Ce mai fac alianţele politice?

Prin iulie citeam şi semnalam o analiză a lui Mihai care concluziona că noul sistem de vot face mult mai dificile alianţele politice participante la alegeri. Iată zilele astea se demonstrează şi în fapt acurateţea acestei concluzii.
Continue reading Ce mai fac alianţele politice?

Băsescu vs. Cotidianul. Nu ţin cu nimeni.

Dl Băsescu s-a supărat pe un articol şi pe jurnalistul care l-a scris, ba chiar şi pe trustul aparţinător şi patronul acestuia. Nimic nou. Inedit este că de data asta s-a adresat justiţiei (civile) pentru a i se repara drepturile pe care le consideră lezate. Unii consideră acţiunea preşedintelui justificată. De cealaltă parte, alături de jurnalistul care se declară “şocat”, se aud apeluri la solidarizare în apărarea lui. Nu sunt de acord nici cu unii şi nici cu ceilalţi.

Înţeleg şi accept ideea de solidaritate de breaslă – în cazul presei cu atât mai mult, căci e o meserie în care a-ţi face datoria înseamnă adesea să te expui la tot felul de atacuri. Prin urmare, înţeleg solidarizarea în apărarea unui demers jurnalistic corect, indiferent de circumstanţele şi consecinţele acestuia. În schimb, nu înţeleg de ce orice lucru care ar fi tipărit ar avea nevoie de apărare. Solidarizarea e menită să apere presa făcându-şi datoria, nu altceva.

Prin urmare, să vedem ce ni se cere să apărăm. N-am să analizez tot articolul care e subiectul acestei dispute, de-ajuns un singur fragment:
Continue reading Băsescu vs. Cotidianul. Nu ţin cu nimeni.

Bilet de papagal ipocrit: Candidatul tau pentru Parlament

A inceput, mai oficial, mai neoficial, campania electorala. Mai cu fluturasi, mai cu afise, mai cu aparitii TV. Candidatul tau pentru Parlament nu are nume aici; este X, este Y, este Z. Candidatului tau pentru Parlament ii vei regasi, cel mai probabil, numele pe buletinul de vot.

Candidatul X demareaza in forta cu o campanie in “4 petitii” pe care le puteti semna in corturi daca nu te cauta “ei” acasa. Una dintre petitii se intituleaza Locuim in Bucuresti si asteptam Metroul si are urmatorul continut:

Continue reading Bilet de papagal ipocrit: Candidatul tau pentru Parlament

Cu Constitutia fragila prin campania electorala.

Salariile cresc, pensiile cresc iar gazele nu se mai scumpesc. Din cornul abundentei curge lapte si (mai nou si) miere. Europa întreaga ne invidiaza pentru cresterea economica. Foarte greu în atari conditii de fericire extrema de gasit subiecte de dezbatere pentru campania electorala. Noroc cu guvernul care se gândeste la toate si ne propune sa ne petrecem timpul discutând de exemplu despre Constitutie. Astfel premierul Tariceanu vorbeste de

“(…) o dezbatere serioasa privind revizuirea Constitutiei, precizand ca Romania ar trebui sa aleaga intre republica parlamentara sau monarhie.”

Nu pot decât sa fiu de acord cu faptul ca schimbarea actualei Constitutii este absolut necesara. Am scris în câteva rânduri despre neajunsurile grave ale actualulului text constitutional (de exemplu, în [1] si în [2]). Însa consider ca abordarea subiectului în campania electorala este în cel mai bun caz inutila fiindca ea este personalizata. Or unul dintre motivele pentru care actuala Constitutie a devenit desueta la mai putin de patru ani de la adoptare este ca ea a fost creata ad-hoc, pentru puterea politica de la vremea respectiva, sau mai bine zis pentru persoanele care o detineau. Într-o configuratie politica diferita erorile ei de conceptie au devenit evidente. Niste responsabili politici care îsi merita numele ar trebui sa evite repetarea acestei erori. Nu este cazul dlui Tariceanu, care exclude din start din optiuni republica prezidentiala argumentand :

Continue reading Cu Constitutia fragila prin campania electorala.

Ce-a decis Curtea de Apel?

