Cui bagă "gaşca Ridzi" bani în buzunar

Jurnaliştii de investigaţie de la Cotidianul au …citit rechizitoriul prezentat de DNA, şi l-au rezumat cititorilor lor, “gaşca de la MTS a furat 1 milion de dolari”.

“Procurorii DNA au descoperit că, de fapt, chiar înainte de încheierea contractelor cu firmele Artisan Consulting SRL şi Mark SRL, consilierul [ministrului] de imagine, Ioana Vârsta, a comandat diverse servicii la alte firme mai mici, iar contractele cu cele două firme de consultanţă au fost de fapt documente de „acoperire“ a primelor contracte. Practic, Ioana Vârsta a început încă din martie 2009 să planifice scurgerea de bani de la MTS, de când era doar consilier al ministrului de Externe. Ea se întâlnea atunci cu Bogdan Petre Iacobescu – administrator la Artisan Consulting SRL şi Compania de Publicitate Mark SRL, căruia i-a dat pontul că MTS şi alte instituţii publice urmează să cumpere servicii de publicitate-comunicare şi organizare de evenimente. După ce a ajuns şi consiliera lui Ridzi, Vârsta s-a întâlnit cu Iacobescu de mai multe ori la sediul firmei la care era ea asociată, Red Apple Comunication, şi i-a promis că îi va facilita un contract de un milion de euro cu MTS pentru Ziua Tineretului.”

(Cotidianul – “Cazul Ridzi: cum să furi aproape un milion”)

Da, această Ioana Vârsta pare să fi fost persoana cheie în această operaţiune, ministrul fiind vinovat, dacă nu pentru că ar fi comandat acţiunile acesteia, atunci măcar pentru că a tolerat activităţile consilierei sale. Activităţi pe care procurorii au motive solide să afirme că i-ar fi fost cunoscute. Că veni vorba, mă întreb de ce nu aflăm noi din Cotidianul ceva mai multă informaţie despre această consilieră bună la toate şi despre afacerile ei minunate. Iată ce aflăm din Evenimentul Zilei:

“Agenţia de comunicare Red Apple Communication International este manageriată de cuplul Ioana Vârsta – Horia Mihălcescu şi patronată din umbră de mogulul Sorin Ovidiu Vîntu. Compania a devenit cunoscută în 2005, când i-a oferit Elenei Udrea consultanţă de marketing politic. (…) Investigaţia EVZ a devoalat legăturile dintre grupul de firme Red Apple şi Sorin Ovidiu Vîntu. În urmă cu patru ani, 50% din acţiunile firmei-mamă, Red Apple Comunication, erau deţinute de un offshore din Cipru – Comac Ltd. – omiprezent în businessurile româneşti controlate de Vîntu, dar niciodată asumat oficial de magnat. Cealaltă jumătate a acţiunilor se afla – ca şi astăzi – în proprietatea soţilor Horia Mihălcescu – Ioana Vârsta. Astăzi, offshore-ul cipriot a fost înlocuit de Insomar – institutul de cercetare sociologică deţinut indirect tot de SOV printr-o altă firmă (PSV Company).”

(Evenimentul Zilei “Omul lui Vântu negocia contractele lui Ridzi”)

COMPLETARE: Ah, şi e una şi mai amuzantă în cazul Udrea, citesc şi un articol în care ziarul lui Vântu afirmă că Ministerul Turismului i-a plătit mult prea mult firmei lui Sârbu, în paralel cu alte ştiri din care aflăm că presa lui Vântu, Voiculescu şi Sârbu se plâng toate că preţurile pe care vrea să le plătească acelaşi minister al Turismului sunt prea mici! E clar, ministrul trebuie să plătească mult mai mult ca să le dea acestor televiziuni şi ziare prilejul să o acuze că plăteşte prea mult. Nu trebuie să se zgârcească cu banul public menit să finanţeze pe cei care o atacă pe motiv că e prea darnică cu el. Bleen a numit foarte bine scandalul ăsta, deşi mă tem că nu e un titlu pe care o să-l vedeţi defilând mare pe ecrane şi spus cu voce gravă de moderatori decerebraţi jurnalistic dar cu salarii indecente: e vorba de scandalul “Şpaga pentru presă”. Din fericire pentru presa mogulilor, ipocrizia nu e ilegală. Nici măcar nu doare.

Sorin Ovidiu Vântu însuşi a spus nu demult ce trebuie să facem: “Intariti-va statul!” E cazul să-i fie urmat îndemnul, pentru început prin rezilierea tuturor acestor contracte.

