Justiţia noastră e pe lună (Episodul II, cu Adrian Năstase)

Procesul lui Adrian Năstase a fost amânat! A trebuit să verific de două ori data din ştirea Mediafax, ca să fiu sigur că nu citesc o ştire din trecut cu exact acelaşi conţinut – amânarea în sine nu reuşeşte să fie atât de enervantă cât senzaţia că şirul nu se mai termină, că fuga de justiţie a devenit pentru alde Năstase o treabă de rutină, care nu-i mai pune niciun fel de probleme. De ce i s-a amânat procesul de data asta?
Continue reading Justiţia noastră e pe lună (Episodul II, cu Adrian Năstase)

O reluare nefericită: suspendarea preşedintelui Geoană

(continuare)

Şi nu e vorba aici doar de un bilet de papagal care să completeze colecţia destul de consistentă a dlui Geoană. Fie şi cu mulţi “dacă”, există un scenariu care nu e deloc imposibil, nici măcar improbabil. În cazul în care dl Geoană câştigă alegerile şi coaliţia actuală, cu guvern cu tot, nu mai poate continua să funcţioneze din pricina acestui fapt, este foarte posibil ca PSD să fie partidul exclus de la guvernare. Date fiind circumstanţele respective, PNL poate obţine condiţii mult mai bune de la PD-L decât poate obţine de la PSD pentru un parteneriat la guvernare. Poate, cine ştie, chiar funcţia de premier pe care au solicitat-o după alegerile de anul trecut, pretenţie care i-a dus în opoziţie. Pretenţie pe care nu pot spera s-o vadă satisfăcută de către PSD. Pe scurt, efectul alegerii populare a liderului PSD în postul de şef al statului ar putea fi foarte bine intrarea partidului său în opoziţie, şi eventual suspendarea ulterioară a preşedintelui de majoritatea nou formată. O astfel de negare a voinţei electorale ar fi la fel de anormală şi anti-democratică în cazul dlui Geoană cum a fost în cazul dlui Băsescu.
Continue reading O reluare nefericită: suspendarea preşedintelui Geoană

Un bilet de papagal: suspendarea preşedintelui Geoană

Culmea e că pe fondul afirmaţiilor sunt nevoit să-i dau dreptate, fără reţinere. Dl Geoană spune că dacă va câştiga competiţia pentru preşedinte atunci îl va schimba pe dl Boc de la conducerea Guvernului, acesta urmând să fie înlocuit cu un reprezentant PSD. Aşa cum am scris nu o dată pe acest blog, o democraţie se bazează pe nişte legi, scrise sau nescrise, iar una dintre acestea spune că votul electorilor nu poate fi pur şi simplu ignorat. Alegerea dlui Geoană în postul de preşedinte va legitima automat pretenţia partidului său de a prelua conducerea politică a statului. Pretenţie căreia n-ar trebui să i se pună obstacole.
Continue reading Un bilet de papagal: suspendarea preşedintelui Geoană

Înalta Curte de Casaţie a Justiţiei îşi taie craca de sub picioare.

Îmi amintesc situaţia ironică descrisă de Mih într-un articol trecut: în timp ce prin alte părţi condamnaţii organizează evadări spectaculoase şi periculoase din închisoare, cu planuri complicate, cu elicoptere sau tuneluri şamd., la noi tot ce trebuie să facă e să găsească un medic care să scrie că au o boală; o singură hârtie ştampilată şi pot ieşi din puşcărie fluierând, salutând respectuos gardienii. Nu trebuie niciun fel de efort, ingeniozitate, sau subtilitate, sistemul e cât se poate de predictibil şi demn de încredere când vine vorba să meargă prost.

În cazul Gorbunov de vină era legea. Dar dacă legea e bună, atunci nicio problemă!, avem judecători care s-o interpreteze de să vadă stele verzi. Despre un astfel de episod stupefiant scrie Dorin Petrişor în Cotidianul. E vorba de dosarul în care fostul şef al Romsilva e acuzat de trucarea unor licitaţii. Că tot spuneam de lipsă de ingeniozitate, trucarea licitaţiior a devenit un fel de loc comun. Că tot spuneam de lipsă de efort, Romsilva a cumpărat inclusiv ace de cravată, cu adaosuri mergând până la 19.900% (nu e punct decimal!) faţă de preţul pieţei. Că tot vorbeam de lipsă de subtilitate, fericitul câştigător al acestei “licitaţii” a achiziţionat la rândul lui produsele respective de la firmele perdante. Niciun fel de jenă, se pare pe bună dreptate. Faptele nu au fost puse la îndoială, în schimb, oricât de clar ar fi pentru noi ce reprezintă ele, judecătorii n-au văzut nicio problemă, şi au decis achitarea. Cum au motivat?

