Cum ratează PNL ancheta în cazul Iacob-Ridzi

Am citit despre pretenţia ministrului Iacob-Ridzi de a fi oprită ancheta parlamentului care o priveşte, primul impuls a fost să mă reped şi să scriu un articol despre răbufnirea de tupeu nesimţit a demnitarului pedelist. Mi se părea absurd ca, pe motiv că e în ancheta parchetului, ministrul să pretindă parlamentului să o înceteze pe a sa. Mi-am zis totuşi ca să verific pe ce temeiuri vine această cerere, ocazie cu care am descoperit surprins …că sunt cât se poate de solide, ministrul dând dovadă cel mult de nerăbdare. Iată ce spune regulamentul Camerei:

Continue reading Cum ratează PNL ancheta în cazul Iacob-Ridzi

Justiţia noastră e pe lună (episodul VI, cu acelaşi Adrian Năstase)

Am explicat deja, pe scurt, în episodul trecut cum stă trebuşoara – că doar n-a fost ieri primul episod de tragere de timp. Am asistat la un nou spectacol de declaraţii pe cât de bombastice pe atât de absurde ale acuzatului: ceea ce pretinde dl Năstase este că, de vreme ce parlamentul a respins cererea anterioară votul nu mai poate fi reluat, chiar dacă decizia s-a luat după o prevedere regulamentară devenită între timp neconstituţională. În realitate, chestiunea asta cu neconstituţionalitatea complică un fapt mult mai simplu, pe care dl Năstase încearcă să-l ascundă sub o beţie de cuvinte: Parlamentul nu e Curte de judecată. Nu dă sentinţe, aşa cum ar vrea dl Năstase, şi aşa cum ar vrea el să credem atunci când bate câmpii despre caracterul “definitiv şi executoriu” al votului de anul trecut. Faptul că decizia CCR nu acţionează şi în trecut are un singur efect relevant în discuţie: ea nu are cum să schimbe un vot al parlamentului anterior ei şi să aprobe automat cererea de urmărire; dar nimeni n-a avut vreo astfel de pretenţie. Însă decizia CCR nu împiedică o nouă hotărâre luată de parlament acum, din contră, oferă un bun temei pentru reluarea votului. Mai mult, Constituţia nu prevede vreun “aviz”, ci dreptul Parlamentului de a cere urmărirea penală. Dl Năstase vorbeşte despre cum trebuie respectată demnitatea Parlamentului, e bun de-un bilet de papagal: în realitate el este cel care pretinde pe temeiuri inexistente că instituţia şi-ar fi pierdut dreptul de-a face o cerere de urmărire penală în cazul său! Ceea ce e trist este că are o majoritate politică favorabilă la Cameră, aceleaşi partide din legislatura trecută. (trist, dle Crin Antonescu, foarte trist!)
Continue reading Justiţia noastră e pe lună (episodul VI, cu acelaşi Adrian Năstase)

În scandalul Ridzi se impune desfiinţarea, nu doar demisia!

Acum, după ce am citit atât de mult despre scandalul de la Ministerul Tineretului şi Sportului, pot spune foarte clar că nu sunt de acord cu tabăra celor care îl atacă pe ministrul cu pricina. Dar asta nu pentru că aş considera atacurile lor exagerate, ci, din contră, pentru că mi se par mult prea reţinute. Pentru că, prin omisiune, aceste atacuri au de fapt şi un efect de apărare, cu care nu pot fi de acord.
Continue reading În scandalul Ridzi se impune desfiinţarea, nu doar demisia!

Transparenţa dlui Alistar, sau de ce TI România e mai mult România decât e TI

Dl Victor Alistar, directorul Transparency International (TI) România, a intrat în vizorul Agenţiei Naţionale pentru Integritate, care consideră că dl Alistar şi soţia acestuia au probleme cu depunerea şi conţinutul declaraţiei de avere. Ca reacţie, consiliul director TI România consideră că acuzaţiile sunt din pricina problemelor pe care organizaţia le-ar fi sesizat la conducerea Agenţiei. (Episodul, pe scurt, in Hotnews.) Episodul acesta arată cel puţin trei probleme ale TI România şi directorului ei.
Continue reading Transparenţa dlui Alistar, sau de ce TI România e mai mult România decât e TI

