Dl Grăjdan e bun de plată. Sau de pușcărie

Ce anume a făcut dl Grăjdan (fostul) șef la Inspectoratul de Stat pentru Contrucții? Ziarele au scris că a refuzat să mai constituie parte civilă în procesul penal numit ”Trofeul Calității”, că a trimis o adresă instanței în care spune că instituția condusă de el nu consideră că a fost prejudiciată de acțiunile inculpaților, inclusiv ale foștilor șefi de la ISC. E adevărat, dar care e explicația pe care o dă acolo semnatarul adresei?

Ei bine, simplificată, ea sună cam așa: B a dat niște bani ilegal lui C, însă B pretinde că nu a fost prejudiciat prin asta pentru că la rândul lui îi luase ilegal de la A. Da, e atât de simplu, și atât de ridicol, în același timp. ISC încasează niște bani ilegal și dă mai departe ilegal. Iar șeful instituției a dat ieri sub semnătură că aceste două ilegalități se anulează cumva reciproc. Ingenios, nu? La asta se rezumă toată tărășenia. Ca să facă scamatoria asta, dl Grăjdan recurge la următorul sofism – sau, mă rog, încercare de sofism : echivalează ”nu avea posibilitatea legală” cu ”nu a avut posibilitatea efectivă”. Cum spuneam, e doar o încercare de sofism. E ca și cum un hoț s-ar apăra afirmând ultragiat ceva de genul ”Domnule judecător, cum poate spune procurorul că am furat banii ăștia? Nu știe că așa ceva ar fi ilegal?!”

Puteți identifica afirmațiile astea voi înșivă, în adresă. A luat B banii de la A? A pretins și primit ISC taxe de la participanții la ”Trofeul Calității”? Nu, zice-se, pentru că ”structura bugetară a instituției nu avea posibilitatea legală de a încasa venituri din astfel de activități”! A transferat banii B către C? ISC către firmele care i-au făcut servicii candidatului >> inculpatului Năstase? Nu, zice-se, pentru că contractele prin care s-a transferat banii, aceste taxe de participare, au fost încheiate în condiții nelegale, deci ”sunt nule din punct de vedere juridic”. Da, are dreptate fostul șef ISC. Nimeni nu contestă că respectivele contracte nu au avut temei legal, din contră. Întrebarea este dacă au avut obiect! Dacă au produs, cu alte cuvinte, efecte. Or, întrebarea asta e la fel de retorică. Iar aceste efecte înseamnă transferul unor sume (sau, echivalent, transferul dreptului de a încasa aceste sume) de la ISC către firme private. Dacă contractele sunt ilegale, sumele de bani transferate astfel reprezintă prejudiciu. Punct.

Alternativ, putem privi lucrurile din direcția cealaltă. Dl Grăjdan recunoaște că instituția sa nu avea dreptul legal să obțină astfel de venituri. Pe de altă parte, de vreme ce contractele respective au avut obiect și efecte, e limpede că acești bani au fost plătiți. Ei trebuie confiscați, eventual returnați. Dacă ISC nu consideră că are dreptul legal la banii aceștia, atunci de unde anume i-ar returna? Va veni cumva fostul șef cu ei de-acasă? Fie asta, fie dl Grăjdan a emis un act prin care prejudiciază ISC de suma cu pricina, refuzând să considere instituția însăși prejudiciată de afacerea ”Trofeul Calității”. În acest caz, fostul șef trebuie să dea, nu banii, ci cu subsemnatul procurorilor. Mai ales că a trimis respectiva adresă fără avizul departamentului juridic al instituției; mai ales că recunoaște, motu proprio, că a vrut să-i dea o mână de ajutor inculpatului Năstase.

COMPLETARE (19 iulie 2013) : Între timp Adrian Năstase a fost condamnat definitiv și irevocabil în cazul ”Trofeul Calității”, și-a și servit pedeapsa în închisoare. Iar azi dl Grăjdan a fost trimis la rândul său în judecată.

Poveste cu PDL: dacă n-ai cap primești un șut în tur

Imaginați-vă că asistați la următoarea scenă. Un personaj apare în cadru, se furișează fără zgomot dintr-o parte. Arată destul de serios, amenințător chiar; pare să urmeze un plan, pare să ascundă o armă. În partea cealaltă stau dușmanii lui, dar nu i-au detectat apropierea. Poate se gândesc la un traseu, poate chiar dorm, murmurând prin somn imprecații la adresa adversarilor. De acum, puteți ghici ușor ce urmează să se întâmple, nu? Nu. Ce se întâmplă e că primul personaj avansează silențios în mijlocul scenei, și ajuns acolo scoate o trompeta ascunsă și începe să urle din ea și să țopăie prin jur. Un moment – de uluială – mai târziu, dușmanii scot liniștit niște arme și-i întrerup sec și dureros reprezentația. Amuzant, nu? Comedia asta absurdă se petrece relativ des pe scena noastră politică, și dă bătăi de cap oricui ar vrea s-o analizeze rațional.

