Justiţia la vânătoare de miniştri

Nu mai avem ministru de interne, nici măcar interimar. Actele administrative pe care ar trebui să le semneze ministrul sunt, dacă nu mă-nşel, emise sub semnătura secretarilor de stat, un fel de soluţie de avarie, nu ştiu cât de bine acoperită legal. Cum s-a ajuns aici? Prin decizia justiţiei, mai exact a Curţii de Apel Bucureşti.

Să încep prin a corecta două erori pe care le-am văzut în articolele de pe Realitatea TV şi prin alte părţi: prima eroare, decretul prezidenţial atacat în instanţa de contencios administrativ nu e cel de revocare a dlui Dan Nica, ci este cel imediat ulterior, de numire ca interimar a ministrului Blaga; a doua corectură, Curtea nu a decis că acesta ar fi ilegal, ci că până la pronunţarea asupra legalităţii decretul va fi suspendat de la executare.

Nu ştiu temeiurile acestei hotărâri, dar ea crează o situaţie confuză. Dl Nica rămâne revocat, cum spuneam decretul de revocare a lui n-a fost atacat şi e în vigoare, ministrul în exerciţiu a fost practic suspendat de CAB, iar altul nu poate fi numit în loc pentru că şi decretul acela ar putea fi suspendat pe baza precedentului, ca să nu spun că dacă ulterior instanţa va decide că decretul de numire a dlui Blaga e legal ne putem pomeni cu doi miniştri în funcţie.

Ca să complice şi mai mult lucrurile, Curtea Constituţională s-a pronunţat astăzi asupra aceleiaşi situaţii. Curtea fusese sesizată de preşedintele Senatului, care reclamase un conflict juridic de natură constituţională între Preşedinte şi Parlament odată cu numirea dlui Blaga în postul de ministru interimar. Judecătorii au respins sesizarea dlui Geoană. Conform garantului supremaţiei Constituţiei, preşedintele are voie să numească miniştrii interimari. Mai trebuie doar să convingă Curtea de Apel Bucureşti.

COMPLETARE: Citesc acum că odată cu publicarea deciziei CAB dl Blaga îşi deleagă competenţele către secretarii de stat. Or, chiar asta subliniază problema de care pomeneam în primul paragraf, nu văd cum poate dl Blaga să delege competenţele de ministru de interne, de vreme ce prin decizia instanţei el nu ocupă de jure postul respectiv.

Sasul Johannis nu vrea să fie maur

Am văzut declaraţiile liderilor liberali apropo de înţelegerea cu PSD şi garanţiile că prevederile ei vor fi duse la bun sfârşit odată ce Mircea Geoană ar ajunge preşedinte. Cred că declaraţiile pot fi comentate cel mai bine cu reacţii din serialele de comedie americane. Cum să comentezi altfel faptul că la capitolul garanţii e inclus faptul că, citez: “au bătut palma”? Ce ar fi mai potrivit decât un val de hohote de râs şi bătăi din palme care ar însoţi o glumă bună? Chit că veselia ar trebui să fie ceva mai temperată, fragilitatea acordurilor politice de la noi nu e deloc un lucru amuzant. Apoi avem acel oftat prelung şi oarecum afectuos care însoţeşte o replica inocentă a unui personaj simpatic; o reacţie pe care o cred foarte potrivită pentru declaraţia emfatică a dlui Antonescu: dacă cota unică va fi eliminată el se va retrage din politică. Mi-l închipui de exemplu pe Marian Vanghelie sfâşiat de indecizie, partidul său ar dori să revină la impozitarea progresivă, pe de altă parte liderul PSD îşi dă seama că politica românească nu se poate lipsi de Crin Antonescu.

Da, sigur. În schimb, titularul “proiectului Johannis”, viitorul lider al guvernului Johannis, dl Johannis însuşi nu pare să-şi facă astfel de iluzii. Citesc acum că prima condiţie sine qua non pe care a formulat-o acesta pentru a prelua postul de premier este să poată rămâne cel puţin patru luni, dacă nu chiar şase şi în fruntea Guvernului şi în postul de primar al Sibiului. După legea actuală ar avea la dispoziţie maxim două săptămâni pentru a se decide.