Am văzut tot felul de interpretări, inclusiv pe Hotnews:

“Curtea de Apel Bucuresti a respins, joi, cererea PRM de a suspenda ordonanta de urgenta legata de delimitarea colegiilor uninominale. Actul normativ este considerat de PRM ilegal, deoarece s-ar fi trecut peste vointa Parlamentului. PRM a anuntat ca va face recurs la decizia Curtii de Apel.”
(Hotnews)

Nu, o ordonanţă nu poate fi suspendată de instanţa de contencios şi nici declarată ilegală (are valoare de lege!). Am văzut şi alte interpretări care spuneau in esenţă că povestea asta e încheiată. Ei bine, nici pe departe. Ce s-a judecat astăzi a fost doar o cerere de suspendare a procesului electoral, mai precis de aplicare a hotărârii de guvern care conţinea trasarea colegiilor, pe motiv că aceasta ar fi ilegală. Curtea de Apel a decis să respingă această cerere de suspendare, atât şi nimic mai mult. Nu a stabilit că hotârârea respectivă e legală şi, mai ales, cum nici nu e treaba ei, nu a stabilit că OUG 66 de care vorbeam în articolul trecut ar fi constituţională … Continue reading Ce-a decis Curtea de Apel?

Câteva explicaţii la scenariul amânării uninominalului (continuare)

Subiectul amânării uninominalului revine în actualitate. Conducerea publică a operaţiunilor revine ca şi până acum PRM. Partidul lui Corneliu Vadim Tudor avea şi aşa probleme cu pragul, iar noul sistem, deplasând centrul de greutate al campaniei de la un lider către candidaţi, nu îl ajută deloc. Un ajutor neaşteptat în lupta sa împotriva uninominalului îl primeşte PRM …de la guvern. Iată cum arată un pasaj din noua lege electorală, aşa cum a fost modificat el de guvern după adoptarea acesteia:

“g) în cadrul unei circumscripţii electorale, delimitarea colegiilor uninominale pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi pentru alegerea Senatului se face astfel încât mărimea acestora, calculată în număr de locuitori, să fie de aşa natură încât cel mai mare colegiu uninominal să fie, de regulă, cu cel mult 30% mai mare decât cel mai mic colegiu uninominal, în condiţiile în care sunt respectate prevederile lit. a)–e).” ”
(Ordonanţa de Urgenţă 66 din 28 mai 2008. Sublinierea îmi aparţine)

Iniţial legea era fără pasajul subliniat, introdus de OUG. De ce s-a introdus acest pasaj? Să dăm cuvântul unuia dintre semnatari:

“În ceea ce priveşte introducerea sintagmei «de regulă» referitoare la diferenţa mărimii colegiilor, nu este vorba despre nimic neconstituţional. Era singura soluţie de rezolvare a unei probleme pentru maximum trei circumscripţii, printre care şi Bucureştiul. Dacă nu se emitea OUG nr. 66/2008, era imposibil să se facă decupajul în respectivele circumscripţii fără să încălcăm legea şi Constituţia. Am fi avut colegii care acopereau suprafeţe din două judeţe, ceea ce era imposibil”
(Victor Paul Dobre, secretar de stat la MIRA, preluat de Cotidianul)

Explicaţia oferită de dl Dobre, de fapt cea oferită formal de guvernul Tăriceanu pentru adoptarea acestui act, este o minciună. Continue reading Câteva explicaţii la scenariul amânării uninominalului (continuare)

Comisia dlui Andon aruncă dosarele într-o gaură logică neagră

Ieri deputaţii comisiei juridice au trimis dosarul Zambaccian 2, altul decât cel respins luna trecută, înapoi către procurori. De fapt, mai precis, este vorba de deputaţii PSD+PRM+PC+(cu o excepţie)PNL. Motivul?

“(…)probele ajunse la Parlament sunt lovite de nulitate printr-o decizie a ÎCCJ, deci deputaţii nu au suficiente informaţii pentru a aprecia dacă se impune urmărirea penală, informează NewsIn.”
(Cotidianul)

Ce impunător, ce serios sună, “probele sunt lovite de nulitate”. În realitate argumentul lor e lovit de minciună şi rea-credinţă, şi fracturează la rândul lui logica. Valabilitatea probelor administrate în dosar o stabileşte instanţa, nu parlamentul. Nu e treaba parlamentului să judece dosarele, nu are dreptul s-o facă nici măcar plenul şi cu atât mai puţin comisia juridică. Rolul camerei este strict să decidă dacă dosarul este inventat, sau dacă procurorii incriminează o decizie politică, călcând prerogativele guvernului. Atât şi nimic mai mult.

