Maladia anticorupţiei: Un nou puseu şi o imunizare ratată pentru Sorin Ovidiu Vîntu

Alerta medicală pe care am lansat-o în articolul trecut revine dramatic în actualitate. Iată, noile termene atât la judecată cât şi la audieri determină noi pusee ale problemelor medicale ale dlui Vîntu. Regăsim simptomele pomenite în articolul trecut:

1. Graforee: comunicatul a fost scris personal de dl Vîntu, tehnologia modernă l-a scutit de efortul rescrierii lui, aceeaşi copie a fost trimisă întregii prese.

2. Mania persecuţiei: dlui Vîntu i se pare mai nou că judecătoarea face “eforturi stridente (…) de a minimaliza si ridiculiza starea mea de sanatate”. Eu nu am văzut aşa ceva, decât eventual chiar de la inculpat. Faptul că dna judecător Bogdan i-a interzis să se trateze de inimă la un medic ginecolog austriac nu are doar un perfect bun-simţ legal, ci şi unul medical.

3. Amnezie severă: dl Vîntu pretinde că în cazul în care ar dori să scape de justiţie, ar fugi în Caraibe, uitând faptul că nu are dreptul să treacă graniţa.

Între simptomele atipice ar fi faptul că dl Vîntu şi-ar fi fracturat rotula; e drept că poate nu e chiar atât de atipic, picioare ghipsate la momentul oportun au mai fost prin istoria noastră recentă. Oricum, se poate spune că din alte puncte de vedere starea pacientului se îmbunătăţeşte, spre exemplu din tonul scrisorii sale se pare că nu îl mai doare atât de rău în cot (sau prin alte părţi) de acest proces.


În altă ordine de idei, Sorin Ovidiu Vîntu ar putea avea şi alte motive de furie astăzi. De exemplu, se poate spune că şi-a ratat cariera, de fapt a ratat un detaliu din carieră. N-a devenit avocat la timp. De ce spun asta? Talentul dlui Vîntu, baza modelului său de afaceri, ca să zicem aşa, este manipularea interpuşilor:

“Din celula în care e închisă, Maria Ioana Vlas ţipă de ani de zile că ea a fost interpusul lui Sorin Ovidiu Vîntu în megaescrocheria FNI şi că el, Vîntu, nu a ieşit niciodată din această afacere. N-o crede nimeni, pentru că nu are dovezi, şi poartă singură pedeapsa. Teodor Nicolăescu, fostul preşedinte al Băncii Române de Scont, afirmă că şi el că a fost interpusul lui Vântu în scandalul din 2001, cu „ciordelile” colosale comise la această bancă. Nu-l crede nimeni nici pe el, pentru că nici el nu are dovezi. În momentul în care au început să aibă probleme cu legea, Vîntu s-a lepădat de cei doi fără nicio remuşcare. ”

(Liviu Avram, “Interpuşii lui Vîntu”)

Sigur, până una alta dl Vîntu a scăpat fie pentru că interpuşii n-au avut dovezi, fie pentru că au scăpat justiţiei, fie pentru că justiţia noastră nu prea crede în interpuşi. Însă, dacă ar fi fost avocat, atunci s-ar fi putut pune direct deasupra justiţiei, cu legea în mână. O modificare recentă la legea avocaţilor prevede că “Avocatul nu raspunde penal pentru recomandarile si opiniile profesionale pe care le comunica clientului sau si nici pentru actele juridice pe care le propune clientului sau, urmate de savarsirea de catre client a unei fapte prevazute de legea penala.”