Miron Cozma în robă (VI)

Mă gândeam să intitulez acest nou episod al serialului “O reparaţie pentru puterea judecătorească”. M-am răzgândit pentru că, de vreme ce în articolul trecut am scris foarte serios şi la propriu despre reparaţia cuvenită clasei politice, aş fi riscat să îmi induc în eroare cititorii cu un titlu care e de data asta foarte ironic.

Ironic e faptul că puterea judecătorească a demontat în mod clar şi radical deficienţele semnalate în raportul de ţară … însă doar atunci când a venit vorba să bage banul public în buzunarul lor. Justiţiabilii români au avut în mod excepţional imaginea aceluiaşi mecanism care merge atât de încet şi prost în cazul lor, lucrând acum cu o viteză şi o precizie uluitoare în interesul propriu.
Continue reading Miron Cozma în robă (VI)

O "calitate" nebănuită a presei noastre

Cu ocazia reducerii de salariu şi concedierilor de la Cotidianul, am citit un număr de opinii privind motivele declinului recent al presei româneşti zise “de calitate”. Unul din aceste motive, pe care mărturisesc că l-am găsit foarte amuzant, este că nu ar (mai?) fi public care să aprecieze auto-proclamata calitate a acestor ziare. E ca şi cum un vânzător de poşircă şi-ar explica declinul afacerii pe motiv că oamenii nu mai ştiu să aprecieze un vin bun. A naibii lipsa de rafinament!
Continue reading O "calitate" nebănuită a presei noastre

Miron Cozma în robă (V). Reparaţie pentru clasa politică

Există totuşi şi o urmă de bine în acest episod: el oferă un argument solid menit să distrugă un clişeu. Inerţie intelectuală, clişeele sunt lucruri foarte periculoase: dau autorilor convingerea că afirmă adevărul exclusiv pe baza repetiţei; “dacă atâta lume spune atât de des un lucru, atunci probabil că e adevărat.” În realitate, se întâmplă nu arareori ca lucrul să fie cât se poate de fals.
Continue reading Miron Cozma în robă (V). Reparaţie pentru clasa politică

Miron Cozma în robă (IV)

Asaltul puterii judecătoreşti la adresa banului public, şi hoţia aferentă, merg înainte fără probleme şi fără jenă. Citesc acum pe juridice.ro despre un alt spor pentru magistraţi (“de confidenţialitate”), şi despre un alt recurs în interesul legii soluţionat de ÎCCJ, nu doar în dezinteresul ci chiar împotriva legii. Căci legea în ţara asta e făcută exclusiv de instituţia numită Parlament, formată din reprezentanţi aleşi ai electoratului; adică ai celor care, între altele, contribuie la bugetul respectiv. Legea nu e făcută de judecători, nici măcar cea care priveşte altceva decât interesul lor material. Sunt observaţii care ţin de bun-simţ, însă bunul-simţ pare să fie dispărut şi de la ÎCCJ şi din partea magistraţilor care, orbiţi probabil de lăcomie, îi aplaudă deciziile. Iată cum e rezumată decizia ÎCCJ în acest RIL:
Continue reading Miron Cozma în robă (IV)

Miron Cozma în robă (III)

I. Două puncte teoretice

Primul punct e legat de rolul justiţiei, cred că e mai uşor să-l exprim într-un exemplu. Să presupunem că cineva vă datorează nişte bani şi l-aţi dat în judecată. La proces judecătorul află care e situaţia, se întoarce şi vă spune, binevoitor: “aşa e, omul ăsta trebuie să-ţi dea nişte bani. Ca să vezi!” După care bate obrazul spre pârât şi închide mulţumit cazul. Sună a glumă, nu? Ce vreau să spun de fapt aici e că reparaţia este parte integrantă a actului de justiţie. Nu apelăm la justiţie ca să ne dea dreptate, ci ca să ne facă dreptate. Mutatis-mutandis, Curtea Constituţională se află în aceeaşi situaţie: legea fundamentală nu-i cere să constate existenţa şi responsabilii conflictelor juridice de natură constituţională, ci îi cere explicit să le soluţioneze.
Continue reading Miron Cozma în robă (III)

Ridzi, Băsescu, Tăriceanu, presa. Bilete de papagal nervos

Întrerup articolele legate de situaţia din justiţie, pentru că declaraţiile de azi mi-au enervat papagalul care dă bilete şi mă bate la cap pentru spaţiu editorial. Deci, iată câştigătorii şi explicaţia biletelor, pe scurt:

1. Monica Iacob-Ridzi, pentru că şi-a îmbolnăvit mama. Dna Ridzi şi-a depus demisia din fruntea MTS pe motiv că “familia nu mai poate suporta prelungirea acestei situaţii. Mama e deja bolnavă”. Dar cum anume ar fi vrut dna Ridzi să NU se mai prelungească această situaţie? Şi ce a împiedicat-o să pună capăt prelungirii acestei situaţii, aşa cum a făcut-o azi, de când au început dezvăluirile? Căci n-a reuşit între timp să ofere nicio explicaţie, niciun argument care să pledeze pentru o altă soluţie!