Apoi vine altă impostură: nu reiau discuţia despre problemele deciziei ÎCCJ, judecătorii au cerut într-adevăr procurorilor să reinstrumenteze dosarul. Motivul? Păi, pentru că, conform unei decizii ulterioare a CCR, foştii miniştri trebuiau să se bucure de protecţie constituţională la fel ca miniştri în funcţie. Cu alte cuvinte, dosarul avea nevoie de avizul preşedintelui sau al camerelor – devenit ulterior, printr-o nouă intervenţie a CCR, doar al Camerei Deputaţilor. Rezumând, ÎCCJ spune că nu poate admite probele fără ca deputaţii să dea în prealabil aviz de urmărire penală. Iar deputaţii au decis că nu pot da avizul de urmărire penală … pentru că ÎCCJ nu a fost de acord cu probele. Din dilema asta nu se poate ieşi.

Un rezultat care, după toate probabilităţile, a fost exact cel urmărit. Dacă deputaţii comisiei consideră că, din ce le-a trimis parchetul, nu există motive pentru a cere urmărirea penală, atunci să recomande această decizie plenului!

…şi nici pragmatică

(continuare)

O greşeală facilă în care cad adesea analiştii politici (subsemnatul nefiind exclus) este să considere că autorii deciziilor şi declaraţiilor pe care le analizează sunt cel puţin la fel de profunzi şi de logici ca ei. Dacă eu am capacitatea de analiză ca să descopăr un scop foarte secret ascuns inteligent în spatele acţiunilor unui partid, atunci e musai, musai ca în partidul acela să fie o persoana la fel de capabilă să ascundă în mod inteligent un scop foarte secret în spatele acţiunilor partidului său. De cele mai multe ori nu avem aşa ceva. Chiar fără să considerăm abilităţile intelectuale ale actualei clase politice, analiza ar trebui să aibă mereu în vedere un instrument de bază, o pavăză împotriva unor astfel de erori: briciul lui Ockham. Explicaţia cea mai simplă este şi cea reală.

Explicaţia cea mai simplă pentru faptul că PD-L s-a înţeles cu PRM pentru funcţiile în Senat este, pe scurt, prostia. E o gafă; departe de a fi analizat sau aranjat în profunzime consecinţele gestului, părerea mea e că nu le-au prevăzut nici pe cele imediate, de exemplu scandalul creat cu această ocazie.

Am văzut căutate astfel de motive. PD-L avea nevoie de sprijin parlamentar pentru moţiuni simple… adică unele care nu contează deloc dacă sunt votate sau nu. Moţiunile de cenzură au în schimb efect. Adi de la paralele face o analiză foarte bună, îndeajuns să spun aici că trecerea moţiunii şi mai ales schimbarea guvernului (două lucruri care NU sunt echivalente) depind în continuare de PSD. O strategie de salvare a PRM pentru alianţe viitoare? E evident după reacţia din interiorul PD-L că aşa ceva e exclus. Recuperarea electoratului PRM? S-a demonstrat cu vârf şi îndesat că acesta nu votează la comanda preşedintelui partidului. Îmi pare rău, dar nu văd nici un fel de argument pentru un plan elaborat în spatele acestei decizii. Şi atunci? Atunci e simplu…