Nu văd o explicaţie mai bună pentru această cerere imperativă decât faptul că tocmai cel care dă numele proiectului de guvernare nu pare deloc convins de durabilitatea lui. Dl Geoană a declarat, pentru cine stă să-l asculte şi să înţeleagă, că măsurile economice agreate cu PNL sunt un “program de criză”. Într-un scenariu de care aminteam în comentariile la articolul anterior, PSD ar ţine înţelegerea în termenii actuali până în primăvară, interval în care sunt necesare alte măsuri impopulare, după care vor decide că s-a încheiat criza şi că cel mai mare partid din România nu mai poate susţine “măsuri de dreapta” şi nici pe guvernul care le-a implementat. Presupun că dl Johannis a anticipat acelaşi lucru şi, dacă lucrurile merg după acest scenariu, ar vrea ca la finalul intervalului cu pricina să se poată întoarce fără emoţii la primăria Sibiului.

[“Elefantul şi boul. O fabulă”, “Viitorul PNL sub preşedintele Geoană”]

Televiziunile mi-au reamintit de lovitura dată de Băsescu în 2004

Mi-am adus aminte de seara de luni dupa primul tur al alegerilor, după ce candidatul Traian Băsescu acuzase frauda electorală: televiziunile l-au călcat efectiv în picioare. Au prezentat scurt acuzaţiile aduse de el, fără să-l întrebe sau să se întrebe care erau temeiurile lor, după care, invitat după invitat, din zona politică sau nu, s-au întrecut în a-l pune la zid în toate felurile posibile. De episodul acesta mi-am adus aminte ieri seară. Asta au reuşit să facă, cel puţin în ce mă priveşte, să uit pentru moment că suntem în 2009 şi Traian Băsescu este preşedintele în funcţie, şi să mă transporte înapoi în 2004, în care era unul împotriva tuturor, să îmi amintesc care era miza şi care a fost rezultatul atunci.

Mă refer aici doar la mine, îmi dau foarte bine seama că prezentarea dramatică a filmului “Băsescu lovind un copil” ar putea avea efect contrar în rândul celor care se informează doar de la televizor, preşedintele care croieşte un copil ar putea să piardă mandatul în dauna urmaşului celui care a adus minerii. Se spune că imaginile vorbesc de la sine, aşa este, vorbesc de la sine chiar şi atunci când mint cu neruşinare dintr-un trucaj fără scrupule. Genul de demontare (de-montare) şăgalnică pe care-o face Ştefan aici e destul de clar doar pentru cine ştie de cadre-pe-secundă şi softuri de editare video. Dar, mai ales, e destul de clar doar pentru cine apucă să citească sau să privească o astfel de analiză.

E o gluma şi o jignire a inteligenţei “demersul jurnalistic corect” de care vorbeşte alde Ursu la Realitatea TV. Asta îmi aminteşte de alt episod în care acelaşi individ, lucrând pe atunci cu modelul modelelor de jurnalişti, CT Popescu, a montat o acuzaţie la adresa Monicăi Macovei, totul pe baza unei hârtii scoase la imprimantă, rostind la aceeaşi televiziune mirabila expresie “nu e semnată, dar e autentică”. E un demers jurnalistic corect, sigur, şi acum: nu e reală dar are aer foarte puternic de autenticitate. Si non e vero, e ben trovato – l-a adus pe Dinu Patriciu pe punctul să plângă, nu e o treabă uşoară asta. De fapt, demersul jurnalistic corect s-a mutat din nou(!) la OTV, măcar acolo dramatismul, scandalul sau isteria e făcută de invitaţi, nu de angajaţii televiziunii dlui Vântu.

În fine, bomboana de pe tort a servit-o Robert Turcescu, întrebându-se retoric de ce n-a reacţionat altfel preşedintele, de ce nu a sărit peste pupitru la moderator. Sigur, pentru a demonstra fără putinţă de tăgadă că nu şi-a pierdut controlul şi a lovit pe cineva, dl Băsescu ar fi trebuit să-şi piardă controlul şi să lovească pe cineva.

Elefantul si boul. O fabula.