E un amendament nesimţit, o spune chiar preşedintele Comisiei Juridice de la Cameră, locul unde s-a operat modificarea. Dl deputat/avocat Buda ar vrea să credem că levitează undeva deasupra acestei chestiuni, desprins de realitate: nu ştie de unde a venit amendamentul, nu ştie cine l-a propus, nu ştie cum de a ajuns în raportul final. Nu ştie exact nici ce înseamnă (“Inteleg ca avocatul nu poate sa raspunda penal cata vreme ofera consultanta unui client, dar niciodata avocatul nu este aparat de raspunderea penala in situatia in care el il invata pe client sa savarseasca fapte de natura penala”). Amendamentul trecut efectiv pe nesimţite prin Comisia pe care o prezida. Sigur, în realitate, dacă ne uităm la stenograme şi înregistrare, dl avocat/deputat pare cât se poate de interesat de el; iar dacă acum dă dovadă de nesimţire grosieră e una de cu totul altă natură, una mai degrabă penală.

Ce legătură are însă această formulare din lege cu problemele dlui Vîntu? Ei bine, dacă ar fi ştiut de adoptarea lui, dl Vîntu n-ar mai fi lucrat cu interpuşi, complici care să-l poată apoi denunţa. În loc de asta ar fi lucrat cu clienţi, în calitate de avocat, şi nu i-ar mai fi păsat de denunţuri ulterioare. Ar fi avut acum dna Vlas şi dovezi, nu doar ţipete, pentru faptul că megaescrocheria FNI ar fi fost o afacere comună? Nicio problemă, dl Vîntu ar fi spus că toate dovezile complicităţii sunt tot atâtea recomandări profesionale făcute în calitate de avocat clientei sale. Ar fi demonstrat Teodor Nicolăescu că ciordelile colosale sunt tot atâtea acte pe care SOV i le-a băgat sub nas să le semneze? Acesta ar fi ridicat din umeri, el a propus nişte acte juridice clientului său, prin urmare nu poate fi urmărit penal pentru ele, indiferent ce efect penal va fi avut semnarea lor.

Remarcam într-un articol trecut că preşedintele UNBR a închis ochii la un amendament neconstituţional care a şters puţin din linia care separa avocaţii de politicieni. În schimb cel de mai sus se pare că a fost prea mult şi, cu toate persuasiunile dlui Buda, preşedintele UNBR n-a fost de acord cu el. E de înţeles, e o modificare care şterge din linia care separă avocaţii de infractori.

COMPLETARE (24 ianuarie): Febra judiciară loveşte din nou. SOV s-a internat fix în preziua termenului de judecată, confirmând toate diagnosticele, inclusiv cel de la punctul 2 de mai sus, când spuneam că el însuşi îşi minimizează afecţiunile. Altfel nu văd vreo explicaţie faptului că a aşteptat, cu rotula fracturată, o săptămână înainte de a se prezenta pentru “evaluare completă”.

Alertă medicală! Anti-corupţia poate face victime!

Agitaţia care există zilele astea pe scena partizană a captivat atenţia presei nostre. A făcut-o astfel să trateze destul de superficial şi neutru informaţiile din ce în ce mai dese asupra unei maladii în plin proces de răspândire. E o boală foarte contagioasă, dar la care sunt susceptibili doar oameni din lumea politică, mari oameni de afaceri, patroni de presă şi înalţi magistraţi. Sursa ei a fost identificată la nivelul anului 2005, provocată se pare de un experiment al ministrului Monica Macovei care a transformat o instituţie cât se poate de benignă într-o ameninţare constantă la adresa celor vulnerabili. Boala nu a reuşit să fie până acum eradicată deşi s-a depus efort şi s-a cheltuit foarte mult în acest sens; campanii de presă şi de imunizare în parlament, decizii la CCR, OUG-uri şi alianţe, boala asta încă rezistă la acest asalt concentrat. Mai mult, condiţiile s-au agravat se pare odată cu adoptarea în 2010 a legii “micii reforme”.