„Managementul aprovizionării cu materiale, în condiţiile în care preţul era suportat din surse proprii, nu publice, nu poate fi supus nici unei intruziuni decât cu înfrângerea principiilor manageriale libere specifice economiei de piaţă”
(ÎCCJ, în motivarea achitării lui Ion Dumitru)

Nici nu ştiu de unde să încep să comentez această înşiruire de aberaţii. Odată, se pare că ÎCCJ a privatizat cu de la sine putere Romsilva, altfel nu văd cum ar putea spune că regia are “surse proprii, nu publice”. Apoi, nu ştiu ce are a face economia de piaţă cu achiziţiile supraevaluate şi licitaţiile trucate făcute de conducerea unei regii monopol de stat. Ideea că managerii unei firme private pot face ce vor cu banii firmei e un fals ridicol. La fel şi ideea că aşa ceva nu poate fi supus, şi încă din principiu (!), vreunui fel de control. Cum spuneam, o înşiruire de aberaţii. Şi nici măcar n-am atins-o pe cea mai mare. “Principii manageriale” şi “economie de piaţă” sau nu, există totuşi ceva numit lege, care trebuie parcă respectată…

…Sau nu. Într-un pasaj incredibil, la argumentul procurorilor că s-au încălcat regulile prevăzute în lege pentru organizarea licitaţiilor, judecătorii spun că respectivele texte de lege …au doar “caracter orientativ” (sic!!), şi că inculpatul a acţionat în virtutea “cutumelor” din domeniu! De unde mama naibii s-au inspirat judecătorii să scrie aşa ceva? Din “Piraţii din Caraibe”?? Dacă râdeţi, vă reamintesc că râdeţi pe banii voştri. Prejudiciul pe care onor ÎCCJ îl consideră “cutumiar” şi acceptabil e de vreo 70 de miliarde de lei.

Dacă ÎCCJ va menţine sentinţa la recurs, atunci consecinţa naturală ar trebui să fie desfiinţarea tuturor regiilor de stat, eventual prin privatizare. Nu văd ce am putea face altceva. Dacă statul e obligat să se supună unei ficţiuni create de ÎCCJ, atunci calea logică este să facă din ficţiunea respectivă o realitate. Dacă judecătorii vor decide că directorii pot trata regiile pe care le conduc la fel ca pe proprietatea lor personală, unica reacţie raţională este să transformăm regiile în proprietatea personală a cuiva. Iar dacă ÎCCJ va menţine şi motivarea integrală, atunci consecinţa naturală va trebui să fie desfiinţarea Înaltei Curţi. Ca să fiu în ton cu domeniul de lucru al inculpatului, judecătorii şi-au tăiat craca de sub picioare. Nu văd niciun fel de motiv raţional care să îi mai justifice existenţa: dacă legea are caracter orientativ atunci o instituţie pusă să decidă în baza ei are un caracter superfluu. E inutilă.

Gura prostănacului adevăr grăieşte

De la ce a început totul? De la un fragment din interviul dat Evenimentului Zilei:

EvZ : Există riscul să ni se taie fondurile europene?
Monica Macovei : Nici eu nu v-aş da bani dv. dacă nu aş fi sigură că-i folosiţi corect. În cazul Bulgariei, blocarea fondurilor a fost legată de verificările OLAF pe fondurile de preadeare. Ni s-ar putea bloca fondurile în cadrul mecanismului de verificare şi cooperare, dar acordarea banilor poate fi amânată sau suspendată şi după încheierea lui, potrivit actului adiţional de aderare.

EvZ : Unii politicieni au spus că e inadmisibil ca împrumutul de cinci miliarde să fie condiţionat.
Monica Macovei : Ar însemna ca mecanismul de cooperare şi verificare să rămână în vigoare pe toată perioada în care primim şi rambursăm împrumutul, timp de şapte ani. Dacă politicienii, judecătorii, CSM-ul nu rezolvă problemele, atunci cred că trebuie să folosim presiunea externă, aşa cum am folosit-o pentru orice schimbare reală din 1990 până acum. Vreau să avem garanţia că banii nu se duc în buzunarul lui Ionescu, ci spre binele comunităţilor şi dezvoltarea ţării.”
(Evenimentul Zilei)

Pasajul acesta a primit replica preşedintelui PSD: Continue reading Gura prostănacului adevăr grăieşte

Justiţia noastră e pe lună

Primul titlu la care m-am gândit era “Justiţia, minut cu minut”, ar fi parafrazat titlul unei emisiuni radiofonice de fotbal. Asta pentru că nu a trebuit să adun material pentru articol, a venit singur, pe reader în ordinea potrivită şi într-o succesiune cât se poate de grăitoare. Prima a fost o ştire din Business Standard:
Continue reading Justiţia noastră e pe lună