Pe vremea cand Mircea Diaconu nu era actor politic ci doar actor, si chiar unul foarte talentat, nu se prea obisnuia sa critici presedintele tarii la televizor. Existau cel mult aluzii voalate in scheciuri care reuseau sa insele vigilenta cenzurii comuniste. Unii dintre noi au uitat prea repede aceste timpuri, altii nu le-au trait si nu pot folosi comparatiile pentru a constientiza sansa pe care o au  de-a trai intr-o societate democratica. Revenind insa la scheciurile din acea perioada, unul dintre preferatele mele este cel intitulat “Fabula”  in care tanarul de atunci Mircea Diaconu – alias Mateias –  ii da replica inegalabilului Toma Caragiu. Mateias, este convocat in biroul sefului ca sa dea explicatii despre o fabula scrisa la gazeta de perete, in care este vorba de un elefant, sef de intreprindere, pe care “un bursuc cu parul rar, de la centrul financiar” ar vrea sa-l dea jos. “Elefantul” Toma Caragiu tare ar vrea sa afle identitatea acestui “bursuc” care “… arunca bomba, ca sa-mi cada mie trompa”. Daca ati vazut scheciul respectiv, nu se poate sa nu va amintiti de replica savuroasa a “elefantului” adresata lui Mateias :


“Pai bine mai maestre, de ce n-ai scris si dumneata o fabula mai clara, cum e “Boul si Vitelul”, stiam cine e boul, stiam cine e vitelul …”


Intre sceneta respectiva, si scena politica pe care evolueaza astazi Mircea Diaconu, se pot gasi unele asemanari. Va las sa ghiciti cine este elefantul inspre care multi dintre protagonisti  arunca bomba ca sa-l faca sa-si piarda trompa. Daca n-ati gasit inca, va sfatuiesc sa urmariti Realitatea TV ; ploua cu bombe mediatice in aceasta perioada.   Cat despre bursuci, sunt si ei usor de identificat, fiindca dupa cum bine indica fabula, activeaza in diverse centre financiare unde umbla cu fitiluri in scopul mai sus mentionat. Dinu Patriciu are parul rar, Dan Voiculescu asijderea. Sorin Ovidiu Vantu n-are parul rar, dar in rest isi joaca si el foarte bine rolul.

Odata personajele identificate, fabula noastra politica s-ar putea sa vi se para lipsita de haz si oarecum previzibila. Ascultati totusi continuarea. Daca peste cateva zile bursucii vor reusi sa arunce bomba care sa-i faca zob elefantului trompa, povestea va  lua o turnura neasteptata. Eu cred ca in acel moment in fabula isi va face aparitia un bou. Dupa cum spune rima corespunzatoare noii situatii :

“Un bou in post mare ? Drept cam ciudat vine,

Dar asta se-ntampla in oricare loc

Decat multa minte, stiu ca e mai bine,

Sa ai totdeauna un dram de noroc. “

La intrebarea “cine e boul ?” raspunsul nu este insa asa de simplu de dat. Am fi tentati sa raspundem Mircea Geoana, deoarece acesta vizeaza postul cel mare si are o anumita reputatie. Si intr-adevar, in momentul initial al situatiei ipotetice  in care ajunge presedinte, rolul ar fi pentru el. Am explicat in articolul precedent de ce : puterea principala a presedintelui este de-a numi primul ministru ; or dl. Geoana tocmai a acceptat numirea partidului perdant plus alte concesii (modificarea programului de exemplu) care il fac pe seful liberal Antonescu sa se considere “in  pozitie de forta”. Dar poate ca dl. Geoana vizeaza exclusiv fotoliul prezidential si atunci strategia sa e justa. Doar ca in acest caz cei care-l mana in lupta, colegii sai de partid, ii vor prelua  calificativul, ca actori in  rol secundar in viitoarea guvernare. E limpede ca acest rol nu va  fi pe placul celor din PSD, si in mod foarte probabil nici pe cel al dlui Geoana. Si atunci, probabil ca vor incerca sa-l inlature pe Johannis, dupa cum explica Doc in articolul trecut. Doar ca regulile noastre constitutionale complica foarte mult aceasta trebusoara. Pentru inlaturarea primului ministru este nevoie de o majoritate parlamentara pe care PSD nu o are. Daca ea nu poate fi obtinuta  cu PNL-ul, asocierea cu PDL-ul este extrem de improbabila avand in vedere ca acesta din urma, in caz de sciziune intre PNL si PSD, ar avea mai degraba interesul sa formeze o majoritate anti-prezidentiala decat sa dea toate parghiile puterii pe mana partidului rival. De altfel, aceasta linie de atac anti-PNL ar putea fi extrem de riscanta pentru PSD care ar putea sa se vada cu ministrii demisi si cu un guvern minoritar liberal dupa modelul Tariceanu II.