Cum se manifestă? Unele simptome apar mai rar, de exemplu iatrofilia iraţională: într-un caz, suspectul – suspectul de îmbolnăvire, zic – a insistat să fie tratat de probleme cardiace de către un anumit doctor ginecolog. Alte simptome sunt ceva mai comune, de exemplu proiecţia dikefobică paranoidă: suferinzii proiectează asupra tuturor teama de anchete şi procese, pretind că fiecare român riscă să fie supus la tratamente similare, trăind cumva cu impresia că toată lumea se ocupă în timpul liber de ajutorarea cu sume mari de bani a condamnatilor fugari, sau cu aranjarea unor procese prin comenzi date unor şefi din poliţie sau judecători de la Înalta Curte.

Dar poate cel mai clar simptom este frecvenţa particulară a manifestărilor patologice, mediatice şi politice. Spre deosebire de cazurile de febră terţiară sau cuaternară, în acest caz se manifestă o aşa numită febră judiciară: aceasta apare, alături de alte simptome gen palpitaţii, mania persecuţiei, stări generale de rău, diaforeză sau graforee, în ziua în care e programată fie o audiere la parchet fie un termen de judecată. Dacă nu e dus imediat la spital (sau peste graniţă) simptomele se pot agrava: cel afectat e posibil să nu-şi mai recunoască propria voce, să aibă amnezii severe şi episoade ilogice sau fabulatorii. Suferinţele sunt foarte intense dar nu sunt de durată: după câteva ore, la expirarea termenului respectiv, pacientul îşi revine fără niciun fel de probleme. Suferintele reapar însă în forţă odată cu noul termen, şi tind să fie cu atât mai intense cu cât aceste termene vin la intervale mai scurte.

Boala n-a făcut încă multe victime dar riscă să facă cu excepţia cazului în care, spre liniştea celor afectaţi sau care riscă să fie afectaţi de ea, se va găsi până la urmă o cale de a fi îndepărtată din spaţiul nostru public.

Porumbac, adjectiv.

Este ceea ce ne spune dictionarul limbii romane din care aflam ca “porumbac” inseamna pestrit. Prin extensie, se mai poate numi asa o pasare de culoare incerta. Porumbac se mai cheama si doua sate de langa Sibiu, Porumbacu de Sus si cel de Jos. Dar, pentru majoritatea celor care urmaresc actualitatea ultimelor zile “porumbacu” este noul apelativ al lui Crin Antonescu. De fapt numele nu este tocmai nou, el a aparut in campania electorala pentru alegerile prezidentiale in cateva articole care au circulat pe internet. Acestea il acuzau pe Crin Antonescu de colaborare cu Securitatea sub acest nume de cod. Respectivele scrieri n-au prea avut ecou in randul opiniei publice cu toate ca contineau si acuzatia mult mai grava de pedofilie. Ele nu par credibile in conditiile in care presedintele partidului liberal a obtinut in mai multe randuri un certificat de buna purtare de la CNSAS. Ziarele importante nu le-au preluat. Nu-i mai putin adevarat ca   dl. Antonescu n-a avut ca adversar in campanie o televiziune “serioasa” care sa repete “stirea-bomba” la ore de maxima audienta. Si astfel sensul ultim al cuvantului “porumbac” a fost dat uitarii.

Pana acum cateva zile, cand el a reaparut pe neasteptate  fraza urmatoare :

“Felix cu Porumbacu, porumbelul, ăăă, domnul Crin Antonescu”

