De la Vevera la Bode, un bilet de papagal pentru dl Boc

Să ne amintim: numirea dlui Vevera în postul de șef al CA Transelectrica a fost într-atât de controversată încât consilierul premierului (la acea dată) Boc și-a depus demisia după doar patru zile de la numire (dar a rămas, totuși, membru în CA). Temeiul controversei era unul simplu și, pe cât pot spune, foarte solid: pregătirea și experiența dlui Vevera, fiind în special în domeniul siguranței naționale, nu se potriveau nicicum cu cerințele postului în care fusese numit. Chiar dl Boc a recunoscut asta, ulterior.

Mă uit peste CV-ul candidatului la postul de ministru al Economiei – minister de care aparține Transelectrica, între altele – și am o senzație de deja-vu. Dl Bode are același tip de experiență, master în ”Managementul securității”, absolvent al Colegiului Național de Apărare… Sigur, spre deosebire de conducerea unei companii, postul ministerial este un post eminamente politic, titularii cabinetului trebuie în primul rând să aibă sprijin și să asigure răspunderea politică apropo de funcționarea domeniului iar dl Bode este deputat PDL, nu vreun funcționar sau consilier. Dar, chiar și așa, să nu găsească PDL printre membrii săi vreunul cu o pregătire în domeniul economic? Au devenit peste noapte studiile în domeniul siguranței naționale o condiție pentru ocuparea de posturi la Ministerul Economiei?

Alegeri comasate în iunie? Normal și neconstituțional

Am aruncat o privire pe motivația Curții care a invalidat noul proiect de lege electorală (incluzând comasarea alegerilor). Am găsit 3 (trei) temeiuri valide enunțate pentru a respinge legea: interdicția de a candida și la locale și la parlamentare (nu comasarea!) restrânge în mod neconstituțional dreptul de a candida, constituirea comisiei parlamentare speciale care propune delimitarea colegiilor e în afara legii fundamentale (dar nu pe motivul din decizie), la fel și impunerea unui interval justiției pentru a rezolva anumite contestații. Sunt temeiuri valide pentru că sunt deduse în mod logic de la textul legii fundamentale. În rest… jale.

1. E citat codul electoral elaborat de Comisia de la Veneția, acesta recomandă ca modificări ale legii electorale să fie făcute cu mai mult de un an înainte de alegeri. Tot Curtea spune mai jos ceva de genul: sigur, nu e obligatoriu însă, citez: ”recomandările sale constituie cadrul pentru un scrutin democratic etc.” Deci e obligatoriu. Ce e mai rău nu e faptul că acest Cod chiar ar deveni literă de lege, ci faptul că judecătorii îl citează când și cum doresc. E ”uneori și oarecum obligatoriu”, se aplică atunci când îi taie pe ei capul. Vă reamintesc că în 2008 legea electorală a fost adoptată cu câteva luni înainte de alegeri și modificată și remodificată ulterior! Curtea a fost sesizată și resesizată și n-a zis nimic. Arbitrariul creat astfel nu este doar neconstituțional, ci vine direct împotriva rațiunii de a exista a legii, a Curții Constituționale și a oricărei Curți, de altfel. Dacă tot extind legea fundamentală în felul ăsta, măcar s-o respecte!

2. Prelungirea mandatelor primarilor ar încălca principiul neretroactivității legii. Aiurea. Constituția spune că legea prevede doar pentru viitor; interpretarea acestui principiu (făcută, de altfel, tot de CCR) spune că legea nouă nu poate nici să aducă atingere(nb!) drepturilor născute sub imperiul legii vechi. Nu e greu de înțeles de ce: în acest caz, chiar dacă legea ar fi pusă efectiv în aplicare în viitor, ea ar sancționa comportamentul din trecut. Simplificând masiv, dacă cineva a muncit pentru o sumă prevăzută de lege, statul nu poate ulterior să emită și să aplice, înainte de plată, o lege care să micșoreze suma respectivă. Chiar dacă aplicarea efectivă e în viitor, dreptul s-a născut în trecut, când legea nu exista. Or, e evident că raționamentul e valabil dacă legea micșorează suma, nu dacă o mărește! Cineva s-ar putea plânge că i-a fost afectat un drept dacă primește 50 RON în loc de 100, dar nu dacă primește 200! La fel și cu durata mandatelor. Un primar poate să zică, pe bună dreptate, că o lege care i-ar reduce mandatul s-ar aplica retroactiv: dacă ar fi știut că mandatul va fi mai scurt poate n-ar fi candidat. Se poate plânge că dreptul la 4 ani de mandat i-a fost atins dacă legea i-l reduce cu 6 luni. Dar nu se poate plânge de același lucru dacă legea i-l prelungește cu 6 luni. De altfel, exemplele date de Curte din jurisprudența proprie sunt de mandate reduse, sau de adăugare de condiții suplimentare pentru întreruperea lor.

