Ministrul marilor proiecte are mintea mică

Reporterii DIGI24 Tv au încercat să afle de la Dan Șova informații despre contractul cu ”Bechtel” pentru Autostrada ”Transilvania”. Iată dialogul, fără alte comentarii, doar o legătură:

Reporter: Ați fost criticat ieri de premier că v-ați grăbit să anunțați rezilierea contractului cu Bechtel
Dan Șova: Este dreptul și obligația premierului să ne critice pe toți
Reporter: Ați mai avansat cu negocierile?
D. Ș: Altă întrebare
R: Altă întrebare legată de ce? Că văd că nu răspundeți la cele legate de Bechtel
D. Ș: La cele legate de Bechtel, având în vedere că nu am declarat niciodată nimic și dvs., presa, ați spus că am declarat eu, nu vă mai răspund absolut nimic
R: Valoarea despăgubirilor? Au apărut câteva sume în presă
D.Ș: Luați-le pe cele din presă, ce să vă spun?
R: Păi de ce? Că vorbesc cu dvs.
D. Ș: Am înțeles, dar nu sunt obligat să vă răspund
R: Nu puteți să îmi spuneți de ce s-a amânat rezilierea acestui contract?
D.Ș: Nu am niciun motiv, pentru că nu s-a amânat niciodată nimic.
R: Aveți idee când se vor încheia negocierile?
D.Ș: Am foarte multe idei, dar nu vi le spun dvs.
R: Care ar fi termenul?
D.Ș: Am foarte multe idei, dar nu vi le spun dvs.
R: Asta nu e o idee, este un termen.
D.Ș: Când or să se termine va fi un comunicat oficial de presă. Altă întrebare
R: Când se va termina?
D.Ș: Atunci când se va termina

Între timp, aflăm dintr-o știre Hotnews că: ”Hotararea privind aprobarea unor masuri in vederea reorganizarii prin divizare partiala a Companiei Nationale a Cuprului, Aurului si Fierului “Minvest” – S.A. Deva si infiintarea Societatii “Minvest Rosia Montana” – S.A., care se va ocupa exclusiv de proiectul Rosia Montana si care va functiona doar in subordinea ministrului delegat pentru Proiecte de infrastructura de interes national si investitii straine, Dan Sova, a fost publicata miercuri in Monitorul Oficial.”

Ținând cont de ce s-a întâmplat cu acest contract și cu piruetele făcute de USL, poate că exact ”calitățile” pe care le arată Dan Șova în interviul cu Digi24 Tv sunt cele care îl indică pentru coordonarea ”Minvest Roșia Montana”.

PNL nu și-a revizuit obsesia anti-Băsescu

Mă uit peste propunerile acceptate de USL pentru revizuire, PNL fiind principalul inițiator. Bun, eu am tot văzut manifestată obsesia asta față de președintele Băsescu, și am notat-o ca atare. Însă, dincolo de manifestările publice, am fost foarte sceptic că termenul se poate aplica și în sens medical sau, mai bine zis, psihiatric. Am crezut mereu că e o butaforie politică, teatru jucat pentru electorat. Acum, sincer să fiu, nu mai sunt așa de sigur. Pentru că obsesia asta, de va fi fost jucată, era totuși rațională ca parte a disputei partizane. Era o radicalizare, o poziționare care să adune nemulțumirea populară, din ce în ce mai consistentă, la adresa președintelui în exercițiu, și astfel avea sens. Or, manifestată acum, și la revizuire, devine complet irațională.

Verificați și voi: la instigarea PNL, instituția prezidențială este lăsată sistematic, obsesiv, fără vreun fel de atribuție. Nu mai numește premierul, nu se mai duce la reuniunile europene, nu va mai avea niciun cuvânt de spus la remaniere. PNL mai voia să îi interzică ”să facă politică” (sic!) în timpul mandatului. De fapt, ba chiar și după mandat, o aberație rară, de fapt, pe cât știu, unică. Prin ricoșeu, PNL mai vrea corecții aplicate altor instituții, gen Curtea Constituțională – judecătorii ăia răi de anul trecut, care își vor primi pedeapsa la revizuire: se schimbă modul de alegere, calificările, numărul, legea, atribuțiile. T. Chiuariu voia să-i și trimită prin provincie. În fine, ultima instituție în vizorul PNL la revizuire sunt procurorii – parte integrantă a obsesiei anti-Băsescu – care până una alta pierd dreptul să mai fie aleși la șefia CSM, și cine știe ce-i mai așteaptă.

Elementul irațional este următorul: președintele Băsescu e istorie. E deja istorie, chit că mai are câteva luni în funcție. ”Președintele-jucător” a luat, din decembrie anul trecut, loc pe banca de rezerve. Asasinatul ăsta în efigie este nebunesc, căci președintele Băsescu nu va mai prinde aproape sigur alte alegeri parlamentare, nu va mai numi alt premier, are un acord de coabitare cu Victor Ponta și acesta din urmă se duce fără probleme să reprezinte prin Europa șamd. Plus de asta, peste un an, mandatul președintelui Băsescu se încheie, definitiv și irevocabil. Le spune cineva asta la săracii de la PNL? Că par să fi rămas încremeniți în proiect, se bat cu un cal mort. Și, din păcate, folosesc pe post de bâtă legea noastră fundamentală.