pronuntata de  Traian Basescu intr-o emisune la TVR. Efectul a fost puternic si mediat : “Antonescu” s-a facut totuna cu “Porumbacu” in articole, dezbateri, discutii si bascalii. Enervat pe buna dreptate, Crin Antonescu l-a numit pe presedinte “proasta” si “mahalagioaica” si i-a dat 48 de ore pentru a-si proba acuzatiile. Lucru care in mod firesc nu s-a intamplat. Pe de o parte fiindca in mod foarte probabil Traian Basescu nu are dovezi, dar mai ales deoarece intentia sa n-a fost de-a readuce in atentia publica trecutul dlui Antonescu. Ci pur si simplu presedintele a profitat de postura vulnerabila in care se afla Crin Antonescu dupa alianta cu Partidul Conservator pentru a-i aplica acestuia o zdravana lovitura sub centura. Iar pentru o astfel de lovitura politica un cuvant bine ales si rostit la timpul potrivit poate fi o arma redutabila. Ion Iliescu nu banuia probabil cand l-a calificat pe Mircea Geoana drept “prostanac” efectul devastator pe care acest epitet avea sa-l aiba asupra carierei politice a adversarului sau din partid. Nu incape indoiala ca,  chiar daca ajungea  presedinte, dl Geoana tot “prostanac” ar fi ramas  in opinia noastra publica  natural inclinata catre bascalie. Mai mult, desi nu putem rescrie istoria, poate ca actualul presedinte al Senatului n-ar fi pierdut alegerile daca acest cuvant n-ar fi fost pronuntat – e drept insa  ca dl Geoana a dat deseori impresia ca  se straduie  sa-si merite supranumele.

Astfel, “porumbacul” adresat lui Crin Antonescu nu face referire un eventual trecut de colaborator decat pentru a  revela  prezentul in care seful PNL colaboreaza cu un securist dovedit. Exista membri ai partidului care nu vor digera prea usor galusca pe care dl. Antonescu tocmai le-a varat-o pe gat si sunt mai ales destui electori liberali  care dezaproba aceasta alianta. Mai ales acestora din urma li s-a adresat Traian Basescu. In plus, presedintele dispune acum de un argument puternic impotriva ideii de om legat de  vechiul regim cu un trecut suspect  folosita uneori  de Crin Antonescu impotriva sa. Parada a fost de altfel deja utilizata de … Adriana Saftoiu intr-o discutie in contradictoriu cu seful de partid, in care a aparut iata din nou cuvantul “porumbac”.

Vedem asadar ca porumbelul (sau porumbacul) iesit – neintamplator zic eu – din gura prezidentiala si-a indeplinit cu bine misiunea. Mesajul despre Crin Antonescu a fost transmis public si imaginea aliantei contra naturii intre Felix Motanul  si Porumbacu (pestrit) e bine intiparita. Putem deci intelege supararea dlui Antonescu, la fel  si reactia sa nervoasa. Este insa mai greu de inteles strategia sa de alianta cu un partid nesemnificativ din punct de vedere electoral doar pentru a obtine beneficii mediatice de la televiziunile “Motanului”. Adrian Nastase a esuat deja folosind aceeasi metoda in conditiile in care in PSD nu exista vreo impotrivire de principiu fata de alianta cu PC. Momentul ales, cu mai mult de un an inainte de viitorul scrutin parlamentar pune de asemenea numeroase semne de intrebare. Sa fie la mijloc o noua incercare de suspendare a lui Traian Basescu ? Poate ca da, dar chiar in conditiile – greu de reunit – in care aceasta ar reusi, beneficiile obtinute de PNL risca sa fie mai mici decat pierderile suferite de pe urma acestei aliante.

Vom intelege mai bine planurile care au motivat alianta PNL-PC in viitorul apropiat. Pana una alta insa, Crin Antonescu s-a ales cu o porecla asociata cu Securitatea de care nu-i va fi usor sa scape. Este pe undeva nedrept fiindca in mod foarte probabil dl. Antonescu n-a fost informator. In schimb comportamentul sau il face intr-adevar sa semene din ce in ce mai mult  cu un porumbac – animal politic de culoare incerta.

