi aşteptat decizia Curţii Constituţionale, era posibil ca cererea de urmărire penală să se ia cu o majoritate mai restrânsă. Deocamdată suntem obligaţi să aplicăm actualul regulament al Camerei Deputaţilor şi până pe 17 septembrie, când se va pronunţa Curtea Constituţională, majoritatea cerută pentru adoptarea unei decizii de urmărire penală este de două treimi.”

(Bogdan Olteanu, declaraţie de presă)

Vai, cât de îngrijorat este dl Olteanu de “riscul” unui asemenea deznodământ… Dar, totuşi, cum se face că Curtea Constituţională nu a luat în dezbatere constituţionalitatea acelui articol din Regulament? Că fusese doar sesizată de parlamentarii PD-L! Ei bine, cel care a împiedicat Curtea Constituţională să decidă în această chestiune a fost unul şi acelaşi Bogdan Olteanu; preşedintele Camerei a refuzat să trimită Curţii punctul său de vedere, solicitând expres amânarea deciziei. Dincolo de motivele cusute cu aţă albă prezentate pentru cerere, dl Olteanu spune că oricum decizia Curţii nu va deveni aplicabilă decât în septembrie, şi că această întârziere nu va “impieta” asupra actului de justiţie. Cu alte cuvinte, dl Olteanu se contrazice la interval de o lună şi se plânge acum de o situaţie de care este deplin responsabil. (Detaliile în “Bogdan Olteanu trimite supremaţia Constituţiei în vacanţă”)

Oricum, e de notat schimbarea radicală a punctelor de vedere ale preşedintelui Camerei. Acum o lună când preşedintele ceruse acelaşi lucru, o sesiune extraordinară, şeful Camerei a văzut călcare de Constituţie, şi a trimis cu acest avertisment cererea respectivă deputaţilor, spre o previzibilă ignorare. La fel se poate spune şi despre atitudinea legată de Daniel Morar.

Cum se explică toate astea? Dl Olteanu vorbeşte într-un mod foarte plastic despre “Crivăţul din noiembrie, crivăţul electoral se apropie…” Ei da, cea mai simplă explicaţie, dl Olteanu se doreşte a fi reales ca deputat, şi atunci îşi adaptează discursul pentru a fi pe placul alegătorilor din colegiul său, sperând ca aceştia să aibă memorie scurtă. Crivăţul electoral se apropie, papagalii politici virează din calea lui ca să nu îngheţe înafara parlamentului.

E bună la ceva campania electorală?

E binevenit articolul din Cotidianul, oferind reacţia parlamentarilor aleşi în circumscripţiile din zonele afectate de inundaţii: cu o excepţie, vedem acolo absenţă şi dezinteres. Parlamentarii nu par să înţeleagă ce ar trebui să facă, şi nici de ce ar trebui să facă ceva. Alţii au replici cinice, de exemplu cei care îi atrag atenţia reporterului că nu vor mai candida acolo unde au fost aleşi în această legislatură. Aviz votanţilor din colegiile unde candidează mai nou aceştia : să nu cumva să păţiţi la fel peste patru ani, dacă îi alegeţi; să nu vă pomeniţi, la noile alegeri, când vor deconta politic mandatul primit, că au fugit din nou în altă parte.

Pe de altă parte, ziarul (şi nu e vorba doar de Cotidianul) are o problemă de coerenţă. Iată răspunsul unuia dintre parlamentarii în chestiune:

„Sunt în Bucureşti. Ce să caut la Bacău? Nu a început campania electorală“

(Cătălin Voicu, ales deputat din partea PSD în judeţul Bacău, intervievat de Cotidianul despre reacţia sa la inundaţiile din circumscripţia sa)

Întrebarea mea este, ce ar avea ziarul de reproşat acestui răspuns? Nu pot fi acuzaţi toţi deputaţii şi ceilalţi demnitari care au participat la acest eveniment că-şi fac campanie electorală? De altfel asta se întâmplă chiar în articol : într-un paragraf se spune, apropo de care ar trebui să fie reacţia, că parlamentarii ar putea sesiza autorităţile privind problemele din teritoriu. Câteva rânduri mai jos un deputat e acuzat că aducând mass-media în circumscripţia afectată şi-ar fi făcut campanie electorală, ceea ce, se pare, deşi e unul şi acelaşi lucru, este prezentat ca ceva reprobabil.