3. Curtea Constituțională spune, apropo de comasare:

”Într-o bogată jurisprudenţă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat importanţa asigurării accesibilităţii şi previzibilităţii legii, inclusiv sub aspectul stabilităţii acesteia, instituind şi o serie de repere pe care legiuitorul trebuie să le aibă în vedere pentru asigurarea acestor exigenţe.”

Genul acesta de argument prin aruncare lejeră de decizii CEDO este inacceptabil. Care anume e principiul accesibilității și predictibilității legii? Ce a spus efectiv CEDO în deciziile respective? De ce și cum s-ar aplica principiul enunțat de CEDO în cazul nostru? De ce ar fi interzisă modificarea? Etc. Nimic. ”CEDO a dat niște decizii, bla bla bla, n-aveți voie, gata!” Ridicol.

Principiul accesibilității și predictibilității legii, așa cum a fost enunțat de Curtea de la Strasburg, spune că legea trebuie să fie formulată și modificată pe cât posibil într-o asemenea manieră încât subiecții ei, persoane sau instituții, să fie în orice situație capabili să determine dacă o anumită acțiune e sau nu conformă cu ea -statele se bucură oricum de o largă marjă de apreciere. Legea propusă de guvernul Boc încălca acest principiu într-un singur punct, în același punct în care o încalcă și legea în vigoare: toate normele de trasare ale colegiilor dintr-o circumscripție se aplică ”de regulă”, fără să existe niciun fel de prevedere care să spună în ce condiții e admisă excepția. Prin urmare, fie orice trasare este legală (ceea ce e absurd), fie există trasări care ar fi ilegale, dar e imposibil de prevăzut care anume. Aici lucrurile ar fi cât se poate de clare, dar judecătorii n-au zis și nu zic nimic.

4. Cât despre comasare în sine, Curtea o interzice cu argumentul că încalcă dreptul la vot. Iată de ce:

“Astfel, prin organizarea concomitentă a alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat şi a celor pentru autorităţile administraţiei publice locale cetăţenii vor avea de realizat o sarcină mult mai complexă – exprimarea opţiunii pe 6 buletine de vot -, ceea ce va presupune creşterea exponenţială a timpului necesar votării pentru fiecare cetăţean, luând în calcul în acest sens distribuirea buletinelor, timpul de vot în cabine, introducerea buletinelor de vot în cele 3 urne. Complexitatea operaţiunilor de vot poate avea ca efect excluderea de la vot a alegătorilor care, independent de voinţa lor, nu vor reuşi să voteze în perioada de timp afectată exercitării votului, până la închiderea urnelor.”

Fără îndoială că a avea de făcut șase opțiuni în loc de patru face votul mai complicat, și prelungește durata acestuia. Dar că aceasta va duce la excluderea de la vot a unor cetățeni, independent de voința lor – ei bine, asta e o pură speculație! Curtea își întemeiază argumentul pe o posibilitate seacă; pe logica asta se poate declara neconstituțional aproape orice. Doar în domeniul legii electorale, pe același tip de argumentație ar putea fi declarat neconstituțional votul pe listă: poate alegătorii vor sta să citească toți candidații, și cine știe cât timp le ia!; sau se pot înăspri arbitrar condițiile de participare la scrutin: dacă sunt mai mult de patru candidați votarea va dura prea mult și poate, cine știe, unora li se va interzice dreptul la vot…

Însă există un alt efect al acestei grabe oarbe a Curții de a bloca schimbarea legii electorale. Premierul tocmai a demisionat, există o posibilitate serioasă de alegeri anticipate, calendarul legal le-ar duce fix în perioada alegerilor locale. Opoziția e pentru această comasare, în iunie, în măsura în care majoritatea parlamentară ar fi de acord, ar fi cât se poate de normal să se întâmple așa… Doar că, între timp, comasarea a devenit neconstituțională. Argumentul de mai sus prezentat de Curte nu are nimic de a face cu prelungirea mandatelor primarilor, nu, spune doar că alegătorii nu pot vota de șase ori pentru că se încalcă dreptul la vot. Dacă ar fi atacată hotărârea de guvern prin care s-ar suprapune data alegerilor parlamentare anticipate cu cea a celor locale, Curtea ar fi pusă în situația fie de a o anula, fie de a se face complet de râs acceptând că dreptul la vot trebuie respectat în noiembrie, însă poate fi încălcat în iunie. Iar decalarea alegerilor cu câteva zile ar fi un moft costisitor – argumentul guvernului era un pretext, dar nu înseamnă că era fals! – și care, fără îndoială, ar reduce serios prezența la vot.