…Dar mai întâi trebuie să explic un lucru care e prea puţin înţeles. Funcţia de vicepreşedinte al Senatului NU este votată. Funcţiile în parlamentul nostru nu se atribuie transparent pe principiul deciziei majorităţii, ci pe principiul algoritmului partizan. Constituţia impune ca Biroul Permanent al camerelor şi comisiile parlamentare să respecte configuraţia politică rezultată din alegeri. 35% de la partidul X., 33% de la partidul Y. etc. Prin urmare, membrii Birourilor Permanente nu sunt votaţi individual, sunt desemnaţi de partidele lor după care se votează în bloc. Problema e că nu există în Constituţie şi o explicaţie şi o impunere privind cum se acordă funcţiile în interiorul Biroului Permanent. Urmarea a fost că, peste textul constituţional, la nivel parlamentar s-au stabilit în mod informal reguli pentru împărţirea acestora pe partide, reguli care, pe cât pot spune, s-au extins la mai multe (toate?) posturile care ajung votate de parlament (aţi observat că ultimii judecători CCR aleşi de parlament au fost propuşi de PNL şi UDMR, şi validaţi formal? S-a întrebat cineva de ce?). Detaliile acestei înţelegeri nu le cunosc, dar existenţa ei e incontestabilă. Mă mir că presa n-a spus nici cu această ocazie nimic despre chestiune. Iar peste acest algoritm partizan se fac protocoale la fel de informale între formaţiuni politice, de tipul “dau vicepreşedintele meu pe doi şefi de comisie de-ai tăi”. Din nou, presa a păstrat o curioasă tăcere asupra chestiunii, deşi e o realitate esenţială pentru episod şi, de data asta, evidentă – Vadim a deţinut postul de vicepreşedinte vreme de trei ani şi jumătate în urma unui astfel de protocol semnat cu PC. Nu mă mir că Antenele au ignorat acest aspect, restul presei ce scuză are? Aceste înţelegeri, şi altele de aceeaşi natură, sunt absolut uzuale în parlamentele noastre, chiar şi în măsura în care s-ar fi putut PRM n-a fost vreodată exclus de la ele.

Acestea fiind spuse, explicaţia cea mai simplă pe care o văd pentru episod este că, după ce PC a denunţat protocolul pe care îl avea cu PRM, nu din alt motiv decât că încearcă să-l integreze cu forţa în rândurile lui, PD-L a văzut o oportunitate de a obţine un mic profit parlamentar, ceva şefi de comisie în plus. Sorry, folks, dar chiar nu cred că au plănuit cine ştie ce în lună şi în stele. Nu, pur şi simplu au văzut o oportunitate de a prinde câteva posturi în parlament, printr-un gen de înţelegere absolut comună şi universală la nivel parlamentar. Nu e pragmatism, e prostie; anul acesta par să le colecteze. Nu e un calcul rece, e pripeală lacomă. Tot scandalul în care s-au pomenit băgaţi nu are niciun fel de miză profundă, ci un secretar şi un şef de Comisie la Senat vreme de 2-3 luni.

PD-L, sau de ce prostia nu e nici morală…

Din motive pe care eu nu le pot pricepe, văd adesea termenii “moral” şi “pragmatic” folosiţi unul ca antonim faţă de celălalt. Aparent, dacă un lucru e moral atunci nu poate fi pragmatic şi invers. Mie cele două cuvinte mi se par complementare. Cum poţi fi “pragmatic”, adică, prin definiţie, dedicat utilităţii practice, dacă nu ai o măsură precisă a utilităţii, sau măcar un mod precis de a defini ce e util şi ce nu? Un cod moral, fie el imperfect, este indispensabil pentru orice definiţie a pragmatismului. E absolut imposibil nu doar să măsori ci şi să defineşti o acţiune utilă înainte să ai un scop bine definit pentru ea, la fel cum e imposibil să spui că e bine, că e pragmatic să apeşi pe acceleraţie atunci când nu ştii unde vrei să ajungi. Iar reciproca e la fel de adevărată. Doar printr-o pervertire jalnică termenul “moral” se transformă într-o scuză pentru neputinţă, prostie, laşitate sau eşec.

Mi se poate răspunde că uit că “scopul nu scuză mijloacele”. E o expresie foarte bună care e adesea interpretată în ideea că ar trebui cumva să renunţăm să mai avem sau să mai urmărim scopurile dificile. Eu cred că înţelesul profund al expresiei este oarecum contrar, e un avertisment să nu amestecăm cele două categorii între ele. Altfel, dacă scopul scuză mijloacele şi nu avem nicio definiţie clară a ce e “scop” şi ce e “mijloc”, putem ajunge să nu facem nimic sau să scuzăm orice.

În domeniul politic, cel puţin, ar trebui să existe o delimitare clară între cele două: scopurile sunt politice, privesc strict interesul public, mijloacele sunt partizane şi se referă strict la relaţiile între partide şi oameni politici.