Voiculescu dă în Băsescu de crapă Constantinescu

Citind interviul dat de Dan Voiculescu ziarului Gândul, gândul mă duce către un alt personaj cu care intervievatul se aseamănă atât de mult: Dinu Patriciu. Amândoi au faţă de ziariştii cărora le răspund, şi prin extensie faţă de publicul larg care citeşte aceste răspunsuri, acelaşi tip de atitudine care s-ar putea rezuma la exclamaţia: “bă, da’ cât sunteţi de tâmpiţi!, vă pot spune ce vreau, vă pot vinde orice prostie!” Uneori, mă tem, cel puţin în ce priveşte jurnaliştii, exclamaţia chiar are ceva temei; dl Patriciu, spre exemplu, este în continuare prezentat ca un liberal (libertarian) pur-sânge, ceea ce reprezintă o jignire adusă termenului, cel puţin în ochii celor care ştiu ce reprezintă. În alte cazuri, jignirea e adusă bunului-simţ comun. Mi-am amintit de interviul dat de Patriciu Corinei Dragotescu care abundă în afirmaţii de genul: “nu mă interesează politica”, urmate de pasaje întregi în care îşi arată interesul faţă de subiect.
Continue reading Voiculescu dă în Băsescu de crapă Constantinescu

Greşeala prezidenţială pe jumătate recunoscută nu poate fi iertată

“Imi asum, alaturi de clasa politica, eroarea promulgarii legii privind majorarea cu 50% a salariilor cadrelor didactice. Este o lege care, urmare a evolutiei crizei, nu a mai putut fi aplicata. La ora la care legea a fost votata, nu se cunostea situatia economica dificila pe care avea sa o aduca criza economica”
(preşedintele Traian Băsescu, declaraţie de presă 4 mai 2009)

Singurul lucru care e de lăudat la această declaraţie este faptul că un lider politic recunoaşte că are o problemă atunci când lucrurile promise (şi chiar legiferate) în campanie nu mai sunt îndeplinite odată ce a ajuns la putere. Spre comparaţie, trebuie notată reacţia PD-L şi PSD: ridicare din umeri respectiv distanţare rapidă: dl Geoană a declarat candid că “e exagerat a spune că majorarea a fost o greşeală” – la care răspunsul nu poate fi decât, la care majorare se referă?

Iar asta ne duce către problema majoră a acestei mea culpa prezidenţiale: sinceritatea ei este doar de suprafaţă, în fapt e o minciună prin omisiune. La nivel economic afirmaţia poate fi susţinută, într-adevăr, cel puţin la nivel de prognoză guvernamentală, în toamna anului trecut lucrurile stăteau mult mai roz decât vedem acum că e realitatea. Într-adevăr, poate că fără această criză măsura s-ar fi putut aplica… de fapt, se poate aplica şi acum, cu criză cu tot, căci nu există vreun mijloc obiectiv care să oprească o putere politică să acţioneze iresponsabil. Ceea ce omite preşedintele să spună este care a fost raţiunea politică a acestei legi: faptul că este o lege din categoria “pomană electorală”. Păstrând afirmaţia în domeniul economic dl Băsescu evită domeniul politic, care e mult mai spinos. Se poate argumenta că, ţinând cont de estimările din 2008, măsura părea viabilă(!) din punct de vedere economic, în sensul că n-ar fi avut impactul pe care l-ar avea aplicarea ei în condiţiile reale pe care le vedem acum. Justificarea ei politică, însă, era la fel de şubredă atunci cum e şi acum: pot compila destule declaraţii ale oficialilor democrat-liberali criticând cheltuiala fără măsură a banului public făcută de guvernul Tăriceanu – o critică cât se poate de justificată, dacă ţinem cont la cât a ajuns deficitul bugetar în 2008. Cum putem justifica susţinerea dată acestei legi de cheltuit bani publici?

Foarte simplu (şi trist), “pomenile electorale” chiar funcţionează pentru partide, dincolo de raţiunile economice, genul acesta de măsuri sunt raţionale din punctul de vedere al politicii de partid, ceea ce le face atât de periculoase. Asta aş fi vrut să văd admis într-o asumare a răspunderii: “măsura asta era menită să aducă avantaj electoral sprijinitorilor ei, asta ca atâtea altele, raţiunile economice venind abia pe locul doi”. Sigur, ca să facem o comparaţie, de la dl Geoană nu putem aştepta mai mult, preşedintele PSD declară la fel de candid că majorarea salariilor nu a fost un gest de natură electorală de vreme ce a fost votat de reprezentanţii tuturor partidelor. Realitatea este, fireşte, exact pe dos: faptul că toate partidele o votează e cel mai bun indicator că e o măsură electorală.