Şocant: din cauza dlui Băsescu, două jurnaliste sunt ameninţate cu demiterea

Povestea o aflăm dintr-o ştire(nb!) din Cotidianul. Sâmbătă 6 iunie, “Telejurnalul” de la TVR l-a avut ca invitat pe dl Dragnea, de la PSD. Un lider politic invitat la postul public nu e o problemă, desigur, nici chiar în campanie electorală. Coincidenţă, dl Dragnea e şeful de campanie al PSD. Pretenţia că ar fi fost invitat în calitatea lui de demnitar e un alibi foarte subţire, trebuie doar să verificăm câţi preşedinţi de CJ au fost invitaţi la aceeaşi emisiune sau, şi mai bine, dacă emisiunea s-a rezumat la a discuta problemele Teleormanului, judeţul al cărui Consiliu e prezidat de dl Dragnea. În realitate, acesta a vorbit despre coaliţie şi despre guvernare, despre PSD, a criticat colegii din PD-L …campanie electorală în toată regula. De altfel, CNA a sancţionat postul cu o somaţie pentru derapaj. Dar n-ar fi cine ştie ce problemă, în sine. Problema este însă cu data: în pre-ziua alegerilor europene, legea, bat-o vina, interzice campania electorală. Pe scurt, televiziunea publică a făcut un act ilegal de campanie electorală pentru PSD, partidul din care a provenit directorul ei. Să vedem acum reacţiile publice, înafară de cea formală a CNA… Le-aş putea rezuma cu o metaforă auditivă: cântece de greieri. Tăcere. Linişte şi pace.
Continue reading Şocant: din cauza dlui Băsescu, două jurnaliste sunt ameninţate cu demiterea

Bilete de papagal. Vasile Blaga

Vizita surpriză a preşedintelui Băsescu la guvern i-a determinat pe unii lideri ai PSD, care nu se numără printre miniştri, să iasă public cu critici la adresa preşedintelui şi cu reproşuri la adresa propriilor colegi din guvern. Biroul Permanent al PSD a decis că, dacă episodul se va repeta, miniştrii PSD vor părăsi şedinţa guvernului. Iar asta a provocat declaraţia liderului PD-L, şi în acelaşi timp ministru al guvernului Boc, Vasile Blaga.
Continue reading Bilete de papagal. Vasile Blaga

Justiţia noastră e pe lună (episoadele III, IV şi V, cu dnii Năstase, Păcuraru şi Morega)

De data asta responsabilitatea pentru lentoarea exasperantă a actului de justiţie, criticată în acest serial, nu mai este în sarcina Curţilor, ci în cea a Parlamentului.

Primul episod s-a petrecut ieri la Camera Deputaţilor, unde s-a discutat solicitarea primită de la Parchet pentru reluarea votului privind cererea de urmărire penală a lui Adrian Năstase în dosarul Zambaccian I, dezbaterea fiind în final suspendată. Am explicat deja, pe scurt, în episodul trecut cum stă trebuşoara – că doar n-a fost ieri primul episod de tragere de timp. Am asistat la un nou spectacol de declaraţii pe cât de bombastice pe atât de absurde ale acuzatului: ceea ce pretinde dl Năstase este că, de vreme ce parlamentul a respins cererea anterioară votul nu mai poate fi reluat, chiar dacă decizia s-a luat după o prevedere regulamentară devenită între timp neconstituţională. În realitate, chestiunea asta cu neconstituţionalitatea complică un fapt mult mai simplu, pe care dl Năstase încearcă să-l ascundă sub o beţie de cuvinte: Parlamentul nu e Curte de judecată. Nu dă sentinţe, aşa cum ar vrea dl Năstase, şi aşa cum ar vrea el să credem atunci când bate câmpii despre caracterul “definitiv şi executoriu” al votului de anul trecut. Faptul că decizia CCR nu acţionează şi în trecut are un singur efect relevant în discuţie: ea nu are cum să schimbe un vot al parlamentului anterior ei şi să aprobe automat cererea de urmărire; dar nimeni n-a avut vreo astfel de pretenţie. Însă decizia CCR nu împiedică o nouă hotărâre luată de parlament acum, din contră, oferă un bun temei pentru reluarea votului. Mai mult, Constituţia nu prevede vreun “aviz”, ci dreptul Parlamentului de a cere urmărirea penală. Dl Năstase vorbeşte despre cum trebuie respectată demnitatea Parlamentului, e bun de-un bilet de papagal: în realitate el este cel care pretinde pe temeiuri inexistente că instituţia şi-ar fi pierdut dreptul de-a face o cerere de urmărire penală în cazul său! Ceea ce e trist este că are o majoritate politică favorabilă la Cameră, aceleaşi partide din legislatura trecută. (trist, dle Crin Antonescu, foarte trist!)