Poate că un exemplu o să facă mai clar ce vreau să spun. Corneliu Coposu. Inamicii l-au acuzat de o intransigenţă aproape fanatică, dar nu ştiu cineva care să-l fi acuzat că ar fi fost un politician imoral. Din contră, a fost şi a rămas un simbol de politician vertical. Şi totuşi, dl Coposu este cel care după 1992 a luat iniţiativa apropierii Convenţiei Democratice de FSN/PD, condus pe atunci de dl Roman. Din partea Convenţiei, el este cel care a iniţiat şi sprijinit negocierile care se vor finaliza cu un protocol (troc, dacă vreţi) prin care candidatul Convenţiei la preşedinţie a primit sprijinul PD în turul doi al alegerilor din 1996 la schimb cu şefia Senatului. Mai trebuie adăugat, pentru cei care au uitat istoria acelor vremuri, că atacurile lui Petre Roman la adresa dlui Coposu ar face circul dlui Vadim din parlament la adresa preşedintelui să pară o farsă amuzantă şi nevinovată.

Mă întreb, vă întreb, şi, dacă dl Cătălin Avramescu citeşte aceste rânduri, îl întreb şi pe el: a fost înţelegerea aceea între CDR şi PD, între dl Coposu şi dl Roman, un act imoral? Cu siguranţă că o parte din CDR l-a considerat astfel, şi practic l-au denunţat, însă după ce câştigaseră alegerile pe baza lui. Definiţia pe care aceşti oameni au dat-o moralităţii este pentru mine un motiv de mare uimire: pactul a fost moral (tacit) cât să-i aducă la putere, a devenit imoral imediat după. E un exemplu limpede de ce spuneam mai sus, confuzia între scopuri şi mijloace. Dincolo de asta, măcar pentru acest scop, prima alternanţă democratică la putere după 50 de ani, pactul a fost util, extrem de util pentru interesul public(!) Prin urmare, întrebarea mea sună aproape retoric, din această perspectivă, cine ar considera imorală o acţiune care a provocat prima înfrângere electorală a lui Ion Iliescu?

Susţinătorii acestuia, probabil. Nu neg că ce e în “interesul public” depinde de la … public la public, cu alte cuvinte că e o opţiune politică. Ce ar trebui însă să fie evident pentru toată lumea e diferenţa între înţelegerile şi relaţiile între partide şi liderii lor (mijloacele) şi un efect care a schimbat puterea politică (scopul). Căci, în oglindă, atunci când guvernarea coaliţiei conduse de CDR ajunsese un şir de certuri, epuizându-şi resursele politice, vă amintiţi pe cineva care să fi sugerat măcar că ce se întâmpla pe scena politică avea caracter moral pentru că înţelegerea între cele două partide fusese imorală încă de la bun început şi se revenea la normal? Nu, din contră, prostia politică nu era deloc morală, pentru nimeni. Dincolo de acuzele la adresa uneia sau alteia din părţi, mai mult sau mai puţin fundamentate, toată lumea era de acord că ar fi trebuit să se înţeleagă în continuare, pentru interesul public. Şi atunci?

Asistăm la un fel de auto-amăgire aici, căci sunt promotori ai ei, de bună credinţă, care nu cred că o conştientizează. Se spune că avem exemplu de pragmatism care bate moralitatea, în realitate e o prostie care nu are a face nici cu una şi nici cu cealaltă. Trocul PD-L cu PRM pentru posturi parlamentare e numit imoral pentru că nu i se vede… utilitatea. Căci, atunci când o înţelegere similară a făcut ca dl Năstase să piardă şefia Camerei în detrimentul reprezentantului Alianţei D.A., în persoana dlui Olteanu, nu-mi amintesc de vreo acuzaţie de imoralitate! De asemenea, atunci când vorbesc sau chiar pledează pentru refacerea alianţei PNL PD-L pentru a asigura o majoritate după alegerile de anul acesta, aceeaşi comentatori “uită”, ignoră cuvintele grele care s-au aruncat de ambele părţi…

(continuare)

Papagalii Comisiei Juridice a Senatului au schimbat Constituţia în mai puţin de o lună