În rolul protagonistului stă, de o bună bucată de vreme, PDL. S-au îndrăgostit de rol, dragii de ei. Poate că le place să primească lovituri, știu eu? Haide să vă dau un exemplu. În clipa în care premierul Boc și-a anunțat demisia și președintele l-a desemnat pe Mihai Răzvan Ungureanu, întocmai ca în exemplu, mi-a fost foarte ușor să ghicesc ce urmează să se întâmple. PDL, afectat de o guvernare impopulară, urma să se schimbe la față. Vechea conducere urma să facă un pas înapoi, iar MRU și echipa lui să facă un pas înainte. Câteva schimbări de culoare și măsuri guvernamentale cu impact electoral mai încolo, partidul sau mișcarea astfel rebrănduită intră în alegeri. Era atât de greu de prevăzut? E cursul logic, la fel de logic cum te aștepți ca personajul nostru serios să se folosească de intrarea surpriză împotriva adversarilor săi. Ce s-a întâmplat în realitate? Vechea echipă de conducere și guvernamentală n-a făcut niciun pas în spate. Mai mult, MRU n-a făcut niciun pas în față. Din contră, a început să facă ochi dulci spre PNL, să faulteze propriul partid… Adică să țopăie, împreună cu pedeliștii, cu o trompetă, deși probabil ar fi fost mai serioși să facă asta la propriu. Nu le-a luat mult adversarilor să-i întrerupă reprezentația, desigur. Iar eu stau și acum și mă gândesc, ce va fi fost în capul acestor oameni?

Alta poznă e cu schimbarea sistemului de vot. PDL are cu ”majoritarul cu un tur” un fel de relație de dragoste-ură, ceea ce probabil că-i va atrage inamiciția adepților și adversarilor sistemului deopotrivă. Dincolo de asta, PDL are, în această privință, un fel de ură de sine. Nu mă refer la adoptarea lui, în sine. Aici pot presupune că a fost incapacitatea de a prevede, în 2007-8, situația electorală din 2012. Mă refer la decizii luate după adoptarea acestui sistem. Sunt două absolut similare, de parcă ar vrea să adauge un alt nivel de absurd peste cel deja existent. E ca și cum protagonistul istorioarei cu trompeta, refăcut cu chiu cu vai după lovitură, s-ar gândi că poate n-a fost îndeajuns de idiot o dată și ar decide să refacă scena.

Votul uninominal majoritar cu un tur a fost adoptat chiar de PDL, anul trecut, pentru alegerea primarilor. Strategia a fost clară, am ghicit-o imediat. Mizând pe neînțelegerile în interiorul USL, vor face ei înșiși o alianță electorală, cu partidele existente deja în coaliția de guvernare. Nu trebuie să fii specialist în sisteme electorale ca să îți dai seama de asta : pe o scenă politică fragmentată, cum e la noi, succesul pe sistemul cu un tur depinde covârșitor de capacitatea de a face alianțe electorale. Pe majoritarul cu 2 tururi partidele pot negocia susținere reciprocă înaintea turului decisiv; pe sistemele proporționale pot negocia odată ajunse în parlament. În schimb, pe sistemul majoritar cu un tur, cine face o alianță solidă înainte de alegeri câștigă. Nu mai ai un tur ca să negociezi după primul; și nici nu mai prinzi, cu 20% din voturi, 20% din parlament. Or, alianța aia electorală a PDL cu UNPR (măcar) dacă nu cu UDMR a întârziat inexplicabil să apară. A început ulterior și foarte timid, de fapt, nu, nici măcar atât: a fost un fel de ”liber la alianțe” dat de la centru. Imediat după asta, tot de la centru, mai precis din București, s-a pus pauză. Nu e clar ce s-a petrecut, de fapt, nu e clar dacă s-a petrecut ceva serios. Pur și simplu n-a mai mers. Și conducerea partidului a privit la asta cu un fel de detașare tâmpă. Iar azi episodul s-a repetat, aproape identic. PDL avea șansa să refacă alianța electorală cu UNPR, foarte importantă de-acum și pentru alegerile parlamentare, odată cu adoptarea majoritarului cu un tur și acolo. Trebuiau doar să voteze proiectul privind taxarea averilor mari, în condițiile în care era una din promisiunile făcute partenerilor de guvernare! N-au făcut asta. Conduși la deputați de dl Toader – posesorul unui proaspăt bilet de papagal pentru că a descoperit că majoritarul nu-i proporțional – pedeliștii au refuzat să-și țină o promisiune și să câștige un posibil aliat.