Tot ieri am avut parte şi de o veste bună: avocaţii în dosarul “Trofeul Calităţii” au reuşit în fine să copieze dosarul! După luni întregi! Iar la termenul de ieri au ridicat, ce surpriză, o excepţie de neconstituţionalitate! După părerea acestora, OUG 134/2005 prin care a fost înfiinţat DNA, ar fi fost dată cu încălcarea Constituţiei, pentru că nu erau îndeplinite condiţiile de situaţie extraordinară. Ce se întâmplă de acum încolo? O mulţime de lucruri, care vor ţine luni de zile: procesul e suspendat, dosarul e scos de pe rol, avocaţii formulează excepţia de neconstituţionalitate, ÎCCJ o însoţeşte de punctul ei de vedere, apoi e trimisă la Avocatul Poporului, la Guvern şi la preşedinţii Camerelor Parlamentului care oferă sau nu un punct de vedere, apoi se face un raport de către un judecător, pe baza acestui raport plenul Curţii Constituţionale face dezbaterea şi, în fine, pronunţă decizia de respingere. Da, de respingere. Sigur, surprize neplăcute nu sunt niciodată excluse, dar n-ar trebui să fie o surpriză decizia CCR, pentru simplul motiv că judecătorii au judecat deja şi au decis în exact acelaşi caz. Acum mai bine de un an, OUG 134/2005 a fost acuzată că încalcă art. 115 (4) (6), fiind adoptată fără să existe situaţia de urgenţă. CCR a decis în unanimitate să respingă excepţia, fără să ia în considerare argumentele iniţiatorilor, cu explicaţia:

“(…) actul normativ criticat a devenit, ca efect al aprobării, act cu caracter de lege (…). Pe cale de consecinţă, eventualele critici de neconstituţionalitate care urmăreau nerespectarea de către executiv a cerinţelor şi criteriilor referitoare la condiţiile adoptării unor ordonanţe de urgenţă, precum şi la domeniile în care nu pot fi adoptate astfel de acte, nu mai subzistă.”
(Decizia CCR 377/2008)

Acum, chiar dacă ar fi ştiut de această decizie ÎCCJ era obligată să respecte legea în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate. Însă legea aceea putea fi modificată astfel încât, mai ales pentru un caz atât de frivol, procesul penal să poată să-şi continue cursul, în paralel cu cel de la Curtea Constituţională cu final atât de previzibil. Am avut un astfel de proiect, a căzut la Senat acum câteva luni, cu sprijinul tacit al colegilor de partid ai dlui Năstase. Justiţia continuă să fie în opoziţie şi în 2009.

Vă întrebaţi poate de ce mai e un episod, cu Morega şi Păcuraru? Procesul acestor doi lideri politici a fost suspendat acum câteva săptămâni tot pentru o excepţie de neconstituţionalitate. Sunt sigur că aţi ghicit despre ce e vorba, că doar e un serial foarte previzibil: avocaţii lor consideră că OUG 134/2005 încalcă art. 115 (4) din Constituţie.

(episodul anterior)

Săraca justiţie şi conflictul de interese

Marea primejdie este ca formula normalităţii să devină echivalentă cu starea de fapt. Cu alte cuvinte, dacă în sistemul nostru avem un lucru ce se petrece în mod constant şi aparent inevitabil, atunci pe cale de consecinţă el reprezintă un lucru normal. “Aşa este” devine “aşa trebuie să fie”. Unul din motivele pentru care există acest blog este tocmai pentru a denunţa acest gen de optică, pentru a afirma, oricât de deplasat şi naiv ar putea părea uneori, că starea de fapt şi starea de normalitate sunt adesea două lucruri complet diferite. Că anumite lucruri ce par atât de comune încât abia mai sunt notate reprezintă de fapt aberaţii uluitoare. Iar unul, de fapt, o categorie de astfel de situaţii comune intrate într-o “normalitate” pe bază de resemnare, indiferenţă sau cinism o reprezintă conflictele de interese.