E din cauza Monicăi Macovei, desigur. A ei şi a dlui Morar, procurorul propus de ea să conducă DNA. Reacţia a venit prompt, în forma unor declaraţii politice şi apoi iniţiative legislative care luau dreptul de a propune numirea şi revocarea şefilor de la parchete de la ministrul Justiţiei şi îl dădeau CSM. Ulterior, însă, detestata dnă Macovei a fost îndepărtată din postul ministerial, şi parlamentarii coaliţiei PNL+PSD+PC+UDMR+PRM s-au mai calmat. Mai ales că la posturile justiţiei venise junele penelist Chiuariu şi acestuia nu i-a luat mult până să înceapă de-a dreptul un război cu DNA şi cu lupta anti-corupţie. Chiuariu a fost nevoit însă să se retragă după ce tentativa sa de a-l revoca pe adjunctul dlui Morar a fost oprită de preşedinte, iar tentativa de a bloca dosarele politicienilor, inclusiv unul în care era cercetat, oprită de Curtea Constituţională. Apoi dna Nicolai de la PNL a încercat să ajungă la butoanele justiţiei; după o întreagă poveste, liderul PNL a trebuit să se mulţumească cu şefia Comisiei Juridice. Iar desemnarea noului ministru a părut să fie făcută cu acordul preşedintelui; în plus, tactica dlui Predoiu a fost fundamental diferită de cea a predecesorului său, n-a luat nici decizii controversate, n-a făcut nici “declaraţii politice” de acelaşi fel. Prin urmare, campionii luptei împotriva anti-corupţiei au început să se îngrijoreze, şi a revenit în actualitate proiectul schimbării modului de numire a şefilor de parchete. Mai ales că mandatul dlui Morar se apropia rapid de final, acesta mai având însă drept la unul. Bon, revine proiectul şi declaraţiile şi restul. Apoi, însă, la momentul 0, seriosul şi tăcutul domn Predoiu îşi face numărul de papagal : dl Morar este bun, aşa că trebuie să-l schimbăm. (O analiză pe text a declaraţiei dlui Predoiu a făcut-o judecătorul Cristi Danileţ, şapte articole menţionate aici)

Şi aici se vede punctul slab al tacticii, altfel bine gândite, adoptată de ministru. A păcălit coaliţia din care făcea parte. Bun, aceştia au dat veseli din aripi şi din gură ca să salute confirmarea că dl Predoiu se află în rândurile lor. Doar că s-au pomenit apoi că au spre adoptare un proiect care urmează să-l lase pe acest nou membru al stolului fără posibilitatea de a mai propune numirea şi revocarea procurorilor şefi! Nu se poate, nu? Aşa că, după stilul caracteristic, a operat o mică modificare în proiectul respectiv: în loc ca propunerea să-i fie luată ministrului, să vină de la CSM şi să meargă către preşedinte, …acum propunerea trebuie să vină de la ministru şi să meargă doar la CSM.

Şi uite aşa, ce era “politizare” înainte acum a devenit lucru normal, şi uite aşa, ce era acum 3 săptămâni încălcare a constituţiei acum trebuie să devină literă de lege.

COMPLETARE : Ah, mă prăpădesc de râs. Citesc acum că cu un vot strâns, e adevărat, secţia de procurori a CSM a respins-o pe candidata propusă de ministru. Să văd acum cum o mai dau la întors dna Nicolai şi restul de papagali. Să ghicesc: pentru “depolitizare”, “constituţionalitate” şi alea alea, propunerea conducerii DNA va fi făcută de dl Predoiu şi va fi apoi acceptată sau respinsă tot de dl Predoiu.

COMPLETARE : În reacţie la decizia CSM, dna Nicolai spune: “Este o opţiune a CSM, pe care Parlamentul o respectă şi, sigur, preşedintele este liber să ţină cont sau nu de această decizie, având în vedere faptul că avizul CSM, în actuala prevedere legală, este facultativ. În opinia mea, acest aviz este forma în care CSM îşi spune un punct de vedere” Păi şi cum rămâne cu Constituţia, cu depolitizarea, cu alea-alea? Vreţi să scrieţi în lege, citire de la constituţie, zice-se, că CSM trebuie să aibă cuvântul final. Nu ar trebui cel puţin să începeţi prin a-l respecta voi înşivă? Citesc că dl Predoiu plusează, trebuie să o propună pe mai departe pe dna Şerbănoiu preşedintelui, ca să nu îi ia “dreptul de a decide”! Dreptul de a decide pe care vor să i-l ia din lege! Papagalism uluitor…