2. Traian Băsescu, pentru că e Petru Groza. Dacă prin acuzaţiile formulate de comisia de anchetă la adresa unui ministru ne întoarcem la perioada Ana Pauker, atunci, ţinând cont de antecedente, dl Băsescu unde s-ar încadra?

3. Călin Popescu Tăriceanu, pentru că e Traian Băsescu, şi invers. Doar că fostul premier a fost mai puţin colorat, acuzaţiile reprezentanţilor PD-L la adresa lui ar fi “o întoarcere la tribunalele comuniste”. Ca paranteză, cum spuneam acum câteva zile, e bine ca politicienii să se certe; de plâns e atunci când ajung să spună aceleaşi lucruri aiurea. Nu e vorba nici de sentinţe şi nici de tribunale, comuniste sau de alt fel. Avem de-a face cu prerogativa Parlamentului de a cere urmărirea penală pentru ceea ce consideră a fi infracţiuni. Trimiterea în judecată o fac procurorii, sentinţele le dau instanţele.

4. Traian Băsescu, pentru că nu înţeleg cum poate fi pus semnul egal între “o chestiune minoră” de acum câteva zile şi o parte a unei înţelegeri “mai toxice si mai imorale decat multe dintre actele ilegale care s-au petrecut in Romania in ultimii 20 de ani” de azi.

5. Presa (ştie ea care), pentru că acceptă sau chiar susţine că A e egal cu B, dar în acelaşi timp nu acceptă sau chiar respinge vehement pretenţia că B ar fi egal cu A. Nu am văzut vreun jurnalist sau post de televiziune care să conteste faptul că banii de la MTS ar fi servit şi la cumpărarea de ştiri de la televiziuni. Dar aceeaşi presă păstrează tăcerea dacă nu chiar se indignează de pretenţia că televiziunile ar fi vândut ştiri cuiva.

Miron Cozma în robă (II)

Un număr de comentatori ai articolului trecut îmi atrag atenţia asupra unui lucru. În soluţionarea conflictului juridic Curtea Constituţională a decis că acesta a fost provocat de ÎCCJ, care nu ar fi avut competenţa nici să instituie, modifice sau să abroge legi şi nici să le facă control de constituţionalitate. Pe de altă parte, însă, Curtea afirmă că “soluţia” dată de ea nu are niciun impact asupra deciziilor ÎCCJ care au generat conflictul, care continuă să fie valabile şi să-şi producă efecte. Merită notate câteva lucruri aici.
Continue reading Miron Cozma în robă (II)

Miron Cozma în robă

“Înalta Curte de Casaţie a Justiţiei” am botezat-o în câteva articole. ÎCCJ ar trebui să fie locul, instituţia cea mai înaltă de unde să se facă justiţie în ţara asta, cu alte cuvinte de unde să fie afirmate domnia legii şi statul de drept; de aici provenind şi prerogativa sa de a casa, de a anula deciziile unor instanţe inferioare. În realitate, în instituţia condusă de Nicolae Popa cel mai casant lucru pare chiar ideea de justiţie.

Iar în ultimele luni, într-o chestiune legată de banii proprii, judecătorii de la Curţi de Apel şi de la ÎCCJ au sărit rău peste cal. Continue reading Miron Cozma în robă

Comisiile de anchetă şi aflarea adevărului

A doua constatare pe care o face dl Tapalagă apropo de activitatea comisiilor de anchetă parlamentară are de a face cu obiectivitatea lor:

“prin insasi componenta lor, comisiile de ancheta nu pot fi obiective in ancheta.
avand componenta politica, modul in care decurge ancheta (provocari, acuzatii, intrebari dirijate) are ca scop in primul rand spectacolul mediatic si abia apoi aflarea adevarului”
(Dan Tapalagă, “Comisia care îngroapă sau dezgroapă”)

La fel ca în articolul trecut, sunt de acord cu afirmaţiile, şi de data asta sunt de acord şi că e un lucru rău. Asta nu înseamnă, însă, că sunt de acord şi cu concluzia autorului, care ar pleda mai degrabă pentru desfiinţarea unor astfel de comisii.
Continue reading Comisiile de anchetă şi aflarea adevărului