Dacă prostia ar durea, dl Toader și restul de la conducerea PDL s-ar retrage de la sine, fiind mult prea preocupați să-și procure constant analgezice. Cum se pare că nu doare câtuși de puțin, fizic vorbind, singura șansă pentru partid să scape de ei, și de rolul ridicol în care e pus să joace, este ca prostia să doară electoral. Și de afirmația din urmă nu am nicio îndoială, cel puțin dacă nu vor intra în rol adversarii.

Guvernul Ponta atacă cota unică prin învăluire

E instructiv de urmărit ce se petrece, e o lecție de abilitate politică. Am mai scris că dl Ponta este un politician mai abil decât pare, ce se întâmplă în domeniul taxării este un nou motiv care confirmă aprecierea pe care, iată, o reiau aici. La fel cum trebuie să reiau o clarificare: din câte am văzut, sunt cititori care nu pot face diferența într-o afirmație privind un fapt și o opinie personală care privește subiectul afirmației cu pricina. Notez că premierul nou instalat are abilități de politician – asta nu înseamnă neapărat că personal susțin și politica pe care o duce.

În acest caz, de exemplu, ținând că am pledat repetat și argumentat pentru introducerea și menținerea cotei unice, nu am cum să fiu de acord cu politica guvernamentală în acest domeniu. Pe moment pot doar să speculez, dar cu destule date certe care să întărească opinia asta: cota unică și în general regimul (relativ!) scăzut de taxare sunt pe cale să fie abandonate. Dar atacul nu e făcut frontal, acolo unde ar risca eșuarea. Nu, este făcut prin învăluire, astfel încât să trezească puțină îngrijorare și, în consecință, puțină opoziție.

Faptul că se intenționează abandonarea cotei unice nu e speculație. A anunțat asta chiar premierul, însă ca intenție pentru 2013. Știrea a trecut aproape neobservată. Nu era tocmai o propunere surpriză, e adevărat, însă altul cred că e motivul principal. Cotele diferențiate propuse de dl Ponta sunt 16, 12, 8 și 0%. Cu alte cuvinte, nimeni nu pierde din venit! Unii chiar câștigă. Sună aproape ca o relaxare, ca o exceptare de la regula cotei unice pentru unele categorii defavorizate – exceptare care se făcea, punctual, și acum, nu? Sigur, existau și până acum excepții, dar erau… excepționale. Or, aici nu e vorba de așa ceva, se renunță pur și simplu la cota unică în favoarea revenirii la o impozitare progresivă, punct.

Însă mă gândesc că și pentru cei care s-au îngrijorat puțin remarcând revenirea la impozitarea progresivă, a fost o consolare sau chiar o bucurie faptul că măcar impozitul rămâne la fel, poate chiar scade. Or, problema e ceva numit în englezește ”slippery slope”. Pantă alunecoasă. La început pare totul în regulă, poate chiar bine, apoi aluneci și, chiar dacă nu îți mai place, nu mai ai scăpare. Ce credeți că se va întâmpla dacă, după șase luni sau un an de aplicare a acestui impozit progresiv și redus, guvernul PSD/USL va constata că bugetul e găurit și trebuie să-l acopere (și) din impozitul pe venit? Vor readuce cotele diferențiate de 12, 8 și 0 la nivelul de 16%? Sau vor introduce cote și mai mari de impozitare? Vor reveni la cota unică, sau vor crește și nivelul și caracterul progresiv al impozitării? Întrebarea e retorică, desigur. Costul politic al revenirii la cota unică ar fi mult prea mare.

Sigur, există acolo o premisă: faptul că revenirea la impozitul progresiv și aceste cote ”darnice” le vor produce o pagubă în buget astfel încât să fie imposibil de menținut. Pot vorbi aici și de contextul economic mondial și european, dar nici măcar nu trebuie să mă refer la acela, mă pot referi la un context în care criza a fost absentă. În loc să speculez (oricât de informat) despre o situație din viitor, pot să afirm fapte incontestabile din trecut. Mai precis dinaintea introducerii cotei unice! Așa cum scriam în urmă cu doi ani, poți estima ce se va întâmpla evoluând de la B la A amindindu-ți ce s-a întâmplat pe traseul de la A la B. Trecerea la cota unică în 2005 nu a afectat nici veniturile, nici chiar tendința de creștere a bugetului. Or, atunci am trecut la cota unică de 16% abandonând un impozit progresiv care pleca de la nivelul de 18% ajungând până la unul de 40%! Cam cum credeți că vor fi afectate veniturile dacă trecem acum înapoi la un impozit progresiv care pornește de la 0 și nu depășește 16%? Mă tem că întrebarea e tot în zona retorică.