In schimb, s-ar putea  ca PSD sa incerce mai degraba sa-l atraga pe Johannis in randurile sale pentru a forma o majoritate -ce-i drept fragila- cu minoritatile nationale. Daca un astfel de proiect va reusi, rolul boului i s-ar potrivi foarte  bine lui Crin Antonescu.  In fine, nu putem exclude situatia in care PSD l-ar inlatura pe Klaus  Johannis chiar cu sprijinul PNL, pentru a forma un guvern numai cu  membri ai partidelor respective. Sau, si mai probabil, posibilitatea de-a-i impune inca de la numire  niste conditii de formare si functionare a guvernului inacceptabile pentru el. Caz in care, cel care  va spune  “ce bou am fost !”, va fi  dl.  Johannis insusi.

Viitorul PNL sub preşedintele Geoană

I. Istoria unei partituri pentru vioara a doua

Imediat după alegerile parlamentare din 2008 am aflat din întâmplare explicaţia pentru două decizii de neînţeles pe care PSD le luase în ultimii doi ani: susţinerea dată unui guvern PNL din care nu făceau parte şi pendularea permanentă şi ridicolă între susţinerea unui sistem de vot uninominal şi cea a unuia mixt-proporţional, încheiată cu adoptarea acestuia din urmă – pendulare care-i câştigase liderului PSD vreo patru sau cinci bilete de papagal pe acest blog. Explicaţia era simplă: un târg încheiat între liderii celor două partide. Partidul dlui Geoană susţinea guvernul PNL şi sistemul de vot agreat de acesta, în schimb partidul dlui Tăriceanu se angaja să susţină după alegeri un premier de la PSD. Întâmplarea care a făcut să aflăm de acest târg secret a fost că PNL a refuzat să onoreze aranjamentul şi au pretins PSD să susţină un guvern condus de liderul lor.

Iar PSD n-a putut face nimic altceva decât să acuze public înşelătoria PNL – Viorel Hrebenciuc fiind portavocea furioasă a partidului său. Deşi cred că dl Hrebenciuc a oferit un mic spectacol pentru colegii săi mai degrabă decât a trăit un sentiment autentic. Trebuia să pară sincer jignit de această “trădare”, dar marele combinator de la PSD ştie foarte bine cum stau lucrurile: politica nu se face pe sentimente şi loialităţi, ci pe calcule şi interese, pe folosirea promptă a oricăror oportunităţi. Genul de oportunitate care îi blocase pe cei de la PSD, prinşi între ciocanul pretenţiilor exagerate ale PNL şi nicovala inamicului de la Cotroceni. PSD a fost forţat, încă o dată, să fie “vioara a doua” a unei guvernări, situaţie pe care liderul său a jurat public că n-o vor mai accepta…

II. Consens “social-pentru-liberal” preelectoral

… Însă chiar el a acceptat-o zilele trecute, din nou, într-un mod aproape entuziast, vorbind de alianţa social-liberală în sprijinul premierului sas. Am văzut cum multă lume a notat graba cu care dl Antonescu s-a aruncat în braţele dlui Geoană, cred că prea puţini şi-au pus întrebare cum se face că dl Geoană s-a aruncat atât de grabnic în braţele dlui Johannis!