Nu văd cum ar putea un deputat să facă ceea ce îi cere articolul să facă (şi ceea ce ar trebui, din prisma interesului public, să facă) şi în acelaşi timp să NU facă şi campanie electorală. Chiar ziarul, notând parlamentarii care au reacţionat la problemele din circumscripţia lor, le face campanie electorală. În ce mă priveşte, foarte bine face.

De altfel am asistat la aceeaşi reacţie într-un articol precedent din acelaşi ziar. Iniţiativa unei reprezentante a PNL, Alina Gorghiu, de a răspândi broşuri informative despre votul uninominal este judecată în aceeaşi termeni :

“Deşi lăudabilă, iniţiativa tinerei liberale poate fi interpretată mai degrabă ca o campanie de publicitate electorală, mai ales că, la capitolul notorietate, candidata mai are de lucrat.”

(Cotidianul, “Amica lui Bogdan Olteanu fură startul în fieful lui Vanghelie”)

Bun, o interpretez ca o campanie de publicitate electorală. Şi? Ce anume e rău în asta? Eu văd un politician care face ce ar trebui un politician profesionist să facă. Dincolo de asta, din prisma interesului public, care e problema cu “campania electorală” ? Cum anume ar putea fi făcută această “iniţiativă lăudabilă” sau oricare de acest gen, fără să poată să fie reproşată publicitatea electorală?

Morar ca lex-simbol

„Nu este Morar în sine problema, ci Morar ca personificare a politizării justiţiei”

(Mircea Geoană, pledând împotriva unui nou mandat pentru Daniel Morar la conducerea Departamentului Naţional Anticorupţie)

Sunt întru-totul de acord cu dl Geoană, odată ce ne-am pus de acord asupra termenilor: politizarea pe care o acuză el, şi un cor mare alături, este că anchetele subordonaţilor dlui Morar ar fi comandate de la Cotroceni. Nu ştiu să fi adus cineva vreo probă concretă sau un argument rezonabil pentru acuzaţie, aşa că o tratez ca “declaraţie politică”. Ce putem spune, însă, despre Departamentul condus de Daniel Morar este că, pentru prima oară, procurorii au început să ancheteze serios oamenii politici. Asta e o realitate certă. Pe vremea dlui Amarie, numit în post de guvernul PSD din care dl Geoană făcea parte, Parchetul Naţional Anticorupţie ancheta funcţionari sau pompieri, iar în cazul înalţilor demnitari funcţiona ca birou de avocatură. Un exemplu e cazul Zambaccian : dl Amarie l-a închis pledând public pentru dl Năstase. Între timp a devenit dosar penal, blocat în Parlament de colegii dlui Năstase şi ai dlui Geoană, şi în general de politicienii şi prietenii lor care se plâng de “politizarea justiţiei”.

Aşa cum admite preşedintele PSD, disputa nu-l priveşte direct şi personal pe Daniel Morar. Este parte a aceluiaşi efort vizibil de a reveni la imunitatea politică. Nu mă refer la cele scrise în textul constituţiei şi extinse abuziv de Curtea Constituţională, ci la imunitatea informală : situaţia de fapt în care procurorii închideau ochii la matrapazlâcurile politicienilor, ca să nu păţească destituiri, anchete, procese, sau chiar mai rău. Asta e miza, şi politicienii nici măcar n-o ascund. Nu e vorba că dl Morar ar fi de neînlocuit – nimeni nu e; sau că DNA ar fi funcţionat ireproşabil sub mandatul său – la modul în care funcţionează toate instituţiile statului nostru aşa ceva ar fi imposibil. Refuzul de a-i reînnoi mandatul şefului DNA la presiunile politicienilor ar fi un semnal pentru toată lumea că aceştia au revenit, din nou, la butoanele jutiţiei.

De altfel, avem o confirmare neaşteptată a acestei situaţii chiar de la persoana cheie : ministrul justiţiei, cel care conform legii actuale este cel care desemnează şeful DNA.