O altă cale de atac ar putea fi intenția dlui Ponta de a taxa bugetarii cu venituri ”excesive”. Din nou, ar putea suna ciudat să numesc o astfel de măsură un atac. E vorba de venituri excesive, și doar de bugetari! Nu? Păi… nu. Ideea nu e nouă, în 2010 guvernul Boc a avut aceeași intenție, pe când nu știa cum să mai facă să reducă deficitul bugetar. Atunci au venit cu ideea unei taxe de solidaritate de 90% pe salarii de bugetari și pensii excesive, prevederea urmând să fie introdusă în aceeași lege care opera reducerea cu 25% a salariilor tuturor bugetarilor. Intenția a fost abandonată cu totul, din câte știu. De ce? Pot specula: în ce privește pensiile speciale, s-a decis eliminarea lor cu totul – fapt realizat ulterior, cu excepția pensiilor speciale ale magistraților, unde s-a opus Curtea Constituțională. În schimb, la bugetari a fost abandonată din alt motiv: pentru că o taxă de solidaritate aplicată doar bugetarilor este neconstituțională. Încalcă egalitatea cetățenilor în fața legii impunând o discriminare arbitrară între bugetari și nebugetari. Mă îndoiesc că dl Ponta nu știe asta. Și atunci, de ce ar reveni la proiectul respectiv? Pentru că există o altă cale evidentă de a corecta neconstituționalitatea aia: prin extinderea măsurii la toți cetățenii, nu doar la bugetari. Și uite așa, vom avea o taxă generală de solidaritate pe venituri excesive. Va rămâne doar ca guvernul să stabilească ce e ”excesiv”.

Lansarea candidaților PDL…

…a părut mai degrabă o ședință de terapie de grup. ”Bună, eu sunt X. și în ultima vreme mă gândesc din ce în ce mai des să mă apuc de USL. Știu că nu e bine, știu că nu e frumos, dar văd tot mai mulți colegi în jurul meu care se apucă și îmi spun că viața lor politică merge excelent.” ”Bine ai venit X., trebuie să te ții tare! Haide să-ți prezentăm avantajele vieții fără USL…”

Partidul și-a redus opțiunea de conducere la Vasile Blaga și Mihai Răzvan Ungureanu. Niciunul dintre ei nu candidează la locale. Niciunul dintre ei nu dă câtuși de puțin senzația că ar ști în ce direcție să ducă partidul. Dl Blaga e cel care reprezintă prin excelență ”vechea gardă”; asta în condițiile în care alți ”vechi” din jurul lui au fost primii care să sară gardu’ în tabăra puterii. Iar MRU cere candidaților pedeliști să fie ”ungurenii săi”, dar ezită să intre măcar în partid. Într-un fel, PDL-ului îi lipsește un Victor Ponta. Nu mă refer neapărat la un outsider care să câștige, cât unul care să arate că partidul poate produce și alte opțiuni de conducere. Mă întreb ce scor ar lua moțiunea dlui Paleologu dacă s-ar face un congres astăzi.

Între timp, dl Ponta și-a prezentat cabinetul, unul mai găurit ca un ciur. Ocazia a trecut fluierând pe lângă liderii pedeliști, cu câteva excepții semnificative. Nu semnificative în semsul de poziție și influență în partid, ci exact din contră, prin lipsa ei. Dl Funeriu a tocat pe puncte programul de la educație. Dna Macovei a tras două lovituri bine țintite, după miniștri desemnați Alistar (între timp, de-desemnat) și Corlățean. În rest, altor numiri vulnerabile, cum ar fi cel de finanțe, le face opoziție presa – Moise Guran a spus că Florin Georgescu este un alt nume pentru inflație. Alte desemnări vulnerabile, dl Diaconu, dl Marga, dl Isar toate au fost criticate mai mult sau mai puțin în presă. De la PDL, liniște, deși ăsta e rolul partidului de opoziție… Sau poate chiar așa se explică muțenia. Încă nu au realizat că sunt partid de opoziție.