Ca paranteză, am citit cum dl Boc denunţă parteneriatul PSD – PNL împotriva cotei unice. Aş pune prinsoare că zilele următoare PNL va cere emfatic menţinerea cotei unice iar PSD va accepta, deşi, de dragul imaginii şi al electoratului propriu de care (încă) are nevoie cedarea o să sune mai puţin explicit şi categoric. După acest calapod se vor desfăşura negocierile: PSD se va face că luptă din greu cu PNL ca să ajungă la o înţelegere care deja există, dându-le acestora prilejul să anunţe triumfal fiecare “victorie smulsă”, fiecare “punct de principiu” propus de ei şi acceptat cu greu de PSD. În realitate, bănuiesc că dacă dlui Geoană i s-ar cere să-şi demonstreze liberalismul dansând în Piaţa Unirii gol-puşcă singurul punct de negociere ar fi pe ce melodie s-o facă. Cât de disputate să fie negocierile, când PSD a acceptat deja cea mai importantă concesie politică pe care ar fi putut s-o facă, cedând postul de premier şi controlul guvernului?! Şi asta aproape înainte să formuleze Crin Antonescu pretenţia asta! De ce au făcut-o?…

III. Dilema PNL

… Cu siguranţă nu pentru că dl Geoană, şi, mai ales, dl Hrebenciuc ar fi uitat că au promis să nu mai fie vioara a doua la guvernare. Din contră, au făcut-o tocmai pentru a ajunge în situaţia de a fi prima şi eventual singura vioară. Acceptă acum orice pretenţie exagerată a PNL, pentru că, atunci când ciocanul acestora va sta să cadă, sub el nu se va mai găsi nicovala numită Băsescu şi va cădea în gol. Dacă va fi să vină, scadenţa acestor promisiuni va veni într-un moment în care PSD nu va mai fi deloc în situaţia de a fi obligat să le accepte. Nu va mai exista un preşedinte pe post de bau-bau care să îi oblige să se înţeleagă cu PNL, din contră titularul de la Controceni va fi garanţia că PNL e obligat să se înţeleagă cu ei.

Asta e, de fapt, adevărata dilemă PNL; asta ar trebui să fie. Dilema alegătorilor lor este dacă şi cu cine o să voteze. Problema partidului, dacă pe-acolo e cineva care o vede, este că pe cât de multe pretenţii pot să aibă acum de la viitorii parteneri de guvernare, pe atât de puţine garanţii vor mai avea după alegeri că acestea vor fi duse la îndeplinire. Prin urmare, dilema lor se referă la cât de departe pot merge cu specularea poziţiei de forţă pe care se află acum, astfel încât înţelegerea să nu fie denunţată ulterior de PSD. Or, din câte văd, cu pretenţiile au mers cât de departe au putut. Prin urmare, mă îndoiesc că pot spera la o viaţă foarte liniştită alături de PSD la guvernare,…

IV. Consens “liberal-pentru-social” postelectoral

… dar nu trebuie să ne aşteptăm, în acest scenariu, nici la ceva brusc şi tranşant, şi nici la ceva foarte public şi zgomotos. Dl Băsescu e specialistul în aşa ceva, nu dl Geoană sau cei din preajma sa. Presupun că o bună bucată de vreme lucrurile vor arăta ca şi cum ar merge fără probleme, cel puţin până când schimbarea puterii va fi cât de cât aşezată iar PSD îl va fi evaluat pe dl Johannis. Dacă premierul îşi va menţine o cotă de popularitate ridicată, atunci PSD va încerca să-l atragă pe acesta de partea sa: un precedent de succes de genul acesta fiind… dl Geoană însuşi. În schimb, dacă dl Johannis va deveni impopular şi/sau va refuza “parteneriatul” cu PSD, aceştia îl vor înlătura sec din postul de premier, cu câştig electoral. Nu riscă nimic în felul acesta, din contră, “riscă” să primească din partea preşedintelui Geoană primul ministru şi controlul asupra guvernului. Şi vor încerca să facă asta fără să ajungă la o ruptură cu PNL; de fapt, cu cât mai puţină ceartă cu aceştia. Ţinând cont de circumstanţe, cred că acest din urmă scenariu e cel mai plauzibil. Deşi, dacă e limpede de ce ar face PSD asta,…

V. Supunerea partidului minoritar cu biciul majoritar

… nu e deloc clar de ce ar accepta PNL. Şi încă fără scandal! Păi, în 2007 dl Tăriceanu a oferit chiar un exemplu cum poate fi izolat şi preşedintele şi partidul prezidenţial. Dl Johannis şi partidul care l-a propus ar putea pur şi simplu să coopteze PD-L la guvernare, eliminându-i în acelaşi timp pe cei de la PSD de acolo şi asigurându-şi majoritatea în parlament. Oare poziţia de premier a dlui Johannis şi la guvernare a PNL nu ar fi asigurată în acelaşi fel?