Am criticat nu o dată deciziile justiţiei noastre, însă situaţia nu stă nici pe departe atât de rău pe cât ar părea din unele decizii ÎCCJ; mai ales la instanţele inferioare deciziile sunt temeinice şi prompte, justiţia funcţionează: o ştire de ieri ne informează că Judecătoria Sectorului 1 l-a condamnat pe fostul deputat şi secretar de stat pentru revoluţionari, Emilian Cutean, la o pedeapsă de 5 ani de închisoare, cu executare. Nimic anormal aici, nici măcar în faptul că avem cazuri de demnitari acuzaţi sau chiar condamnaţi pentru fapte de corupţie. Se întâmplă şi prin alte părţi, chiar mai des şi mai prompt decât pe la noi. Ceea ce părăseşte cu totul sfera normalităţii este că la momentul procesului şi condamnării sale pentru acte de corupţie făcute în 2004, în calitate de secretar de stat pentru problemele revoluţionarilor, inculpatul Cutean Emilian ocupă … fix aceeaşi poziţie, fără probleme. Lupul paznic la oi. Iar asta duce la secvenţe uluitoare în timpul şedinţei de judecată, reprezentantul Ministerului Public, apărătorul interesului public, se vede pus în opoziţie acerbă cu reprezentantul instituţiei la fel de publice şi care, pe de-asupra, mai e şi cea prejudiciată! Avocatul Secretariatului cu pricina deplânge faptul că instituţia a fost “târâtă” în proces, pretinde că prejudiciul nu e prejudiciu, că îşi vor recupera banii într-un proces civil etc. Face treabă mai energic decât avocaţii inculpaţilor! E uşor de închipuit cum, în alte situaţii, un astfel de comportament ar putea compromite actul de justiţie: furtul e furt dar săraca justiţie se vede pusă în situaţia în care hoţul e apărat de păgubaş!

Dar nici nu e de mirare, avocatul Secretariatului ar trebui să reprezinte instituţia …dar instituţia e condusă în continuare de cel aflat în boxa acuzaţilor. Nu pot acuza persoana, în realitate oricine ar fi fost în locul lui s-ar fi aflat în acelaşi conflict de interese, între instituţia ale carei interese ar trebui să le reprezinte şi persoana în subordinea căreia se află. Conflictul de interese enorm a apărut în clipa în care, cu un astfel de proces pe rol, dlui Cutean i s-a permis să revină pe poziţia de a cărei abuzare era acuzat! După verdict, premierul Boc l-a eliberat rapid din funcţie pe secretarul de stat pentru problemele revoluţionarilor, dar rapiditatea asta e oricum foarte tardivă. Trebuia să o facă imediat ce s-a decis începerea urmăririi penale, adică, în cazul de faţă, trebuia să nu-l numească în postul acela de la bun început.

[Sorin Ioniţă, “Efectul de cimpoi şi haiducii politici”]

Meditaţii post-electorale (III)

(continuare)

8. Ar trebui, cred, să întăresc ideea pe care am spus-o la punctul trei, ceea ce e surprinzător la alegerile acestea …este tocmai lipsa oricăror surprize. Am văzut comentatori care trag concluzii bazate pe comparaţia dintre rezultatele de acum şi cele de la alegerile parlamentare (sau chiar locale) din 2008, şi diferenţele sunt într-adevăr semnificative. Însă, aceleaşi diferenţe semnificative le vedeam şi între alegerile naţionale din 2008 şi europarlamentarele din 2007, de exemplu scorul PNL, UDMR sau PRM. O explicaţie imediată şi superficială ar fi că sprijinul electoral al partidelor suferă astfel de modificări semnificative şi ciclice, deşi intervalul de timp e foarte scurt iar justificări foarte bune pentru ele nu par să existe. O explicaţie ceva mai ascunsă dar cu siguranţă mai simplă ar fi că sprijinul electoral al partidelor rămâne relativ constant în acest interval, însă alegerile europene au profilul lor propriu de alegători care vin la vot, profil diferit de al celor naţionale.