„Există şi riscul să iei decizia să rămână Daniel Morar şi să te trezeşti în Parlament cu o lege de desfiinţare a DNA-lui şi atunci calci pe raportul Comisiei europene care spune: «Păstraţi DNA-ul»“

(Cătălin Predoiu, ministrul Justiţiei)

Cu alte cuvinte, parlamentul actual percepe ministrului un fel de taxă de protecţie : dacă nu-l abandonează pe Daniel Morar atunci îi fac praf tot Departamentul. Dl Geoană mai cere ca decizia de numire să fie amânată până când o lege bine făcută va da CSM dreptul de-a numi şeful DNA. O instituţie criticată de Comisie va stabili ca altă instituţie criticată de Comisie să înlocuiască conducerea instituţiei lăudată de Comisie, totul de dragul Comisiei. În realitate, reacţiile politicienilor după raport arată cât de puţin a ajuns să le mai pese, în această chestiune, de Comisia Europeană şi de toate rapoartele ei. Motivul pentru care ministrul poate părea speriat de Comisie este că parlamentul nu mai arată nici un fel de teamă.

Dincolo de asta, dl Predoiu ocoleşte fondul afirmaţiei dlui Geoană : nu dl Morar este, de fapt, problema ci “politizarea justiţiei”. În acest caz, ce-o să mai facă ministrul dacă, după numirea unui nou şef la DNA, parlamentul va folosi aceeaşi ameninţare ca să determine procurorii să “depolitizeze justiţia” punându-le NUP-uri pe dosare? Hm?

[Cristian Ghinea – “Cum dăm şuturi în gură prietenilor”]

[poll id=”56″]

COMPLETARE : Aşa cum am presupus şi eu şi majoritatea cititorilor, dl Morar n-a mai primit un nou mandat. Că i s-a propus un post la Bruxelles e o operaţiune intelientă de imagine, dar nimic mai mult.

Voinescu, Avramescu şi coerenţa

“Politicienii pur sînge, cum se cred Victor Ponta sau Vlad Hogea, s-au repezit să le dea la cap celor doi nou veniţi. Principala acuzaţie: amîndoi au simulat independenţa ca jurnalişti pentru a induce opinia publică în eroare. Acuzaţia e formulată după ureche, fiindcă incriminaţii au statut de invitaţi la ziarele în care scriu.”

(Cristian Teodorescu – “Politicianul român pur sînge faţă cu Voinescu şi Avramescu”)

În teorie, aş putea înţelege – nu neapărat şi accepta – acuzaţia dnilor Hogea şi Ponta, dacă ar veni din partea unor jurnalişti. E o întrebare şi o îngrijorare legitimă dacă breasla sau chiar ziarul, radioul sau televiziunea la care lucrezi a devenit rampă de lansare pentru politicieni. Iar eu, în calitate de cititor, mă pot întreba dacă nu cumva în articolele dnilor Avramescu şi Voinescu aveam prezentate propriile lor opinii, cu alte cuvinte convingerile lor personale, sau aveam publicate, cu un nume şi un argument de autoritate, exclusiv punctele de vedere şi interesele partidului în care urmăreau să aibă o carieră. Pentru a stabili asta avem la dispoziţie un test fundamental : cel al coerenţei. Putem să considerăm că şi-au publicat propriile lor opinii doar în măsura în care acestea au rămas aceleaşi indiferent de situaţia pe scena politică, indiferent dacă au fost sau nu în acord cu punctul de vedere sau interesul vreunui partid.
Continue reading Voinescu, Avramescu şi coerenţa

Bilete de papagal. Dan Voiculescu

“- Mircea Dinescu: Aveţi acolo… «Când am fost recrutat informator mi s-a dat numele conspirativ de Felix».
– Dan Voiculescu: Nu cunosc.
– Mircea Dinescu: Aţi semnat vreodată vreun angajament?
– Dan Voiculescu: Doamne iartă-mă. Nu există nici un fel de document, de angajament, semnat de mine.
– Mircea Dinescu: Este olografă. V-aţi recunoscut scrisul acolo?
– Dan Voiculescu: Daţi-mi vă rog să văd. Referitor la cetăţeanul străin Lihlau este cetăţean străin, german domiciliat… nu are nimic cu poliţia politică.
– Claudiu Secaşiu: Dar acel document vă aparţine, scrisul e al dvs.?
– Dan Voiculescu: Sigur că da.
– Mircea Dinescu: Dar aţi semnat cu Felix. Ziceaţi că nu ştiţi ce e cu Felix.
– Dan Voiculescu: Păi aşa mi-au dat ei numele probabil, Felix.
– Mircea Dinescu: Dvs. aţi semnat cu Felix?
– Dan Voiculescu: Da.”