Sa apreciem cum se cuvine noua noastra inofensiva diplomatica

S-a vorbit mult in ultimele zile de foarte probabila amanare a intrarii Romaniei in spatiul Schengen. Stapanii Europei nu par deloc grabiti sa ne primeasca pe teritoriul lor bine marcat, desi tehnic vorbind se pare ca am facut foarte multe eforturi in acest scop. Nu puteam ramane fara reactie la poarta noua pe care Uniunea Europeana ne-o inchide in fata. Si reactia a fost mai degraba ferma mergand pana la amenintarea – lansata  de ministrul Baconschi  in ziarul Adevarul – cu denuntarea unilaterala a Mecanismului de Cooperare si Verificare pe justitie si conditionarea aderarii Croatiei de instituirea aceluiasi mecanism in cazul ei. Prima amenintare a fost rapid calificata de catre reprezentantul Uniunii Europene ca fiind imposibil de pus in aplicare. Ramane de discutat cea de a doua, care a fost la randul ei foate criticata  perceputa fiind  ca un veto asupra aderarii Croatiei,  ceea ce nu e exact  ce a spus dl. Baconschi. De altfel dl. ministru s-a si grabit sa dezminta ca ar fi avut intenta sa puna astfel problema.

Se pune atunci intrebarea scopului respectivei declaratii a sefului diplomatiei romanesti. Mai precis, de ce continutul ei ar putea sa-i faca pe liderii europeni sa ia alta decizie decat cea care se prefigureaza in privinta aderarii noastre la Schengen. Logica dlui ministru pare sa implice ca UE ar dori o adeziune rapida si lipsita de mecanisme dureroase a Croatiei, ceea ce ar fi nedrept in ceea ce ne priveste. Eu cred ca lucrurile nu stau chiar asa si mai cred ca o intelegere corecta a situatiei ne ofera si cateva dintre motivele pentru care aderarea noastra la Schengen risca sa fie amanata. Sa citam spre exemplu un editorial din ziarul de dreapta francez Le Figaro, aparut sub semnatura redactorului adjunct Pierre Rousselin pe 22 decembrie, imediat dupa ce ideea amanarii intrarii noastre in Schengen a devenit publica. Sub titlul “Nu unei Europe balcanizate” citim acolo ca Franta si Germania au dreptate sa opreasca fenomenul de “balcanizare” si

“Sa speram ca veto-ul opus aderarii iminente a Romaniei si Bulgariei in spatiul Schengen va pune capat laxismului ingrijorator  care  depaseste cadrul celor doua tari, intrate in UE in 2007 fara a respecta conditiile cerute.

Mai apoi

“Chemarea la ordine era necesara inainte ca Ungaria sa preia presedentia UE, avand ca prioritate extinderea Uniunii, urmata fiind de Polonia care are Ucraina  in obiectiv. Croatia ar dori sa adere in 2012 dar n-a rezolvat inca problemele de coruptie”.

Sigur ca aceste opinii nu reprezinta pozitia oficial exprimata a Frantei. Dar ele se adreseaza unui public de dreapta care le impartaseste si care va deveni peste un an electoratul de baza pentru noua candidatura prezidentiala a lui Nicolas Sarkozy. Cu un procent de popularitate care a atins un minim istoric in Republica a V-a, intr-o tara in criza si aflat sub amenintarea electorala a extremei drepte, actualul presedinte francez este in cautarea temelor de dezbatere care sa-l avantajeze. In mod categoric extinderea Europei sau a spatiului Schengen nu fac parte dintre ele. Problema romilor – evocata de altfel in articolul din Le Figaro si care are legatura cu aderarea la Schengen – ar putea sa fie in schimb o tema buna. O confirma interviul de vineri in ziarul “La Croix” al ministrului afacerilor europene Laurent Wauquiez in care sus-numitul declara  ca asteapta de la presedentia UE a  Ungariei o politica de integrare a romilor in tarile de origine, dar e in dezacord cu pozitia aceleiasi tari  privind aderarea la Schengen. Pentru ce motiv ? Fiindca

“francezii au impresia  ca Europa nu-i protejeaza indeajuns fiind angajata intr-un proces de extindere accelerat”.

Am vorbit mai sus de situatia din Franta pe care o cunosc mai bine. Dar este limpede ca in toata “vechea” Europa aflata in criza economica, preocupata de mentinerea pe linia de plutire a economiilor din zona euro, subiectul noilor aderari de orice fel nu este la ordinea zilei. Dimpotriva, temele de predilectie  ale politicienilor in perioade ca aceasta sunt cele ale “instalatorului polonez” aduse la ordinea zilei. Romii din actualitatea recenta nu sunt altceva decat niste “imigranti clandestini” proveniti din tari care nu trebuiau admise in UE.