Prin urmare, să vedem diferenţa dintre alegerile pentru Parlamentul European de azi şi cele de acum un an şi jumătate:

Prezenţa la vot A scăzut cu ceva mai puţin de 2 puncte procentuale, de la 29 la 27%. Cum spuneam, explicaţia generală a absenteismului este lipsa unei “mize” palpabile a votului, faptul că e greu de perceput de ce votul pentru un partid ar avea un efect diferit decât cel pentru alt partid. Or, nu văd de asemenea niciun motiv pentru care electoratul să fi considerat că în 2009 lucrurile stau altfel decât în 2007. Comparaţia cu alegerile naţionale nu e potrivită din principiu, căci pentru electorat ele au cu totul altă miză.

PSD Faptul că e comparat cu cel de la alegerile naţionale umbreşte scorul obţinut de partidului dlui Geoană. Însă dacă cele 31% de acum sunt comparate cu 23% din 2007 câştigul PSD e incontestabil. Explicaţia lui principală stă cred în “curăţarea” scenei politice de partide ale căror voturi se regăsesc acum în cea mai mare parte PSD: în 2007 au candidat separat PC, PIN, Alianţa Socialistă şi Partidul Verde, împreună au avut peste 6% din voturi. Apoi, odată cu intrarea la guvernare partidul stă mult mai bine cu disciplina internă, maşinăria de partid merge mai bine.

PD-L Dacă considerăm… Dacă considerăm scorul PD însumat cu cel al PLD din 2007 (28+8=36%) prin comparaţie cu cel al PD-L din 2009 (30%), partidul a luat-o la vale destul de rău. Dacă considerăm la acesta din urmă şi procentele candidatului independent Elena Băsescu (4%), declinul e ceva mai uşurel. Dacă considerăm şi diferenţa între campaniile electorale serioase ale celor două partide din 2007 şi campania confuză din 2009 plus sprijinul dat pentru EBa, atunci avem şi o explicaţie pentru o bună parte din diferenţa rămasă.

PNL Partidul condus de Crin Antonescu este considerat a fi înregistrat un eşec categoric, pentru că scorul său e raportat la scorul de la alegerile parlamentare sau locale. Din nou, scorul de referinţă e cel de la europarlamentarele din 2007, caz în care partidul a avansat uşurel de la 13 la 14%! Nota bene, sunt convins că PNL avea potenţial pentru un scor mult mai bun. Dar după părerea mea nu vedem semnele unui regres al partidului, ci mai degrabă o stagnare. Ţinând cont de circumstanţele actuale, dar şi de eforturile de auto-sabotaj pe care le fac partidele noastre, PNL poate foarte bine să treacă în viitor de la stagnare la creştere.

PRM Să adunăm scorul PNG şi PRM din 2007, ţinând cont că vorbim de partide “de lider” şi de faptul că cei doi lideri au stat cuminţi unul lângă celălalt pe afişele şi în lista PRM: rezultatul din 2009 este suma aproape exactă a rezultatelor din 2007! (8,65 respectiv 9%). Succesul acestor partide stă în faptul că şi-au oprit declinul şi au reuşit să îşi adune electoratul în sprijinul aceleiaşi liste. Nu e nicio surpriză, criza economică alimentează scorurile electorale ale partidelor anti-sistem şi de aici şi de aiurea, din motive evidente. Dar avansul acestor partide nu este nici pe departe atât de categoric pe cât ar lăsa unele comentarii din presa noastră să se înţeleagă.

UDMR La fel ca în cazul anterior, suma procentelor obţinute de UDMR şi de candidatul independent Laszlo Tokes în 2007 se regăseşte aproape exact în procentul obţinut de lista UDMR deschisă de dl Tokes în 2009 (8,96 respectiv 8,92%). Din nou, nici aici nu avem vreo surpriză.

Meditaţii post-electorale (II)

(continuare)
7. Să vedem cum a funcţionat atribuirea mandatelor în aceste alegeri. Pentru început, rezultatele:

PSD 1504218
PD-L 1438000
PNL 702974
UDMR 431739
PRM 419094
EBa 204280
Voturi valabile 4840033

Pragul electoral este de 5% din voturile valabile peste cele 1,45% obţinute de PNŢCD şi 0,40% obţinute de Forţa Civică.