Cu siguranţă că un astfel de scenariu e posibil. Din nefericire pentru PNL, PSD deţine o armă extraordinară de persuasiune… pe care cred că o puteţi ghici cu uşurinţă din primul paragraf. Da, PSD are la îndemână ameninţarea cu trecerea la un sistem de vot uninominal majoritar. Cu ajutorul PD-L, care ar avea destule motive să-l accepte, unul dintre ele fiind că ulterior, pe un sistem majoritar, pot spera să se impună în faţa preşedintelui după o nouă rundă de alegeri parlamentare. Sistemele uninominale produc de obicei majorităţi parlamentare absolute, de care preşedintele este obligat prin constituţie să ţină cont. Oricum, mă îndoiesc că PD-L ar ajunge să-l accepte, mai degrabă simpla ameninţare cu acest proiect va determina PNL să treacă cuminte şi supus în rolul de partid minoritar în guvernarea condusă de PSD. Un sistem de vot majoritar ar fi catastrofal pentru ei.

VI. Concluzii

Ar trebui să adaug câteva lucruri ca să preîntâmpin o confuzie, apropo de concluziile acestei analize speculative. Am să încep prin ce NU spun. Nu spun că PNL a greşit optând pentru Mircea Geoană, ţinând cont de circumstanţe e o opţiune naturală şi previzibilă. Dacă într-o parte ar fi calcul pragmatic şi ascuns, în cealaltă este cu siguranţă duşmănie nedisimulată, şi dispute vechi şi greu de uitat. Însă o astfel de privire realistă a viitorului unei eventuale guvernări PNL-PSD cu Klaus Johannis pe post de premier şi Mircea Geoană pe post de preşedinte este necesară, în special pentru două categorii de oameni. O dată, cei care votează cu Mircea Geoană (doar) de dragul guvernării independente a dlui Johannis, cu un program preponderent liberal: aceşti oameni votează o iluzie. Apoi, chiar cei din PNL; văd şi aud lideri ai acestui partid care sunt pe cai atât de mari încât nu ştii dacă o fac din interes sau o fac din convingere, fiind victima aceleiaşi iluzii. În frunte cu Crin Antonescu, aceşti oameni se comportă ca şi cum pentru PNL urmează o perioadă glorioasă. În realitate, PNL intră într-una din cele mai periculoase etape ale existenţei sale ca partid. Iar modul cel mai uşor în care o situaţie periculoasă se transformă într-una tragică este să nu-ţi dai seama de ea.

COMPLETARE (12am): Am scris articolul acesta ieri noapte, astăzi citesc declaraţia dlui Stavarache despre cum au acceptat PSD şi cota unică, şi reducerea taxelor etc. etc. Bine totuşi că nu i-au cerut dlui Geoană să danseze nud…

COMPLETARE (25 noiembrie): Emfaza în sprijinul cotei unice a fost asigurată de dl Antonescu însuşi care a spus ca va ieşi din politică dacă se va renunţa la ea. PSD a acceptat menţinerea ei înainte să apuce PNL să formuleze pretenţia public, dar … ca program “de criză”.

Un mesaj de la Paris

… de la o alegatoare care a reusit in cele din urma sa-si exercite dreptul de vot. Iata cum s-a intamplat.

” Am fost si eu la votare.
Am asteptat ca toti romanii, foarte rabdatori, 4 ore si cateva minute.
La un moment dat a inceput ploaia. Am avut “noroc” cu o carte pe care o
aveam cu mine. Mi-a mai scazut din “durere”.
Ajunsa la sectia de votare, la caldura, l-am intrebat pe ambasador de ce
votarea nu avanseaza mai repede. Raspunsul domnului Ambasador: “Am primit
doar 5 stampile de la Bucuresti? ”

Cinci stampile de la Bucuresti pentru comunitatea de romani din Paris?
Cate stampile are la dispozitie un cartier din Bucuresti, Brasov sau un
oras de 10000 de locuitori?