(Extras din stenogramele audierilor dlui Dan Voiculescu la CNSAS)

COMPLETARE : Cine e sursa acestor dezvăluiri? Ei bine, Dan Voiculescu însuşi, căruia trebuie să-i mulţumim pentru sprijinul dat procesului de deconspirare a fostei Securităţi. Nu glumesc aici deloc; m-am plâns în mai multe articole de opacitatea cu care funcţiona CNSAS. După ce, la cererea dlui Voiculescu, rolul de judecător al CNSAS a fost desfiinţat de Curtea Constituţională, noul Consiliu e obligat să trimită instanţei documentele care să justifice un verdict. Iar justiţia este publică.

Câteva explicaţii la scenariul amânării uninominalului

L-am văzut deja prezentat în articole de presă, şi pe bloguri. Scenariul sună cam aşa : partidele vor bloca aplicarea noului sistem de vot (sau “amâna până în 2012”, ceea ce e de fapt acelaşi lucru) atacând în contencios administrativ trasarea colegiilor uninominale. Întâi au încercat să determine PD-L să facă asta, respingându-i sec toate propunerile de trasare în Comisia Juridică. Nu au avut succes. Acum o vor face ei înşişi : PRM, PC şi PSD, sau cel puţin o parte din el în frunte cu Ion Iliescu.

Scenariul are multe elemente credibile. Faptele pe care se bazează sunt certe. La fel de certă şi explicabilă este opoziţia faţă de acest nou sistem. Să nu uităm că PC, care acum aplaudă sistemul şi acuză PD-L că ar vrea să-l blocheze, este unul şi acelaşi partid ai cărui reprezentanţi l-au atacat la Curtea Constituţională. Nici ceilalţi mai sus menţionaţi nu şi-au ascuns chiar deloc ostilitatea faţă de noua lege.

Totuşi trebuie făcute câteva observaţii apropo de acest scenariu.
Continue reading Câteva explicaţii la scenariul amânării uninominalului

Despre pragul alternativ

Mihai de la “Oprescu şi legea” are două analize foarte bune despre nou sistem de vot, una care îi analizează impactul asupra alianţelor (şi în special asupra alianţei PSD + PC), iar cealaltă asupra pragului alternativ de vot. Prima mi se pare fără cusur. La a doua, însă, am rezerve asupra unor concluzii trase de autor.

Noua lege electorală introduce două tipuri de prag :
Continue reading Despre pragul alternativ

Noul sistem electoral. Efecte (Ion Iliescu, Bogdan Olteanu, Mona Muscă)

Nu înţeleg de ce anunţul preşedintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu, că nu va mai candida în alegeri este privit ca o renunţare sau chiar un punct final al carierei sale politice. Eu cred că e exact contrariul. Spuneam că noul sistem nu avantajează anumite partide şi că totul depinde de disponibilitatea şi capacitatea fiecăruia de a se reforma şi a se adapta la el. Exact asta face Ion Iliescu. Departe de a renunţa la cariera sa politică, fostul preşedinte nu face decât să şi-o protejeze de efectele schimbării sistemului electoral.
Continue reading Noul sistem electoral. Efecte (Ion Iliescu, Bogdan Olteanu, Mona Muscă)

Cine e gata pentru noul sistem de vot? O analiză în Argeş


 
“Eu cred că ar face foarte bine dl Băsescu dacă ar invita partidele la Cotroceni, să discute încă odată oportunitatea introducerii votului uninominal de anul acesta. Pentru că e o părere personală (…), poporul român nu e pregătit pentru votul uninominal”

(Andrei Alexandru, purtător de cuvânt al dlui Văcăroiu)

Am asistat, acum două zile, la Realitatea Zilei, la o pledoarie ciudată, făcută de un personaj care apare destul de rar pe ecranele TV. Purtătorul de cuvânt al dlui Văcăroiu se adresa preşedintelui Băsescu, rugându-l să invite toate partidele la Cotroceni să discute … despre oportunitatea sistemului de vot proaspăt adoptat. Alexandru Andrei, care se declara totodată şi aspirant la un fotoliu de parlamentar din toamnă, părea brusc foarte preocupat de pregătirea electoratului pentru vot. Nu am să discut aici fondul afirmaţiei (e un clişeu şubred), o să spun doar că pare greu de crezut că îngrijorarea are în totalitate de-a face cu o ipotetica inadecvare a electoratului român la noul sistem electoral.
Continue reading Cine e gata pentru noul sistem de vot? O analiză în Argeş