Repet apelul către judecătorii Curții Constituționale: sunt convins că, având în față o astfel de lege, aveți certitudinea că guvernul și majoritatea parlamentară fac o greșeală, că se schimbă ceva în rău. Pot înțelege convingerea asta, o pot împărtăși, are temeiuri destule. Dar rolul vostru este cel de a apăra supremația Constituției, și trebuie să o apărați în primul rând de voi înșivă. Aveți o putere extraordinară, deciziile Curții sunt obligatorii pentru toate instituțiile și fără drept de apel. Trebuie să le folosiți strict pentru a apăra legea fundamentală, și pentru nimic altceva.

Cum bate Vântu prin capii magistraților

Prin noiembrie anul trecut se judeca la Curtea de Apel recursul lui Sorin Ovidiu Vântu la decizia de arestare în dosarul Petrom Service. Ședința de judecată a fost remarcabilă prin pledoaria finală a acuzatului: dl Vântu i-a acuzat pe procurori că sunt ”rău-intenționați sau idioți”, pe judecătorii primei instanțe că sunt ofițeri SRI acoperiți care dau sentințe la comandă, la fel fiind și cei ai Curții de Apel, dar doar ”din doi în doi”. În fine, a încheiat amenințând că, dacă nu va fi eliberat, va lua justiția în propriile mâini. Chiar așa.

Și judecătorii l-au eliberat. Vă amintesc că justiția din țara asta decide în mod curent arestarea preventivă, inclusiv a unor oameni acuzați de infracțiuni din culpă; că sunt trimiși după gratii inculpați a căror judecată în stare de libertate nu reprezintă în mod rezonabil vreo primejdie la adresa societății sau înfăptuirii justiției. Vă amintesc că instanțele pot și decid arestarea preventivă inclusiv pe motive de tipul ”altfel s-ar da impresia publicului că autoritățile nu-și fac datoria”. Dl Vântu, însă, care are 3 dosare, dintre care într-unul e acuzat că a ajutat un infractor să scape de justiție, este judecat în stare de libertate.

Nu doar că nu l-au ”deranjat” cu o decizie de arestare. Judecătorii respectivului complet, Carmen Veronica Găină, Daniela Panioglu și Vasile Băjan nu l-au deranjat cu absolut nimic. Dl Vântu a lovit în stânga și în dreapta, în colegii lor procurori, în colegii judecători de la Tribunal, în ei înșiși; i-a înjurat, i-a calomniat, i-a amenințat. Fără probleme. Pe cât pot spune nici măcar nu l-au întrerupt. Mai rămânea, la final, să-l aplaude.

Acesta e actul I, la Curtea de Apel, și aduce a farsă. Actul II s-a jucat ieri, la CSM, și ține de teatru absurd. Revoltată, pe bună dreptate, de cele petrecute, șefa procurorilor a cerut Consiliului să se sesizeze și să ia apărarea magistraților. CSM s-a sesizat, și chiar a admis cererea dnei Kovesi. A identificat problema, au găsit și vinovații: presa. Ridicolul e desăvârșit. Dl Vântu pledează în ședință publică de judecată, pledoaria sa nu-i deranjează deloc pe cei trei judecători – ba chiar putem crede că o găsesc destul de întemeiată încât să-i dea dreptate. După care, capii magistraților găsesc că aceeași pledoarie în fața instanței a fost prilejul unui atac la adresa prestigiului și credibilității justiției și la adresa independenței procurorilor. Dar nu dl Vântu și atacurile în sine ar fi problema, nu. Nici conduita judecătorilor de la Curtea de Apel, care l-au ascultat cuminți și l-au pus apoi în libertate; nu, niciun cuvințel despre ei. Vinovată e presa pentru ”materialele publicate” despre episod. Pe scurt, conform CSM, ce a făcut dl Vântu în ședința de judecată a fost atât de inofensiv încât e în regulă că judecătorii n-au găsit motive să intervină, darămite să-i respingă recursul. Pe de altă parte, ce a făcut dl Vântu în ședința de judecată a fost atât de grav încât chiar libertatea de exprimare a presei nu poate justifica reproducerea episodului.

Cât de imună la orice formă de ridicol poate să fie majoritatea condusă de dna judecător Ghica, încât să semneze un astfel de comunicat?