Iar ziarele in Romania spun ca numarul celor care au votat in strainatate
e un numar record, mai ales la Paris.
Citind articolul ma intrebam cati dintre romani au renuntat la vot
ajungand la ambasada si vazant numarul de persoane asteptand de 3, 4 sau 5
ore, in frig si ploaie?

P.S. Ce am putea face pentru a determina autoritatea de la Bucuresti sa ne
trimita mai mult de 5 stampile si ca Ambasada Romaniei sa amenajeze sectia
de votare mai eficient pentru a crea un flux si rapiditate? ”

A bon entendeur, salut !

Dilema liberala. Adaptare dupa o poveste

Se spune ca un gospodar s-a infatisat invatatului satului si s-a plins:

“Invatatule, am o mare problema. Nu mai pot trai in casa cu soacra. E betiva, scandalagioaica si face numai ce vrea ea.”

“Omule,  i-a spus invatatul, ai o capra?”

“Am” i-a raspuns gospodarul.

“Bine. Atunci ia capra si bag-o in casa; sa vii peste o saptamina si sa imi spui daca e mai bine”

Dupa o saptamina gospodarul se intoarce la invatatul satului.

“Ei, cum e acum?”

“Mult mai rau. Soacra e tot betiva, scandalagioaica si face numai ce vrea ea, dar capra … capra behaie tot timpul si face mizerie”

“Bine. Atunci da capra afara din casa si peste o saptamina sa te intorci sa imi spui cum a fost”

Dupa inca o saptamina gospodarul se intoarce din nou la invatat.

“Ei, e mai bine acum?”

“Mult mai bine. Soacra e tot betiva, scandalagioaica si face numai ce vrea ea dar macar am scapat de capra care behaia tot timpul si facea mizerie”

Desigur, veti spune, varianta cea mai simpla era ca gospodarul sa-si dea soacra afara din casa. Dar a nu-ti da soacra afara din casa inseamna sa faci o fapta buna. Si e de bun simt sa faci fapte bune.

————————————–

Completare:  Se pare ca dilema va fi rezolvata, ca de obicei, cu ajutorul principiului raului (imediat) cel mai mic.

Meditaţii post-electorale (I)

1. De ce a fost prezenţa atât de mare la alegerile prezidenţiale, prin comparaţie cu cele parlamentare de anul trecut, de exemplu? Ce justifică diferenţa de prezenţă de la 39% la 53%? Răspunsul e simplu, şi l-am dat încă de atunci: pentru electorat, alegerile parlamentare nu aveau o miză semnificativă – o impresie pe care desfăşurarea ulterioară a confirmat-o. Soluţia de guvernare a fost decisă practic de negocierile post-electorale între partide. Alegerile prezidenţiale, în schimb, au miză. Negocierile între partide, cum sunt cele dintre tururi, nu schimbă faptul că votul popular din turul II va fi cel ce va decide între un candidat, şi o guvernare, sau celălalt.

2. Dacă va fi existat un plan de manipulare a votului prin scenariul fraudei, nu avem niciun motiv să credem că acesta ar fi inclus institutele de sondare. Sondajele la ieşirea de la urne au fost similare între ele şi cu rezultatul final.

3. Nu pot spune acelaşi lucru şi despre trusturile de presă. Am văzut un nou episod din isteria de campanie, cu orice fel de incident electoral raportat ca şi cum cine ştie ce mare fraudă ar sta ascunsă în spatele lui. Oameni care stăteau la coadă la Gara de Nord au fost făcuţi infractori, turişti electoral (da’ plase? de ce n-au plase??), secţiile speciale erau de la bun început prea multe etc. Cum spuneam într-un articol trecut, frauda, dacă se face, se vede. Spre exemplu, dacă s-a făcut fraudă prin votul multiplu la secţiile speciale, am putea să vedem care circumscripţii stau cel mai bine la asta, şi ce culoare politică au liderii de pe-acolo.

Cine va fi primul ? Cine va fi primul ministru ?

Finalistii alegerilor prezidentiale sunt in acest moment cunoscuti. Chiar daca Crin Antonescu isi indeamna sustinatorii sa nu-si piarda speranta unui reviriment dupa numaratoarea finala a voturilor, este greu de cezut ca actualul clasament, dat de toate sondajele la iesirea din urne, se va modifica. Vedem de altfel ca majoritatea comentatorilor discuta deja despre turul doi si se intreaba cine va beneficia de aportul electoratului candidatilor perdanti. Cine va fi asadar primul ?