Veti spune atunci ca  Romania are tot dreptul sa protesteze impotriva deciziei de amanare, dictata de considerente care n-au legatura cu criteriile tehnice ce trebuiau indeplinite. Sunt de acord. Si ca are dreptul sa foloseasca mijloacele oferite de statutul de stat membru ca arme pentru a-si apara interesele. Sunt de asemenea de acord. Doar ca in cazul de fata armele folosite imi amintesc de instrumentele de tortura folosite de Inchizitie intr-un scheci al lui Monty Python, in care inchizitorii fiorosi se folosesc de perne moi si de un fotoliu. Apriga diplomatie romaneasca o tortureaza pe batrana Europa obligand-o sa se aseze intr-un fotoliu confortabil.

Ce tratament ar trebui să îi recomande justiţia lui Sorin Ovidiu Vântu?

Astăzi s-a judecat al şaselea termen în procesul în care Sorin Ovidiu Vântu este acuzat de favorizarea infractorului. La termenul trecut a avut loc un episod tratat de presă într-o cheie mai degraba amuzată. Prin avocaţii săi dl Vântu a pretins să fie suspendat procesul penal şi să îi fie ridicată interdicţia de a părăsi ţara, pentru a fi consultat la Viena de afecţiuni cardiace, apărătorii săi susţinând că acestea îi pun în primejdie viaţa. Judecătoarea a constatat însă că documentul pe care se bazează cererea este semnat doar de către un medic ginecolog. De unde şi sursa de amuzament mediatic, variaţiuni minore pe tema “unde anume are SOV inima”. Povestea a continuat şi la termenul de astăzi, şi riscă să fie tratată de presă cu acelaşi ton amuzat şi uşuratic. Or, eu cred că asistăm la o chestiune cât se poate de serioasă şi gravă.

Mai precis, la termenul trecut dl Vântu şi apărătorii săi au pretins că de fapt e vorba de o echipă de cardiologi şi că medicul ginecolog cu pricina a semnat documentele privitoare la starea de sănătate a dlui Vântu în calitate de şef al clinicii. Judecătoarea a constatat că nu există (şi) semnăturile unor medici cardiologi şi a cerut avocaţilor să lămurească chestiunea la termenul de azi. Or, din relatarea de pe Hotnews rezultă că avocaţii nu ar fi lămurit chiar nimic. Din contră, judecătoarea care prezidează procesul a lămurit faptul că doctorul ginecolog Husslein, cel care ar fi semnat documentele prezentate anterior instanţei, nu este şeful clinicii respective. Drept consecinţă, dlui Vântu i s-a interzis să plece la consult la Viena.

Eu cred că a fost tratat mult prea uşor. Tratamentul pe care instanţa trebuie să îl recomande… nu, aş zice că ar trebui să îl impună dlui Vântu este unul bazat pe răcoare şi izolare. Nu ştiu cât ar beneficia patronul de presă de el, dar sunt sigur că tratamentul ar face un mare bine justiţiei noastre în general.

De ce spun asta? Avem în faţa o infracţiune flagrantă împotriva justiţiei, cea de mărturie mincinoasă: la termenul anterior dl Vântu (chiar el) e citat afirmând în faţa instaţei că ginecologul cu pricina este şeful clinicii, or afirmaţia asta (cel puţin) s-a dovedit azi a fi mincinoasă. Mai mult, de vreme ce premisele de la care a pornit cererea acuzatului de a părăsi jurisdicţia autorităţilor române se dovedesc a fi false, atunci se impune reconsiderarea judecării sale în stare de libertate, de vreme ce acesta e un indiciu solid că ar vrea să se sustragă de la judecată.