Pentru a câştiga un loc în PE, independenţii trebuie să treacă de “coeficientul electoral naţional” care e definit ca raportul dintre numărul total de voturi valabil exprimate şi numărul total de mandate atribuite, 33 în cazul României. Doar depăşirea acestui prag contează, voturile obţinute de independent peste el rămân nefolosite. Ţinând cont de asta şi de faptul că şi procentele candidaţilor sunt publicate şi raportate tot la numărul total de voturi exprimate, o verificare mai simplă se face calculând în procente: candidaţii independenţi trebuie să aibă un procent peste cel dat de raportul dintre 100 şi numărul de mandate puse în joc, adică 3,33%. Elena Băsescu trece de acest prag şi câştigă mandatul, cu 1,03% Pavel Abraham pierde mandatul.

Metoda prin care se atribuie mandatele partidelor se numeşte d’Hondt. Se porneşte de la numărul total de voturi obţinut de fiecare partid care e eligibil pentru a primi mandate, în cazul nostru, a trecut de pragul 5%. Acestea se împart pe rând la 1, 2, 3, 4, 5 …

1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
PSD 1504218 752109 501406 376055 300844 250703 214888 188027 167135 150422 136747 125352
PD-L 1438000 719000 479333 359500 287600 239667 205429 179750 159778 143800 130727 119833
PNL 702974 351487 234325 175744 140595 117162 100425 87872 78108 70297 63907 58581
UDMR 431739 215870 143913 107935 86348 71957 61677 53967 47971 43174 39249 35978
PRM 419094 209547 139698 104774 83819 69849 59871 52387 46566 41909 38099 34925

De dragul clarităţii am tăiat zecimalele. Valorile în sine nu contează, ci ordinea lor descrescătoare. Iat-o, pusă în acelaşi format, pe partide:

1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
PSD
1
3
6
10
13
15
19
22
25
27
32
34
PD-L
2
4
7
11
14
16
21
23
26
29
33
35
PNL
5
12
17
24
30
36
39
40
43
45
47
50
UDMR
8
18
28
37
41
44
48
51
53
55
57
59
PRM
9
20
31
38
42
46
49
52
54
56
58
60

Pe baza acestor valori se stabileşte numărul de mandate cuvenite fiecărui partid. Sunt 32 de mandate (căci unul a fost atribuit deja candidatului independent EBa) primele 32 de câturi reprezintă câte un mandat, atribuit partidului în dreptul căruia se află. Am marcat în tabel valorile, PSD primeşte 11, PD-L 10, PNL 5, UDMR şi PRM 3.

Bun, haide de dragul argumentului să presupunem că nu ar fi existat candidatura Elenei Băsescu, voturile primite de ea mergând spre PD-L. Ca paranteză, am citit teoria că EBa a scos la vot oameni care altfel nu ar fi mers, nu ştiu să existe vreun argument în favoarea ei. Iar eu mă îndoiesc însă că numărul acestor alegători a fost semnificativ: ceea ce a făcut să fie specială candidatura ei a fost relaţia de partid cu PD-L şi de familie cu preşedintele statului. Nu cred că există un bazin electoral semnificativ care s-o voteze pe fosta şi, aşa cum a fost făcut foarte clar şi public, viitoarea membră a PD-L Elena Băsescu şi în schimb, în absenţa acestei candidaturi, să refuze să voteze PD-L. Nu cred că există un bazin electoral semnificativ care să vrea să vină la vot pentru fiica preşedintelui dar să refuze categoric să facă acelaşi lucru pentru partidul acestuia.

În aceste condiţii, PD-L ar fi obţinut 1642280 voturi, iar tabelul câturilor ar fi arătat aşa.

1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
PSD 1504218 752109 501406 376055 300844 250703 214888 188027 167135 150422 136747 125352
PD-L 1642280 821140 547427 410570 328456 273713 234611 205285 182476 164228 149298 136857
PNL 702974 351487 234325 175744 140595 117162 100425 87872 78108 70297 63907 58581
UDMR 431739 215870 143913 107935 86348 71957 61677 53967 47971 43174 39249 35978
PRM 419094 209547 139698 104774 83819 69849 59871 52387 46566 41909 38099 34925

Iar ordinea lor ar fi fost următoarea:

1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
PSD
2
4
7
11
14
16
20
23
26
28
34
35
PD-L
1
3
6
10
13
15
17
22
24
27
29
33
PNL
5
12
18
25
31
36
39
40
43
45
47
50
UDMR
8
19
30
37
41
44
48
51
53
55
57
59
PRM
9
21
32
38
42
46
49
52
54
56
58
60

PD-L ar fi obţinut 12 mandate, PSD 10, PNL 5, UDMR şi PRM 3.