Este limpede ca raspunsul depinde in mod decisiv de modul in care vor vota electorii din primul tur ai dlui Crin Antonescu. Nu intamplator, cei doi finalisti au adresat inca dupa primele rezultate un mesaj catre acestia. Si in mod firesc se va pune problema atitudinii dlui Antonescu pana la al doilea tur de scrutin. Sigur ca se poate spune ca nu toti electorii dlui Antonescu vor tine cu strictete seama de recomandarile sale la alegerile de pe 6 decembrie. Dar pana la urma acest lucru nu este important, atata vreme cat nu pate fi verificat decat a posteriori. Pana la aceasta data Crin Antonescu va incerca sa valorfice la maxim aceasta ipostaza, in interesul sau politic si al partidului pe care il conduce. Cum ?

Am mai amintit intr-un articol precedent de o bizarerie a functiei prezidentiale in Romania. Principala putere a presedintelui este cea de-a-l numi pe primul ministru. Dupa ce isi exercita aceasta atributie, presedintele isi pierde puterea executiva in favoarea celui pe  care l-a numit. Acest aspect – anormal in opinia mea – este esential in intelegerea a ceea ce se va intampla in urmatoarele zile. Pretul maxim pe care il poate cere dl. Antonescu in schimbul voturilor sale este postul de premier. Vor fi dispusi cei doi candidati sa-l ofere ? Fara indoiala ca nu in orice conditii. De pilda ar fi absurd ca unul dintre ei sa-l accepte pe dl. Antonescu insusi in acest post. Ar insemna sa-si anuleze beneficiile succesului electoral pe care pretind  ca l-au obtinut. Dl. Antonescu va trebui deci sa propuna o alta persoana. Aceasta nu poate fi o persoana din partidul liberal, fie si numai fiindca dl. Antonescu si-ar periclita astfel propria pozitie in partid.

In acest punct al discutiei un nume apare in mod natural, cel al primarului Sibiului, Klaus Johannis. Prezentat in campanie ca o solutie excelenta de premier independent si competent, dl Johannis este un apropiat politic al lui Crin Antonescu, fara a fi insa membru al partidului liberal. Cred ca aceasta va fi cererea dlui Antonescu in punctul initial al negocierilor viitoare. Daca unul dintre cei doi candidati va accepta, adevaratul castigator castigator al acestor alegeri va fi cel care astazi a iesit al treilea. Daca n-o vor accepta,  ei vor fi totusi obligati sa faca o propunere de premier care sa fie agreata, daca nu de dl. Antonescu macar de alegatorii presupusi ai acestuia. Si de asemenea de UDMR si electorii maghiari.  Nu le va fi deloc usor sa gaseasca omul potrivit.

In concluzie, e prematur sa-l consideram in acest moment pe Crin Antonescu perdant si pe  cei doi finalisti castigatori. In conditiile in care puterea principala a presedintelui este cea de-a-l desemna  pe primul ministru, adevaratul castigator al alegerilor prezidentiale este cel care face aceasta numire.

Pe scurt, despre fraudă

De acord cu articolul lui Dan Tapalagă, refrenul cu frauda e o gogoaşă umflată de televiziuni. Aş mai adăuga un lucru despre fraudă: dacă există atunci se vede, se vede în sensul că se poate demonstra. Dacă există libertatea de a cerceta şi publica astfel de investigaţii, o fraudă semnificativă nu poate fi ascunsă. Hotnews a demonstrat că există mobilizare electorală din partea primarilor, primarii de toate culorile. Dacă ar exista o fraudă care să schimbe semnificativ scorul candidaţilor, s-ar vedea şi aceasta. În 2004 frauda a fost vizibilă şi demonstrabilă; dacă vom avea o fraudă la aceste alegeri nu există niciun motiv care să împiedice demonstrarea ei. Şi cu siguranţă că nu ducem lipsă de partide, televiziuni şi ONG-uri care ar fi interesate s-o facă. Aşa că, rămâne să vedem.