Cum se clasifică convorbirile demnitarilor

”LEGE NECLARĂ. Trebuie sau nu clasificate convorbirile președintelui?” se întreabă într-un articol DIGI Tv. Iar eu mă întreb cum se face că în țara asta presa ajunge să se îngrijoreze dacă nu cumva are – ea însăși – acces la prea multă informație. Cum se face că-și pune problema atât de des dacă nu cumva ar trebui ca pâinea ei cea de toate zilele să fie drastic restricționată. Amintiți-vă reacția lui lui Popescu – CTP în scandalul Remeș, când TVR a difuzat materialul video în care îl puteam vedea pe fostul ministru luând mită.

Pe scurt, o întrebare: eu personal – sau voi – ce protecție legală am dacă presa dorește să publice informații despre mine? Ce protecție îmi oferă, nu doar legea, ci deontologia așa cum e înțeleasă și practicată ea de presa noastră? Or, cel mult (!), demnitarii ar trebui să aibă același nivel de protecție ca un om obișnuit. Însă, în mod normal, demnitarii ar trebui să aibă și mai puțină protecție în fața scrutinului mediatic. Interesul public față de ce vorbesc oamenii cu putere de decizie, fie și în privat, este cât se poate de justificat.

Asta nu înseamnă că orice date despre un demnitar pot fi publicate. Și aici situația stă foarte anapoda. Putem clasifica astfel genul ce convorbiri ale demnitarilor – sau, în general, informații despre ei – care nu pot fi făcute publice. Primul caz este cel în care publicarea ar aduce atingere siguranței naționale – legea noastră, nu e de mirare, prevede deja o astfel de protecție. În cazul optim, legea ar trebui să fie și îndeajuns de precisă, apropo de cum poate fi clasificată o convorbire ca ”afectând siguranța națională”. Al doilea caz în care presa ar trebui să se abțină să publice convorbirile și informațiile despre demnitari este atunci când ele vizează strict viața privată. Sau, măcar, când interesul public al publicării lor nu justifică încălcarea dreptului la viață privată. Or, aici și legea și practica presei noastre lasă mult de dorit. Vă amintesc episodul casetei cu Emil Boc schimbându-se în vestiar. Nu am avut doar materiale de presă centrate pe fundul liderului pedelist, ci și tocșouri la televiziuni de știri. Ce vor fi reușit oamenii ăia să dezbată, cu orele, apropo de tuhăsul prim-ministerial, nu știu.

Acestea fiind spuse, e limpede că discuțiile dintre șeful ANAF (la acea dată) Sorin Blejnar și președinte sau lideri politici nu vizează nici chestiuni de viață personală și nici nu văd cum pot afecta siguranța națională. Prin urmare – că e fără precedent, că nu – nu văd absolut nicio problemă cu difuzarea lor.

Afirmația, nota bene(!), vizează strict presa, în calitate de difuzori ai acestei informații. Nu se aplică celuilalt capăt, cel care obține informația asta. Deși, și în acest caz avem puncte comune, unul din ele fiind că e de neconceput ca șeful statului sau demnitarii să se bucure de un anume tip de protecție legală de care să nu beneficieze și oamenii obișnuiți. Dacă sursa acestei informații este ancheta penală, atunci lucrurile ar trebui să stea cam așa: dacă un procuror face publice astfel de date din dosarele pe care le are în lucru, el trebuie dat afară din magistratură. Când un dosar ajunge în faza de judecată, e treaba instanței să decidă în ce măsură convorbirile aflate acolo au legătură cu cauza. Ce nu are legătură cu cauza, nu poate fi făcut public, nu ar trebui nici măcar păstrat, ci distrus. Ce are legătură cu cauza, însă, în măsura în care nu aduce atingere vieții private unor terți sau siguranței naționale, poate fi – nu, de fapt, trebuie să fie făcut public!

Economia României se întoarce în epoca de aur

”este necesara infiintarea unei entitati, care să identifice mecanisme de eficientizare a activitatilor economice, de funcţionare a acestora în condiţii de profitabilitate, de menţinere a locurilor de muncă şi de creare a unei atractivităţi sporite, societate care să poată propune metode de marire a competitivitatii produselor in vederea comercializarii acestora atat pe piata interna, cat si pe cele straine, inclusiv pe noile pieţe create”

Ce am citat mai sus? Este preambulul unei Ordonanțe de Urgență care e în pregătire la Ministerul Economiei, dedicată Oltchim – combinatul ”strategic” pe care nu-l vrea nimeni, pentru că funcționează în pierdere și e îngropat de datorii. Dați-mi voie să fac o sugestie pentru această entitate, pentru că avem experiența uneia înființată pe fix aceleași coordonate, pentru fix aceleași rațiuni, după cum puteți citi mai jos:

”întocmea propuneri pentru proiectul planului naţional unic de dezvoltare economico-socială, pe baza studiilor proprii şi a propunerilor titularilor de plan, asigurând înfăptuirea politicii partidului şi statului cu privire la dezvoltarea proporţională şi în ritm susţinut a economiei naţionale, lărgirea bazei materiale a unităţilor economice şi activităţilor social-culturale, ridicarea eficienţei întregii activităţi economice, sporirea continuă a venitului naţional şi, pe această bază, ridicarea nivelului de trai al întregului popor, folosirea deplină a capacităţilor de producţie, diversificarea producţiei şi îmbunătăţirea permanentă a calităţii produselor, valorificarea superioară a resurselor naturale şi asigurarea bazei materiale a planului, introducerea progresului tehnic în toate ramurile economiei şi valorificarea rezultatelor obţinute în munca de cercetare ştiinţifică, folosirea raţională a forţelor de muncă şi perfecţionarea continuă a pregătirii acestora, creşterea productivităţii muncii şi reducerea cheltuielilor de producţie şi de circulaţie, îmbunătăţirea repartizării teritoriale a forţelor de producţie;”

După cum vedeți, se potrivește perfect. E citat din fundamentele pentru care era înființat Comitetul de Stat al Planificării, în 1969. Zorii socialismului multilateral dezvoltat. Ce noroc că Nicu Văcăroiu nu s-a retras, căci e omul potrivit pentru conducerea ”entității” că doar are experiență.

Încă o dată, imediat ce scriu un articol despre o stricăciune majoră care se petrece pe scena politică, guvernul vine rapid, rapid să o confirme, ba chiar să o adâncească și mai rău. Imediat ce scriu, imediat ce demonstrez că a trata ca ”strategică” o unitate economică e o optică nocivă, ineficientă și costisitoare, imediat pasajul apare identic într-un act normativ: ”avand in vedere importanta acestor entitati economice si caracterul strategic al sectoarelor in care acestia opereaza (…)”.

Excelent, dnilor Chițoiu și Ponta. Aștept celelalte minuni economice ale socialismului, fuga după produsele destinate exportului și cartela de raționalizare a alimentelor de bază. Tot înainte, tovarăși!