Constituția lui Aladdin

Poporul și constituția. O reprezentare.

”România este patria poporului român, are un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile individuale, libera dezvoltare a personalităţii umane, pluralismul politic, dreptatea, dragostea pentru semeni, pentru neam şi pentru ţară, omenia, ospitalitatea, meritul, cinstea, munca, hărnicia, spiritul de iniţiativă, cumpătarea şi economisirea reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor milenare ale poporului roman, şi sunt garantate.

(Propunere pentru articolul 3 al Constituției, conform unei inițiative cetățenești. Sublinierea îmi aparține.)

Pentru cine nu știe basmul, Aladdin e un tânăr sărac, care ajunge după o întreagă aventură în posesia unei lămpi magice: când e frecată, din ea iese un geniu care-i rezolvă (mai) toate cererile. Se pare că există mulți români care iau basmul drept realitate, Constituția pe post de lampă cu geniu, și prin urmare o freacă amarnic, doar, doar le va îndeplini cele mai fantastice dorințe.

Nu contează cine a produs pasajul de mai sus, din nou. Contează că nu e nici pe departe singular, în această privință: ”Ce fain ar fi să (…) . Haide să punem în constituție, că sigur se rezolvă”. Mai e și tendința de a reduce numărul articolului unde apar, că doar lucrurile importante au numere mici, și de a folosi termeni din ce în ce mai bombastici. Mă aștept pe viitor să citesc un Articol 0 (virgulă zero): ”Următoarele lucruri sunt fundamentale, fundamentale, fundamental de fundamentale, foarte, super, ioi!, ultra, mega, tulai-tușă!, dacă-nu-se-respectă-vă-ia-dracu!, hiper, mega, am-zis-super?, infinitate, o infinitate de infinități, excepțional, super-mega-ultra-excepțional de importante:”. După care să urmeze ce e mai sus, eventual adăugat și îmbunătățit.

Că veni vorba, culmea!, revizuirea sus-pomenită este prin comparație inofensivă: e limpede că e imposibil de făcut altfel decât în povești, prin urmare n-are ce strica. Nu văd ce ar putea face statul ca să ajungă să garanteze spiritul de inițiativă și cumpătarea. Însă am citit chestii mult mai sobre, în sensul că există trăsnăi care sună mult mai bine, mult mai rațional și practic – și tocmai de aia sunt atât de periculoase: de exemplu, din mai multe surse am văzut cererea de a trece în constituție dreptul la o locuință. De ce nu și un iaht? Geniul (constituțional) poate produce orice. Atunci, să nu-i uităm de la drepturi pe tinerii fermieri, bătrânii meșteșugari, oamenii de la sate, copii de la bloc, pescarii amatori, cei care vor să dețină afaceri la oraș sau case la țară. Dacă se poate, undeva mai la munte, și musai să fie răcoare și liniște – trebuie trecut în constituție și dreptul ăsta, e fundamental. Să nu uităm să punem drepturi care garantează competența funcționarilor, onestitatea politicienilor și alte tradiții milenare, drepturi care protejează economia de orice scădere, care interzic crizele financiare, care declară anti-românească noțiunea de faliment și poate și pe cea de gravitație. Să nu uităm să protejăm în constituție universul, planeta, pacea, armonia, liniștea, clima blândă, pădurea, câmpia, marea, curățenia, cursurile râurilor, câinii vagabonzi și acvila țipătoare mică – să aibă și ea drepturi, săraca.

Ce fac toate astea? Ce ar face un om care, din cine știe ce rațiuni mergând de la naivitatea extremă la probleme de dezvoltare mentală, și-ar închipui că o lampă de ulei obișnuită e casa unui geniu docil și atotputernic? Nu doar că ar risipi extrem de mult efort și nervi ca să-l facă să apară, dar, în același timp, ar uita că o lampă de ulei e foarte bună și capabilă să lumineze. Are un uz, deloc magic, dar și deloc trivial.

Adăugarea de astfel de zorzoane la Constituție (dincolo de ce există deja, și sunt destule!) nu face decât să arunce legea fundamentală în derizoriu. Face să uităm ce înseamnă pentru Constituție și drepturile de acolo termenul ”fundamental”. Face să tratăm Constituția ca pe o glumă și, în consecință, face Constituția să fie efectiv o glumă.

De ce să încărcăm legea fundamentală cu tot felul de ”drepturi” fanteziste, cu intenții – cât se poate de onorabile – care nu-și au locul acolo? În loc de asta, ar trebui să dăm mai multă atenție acelor drepturi cu adevărat fundamentale, începând cu greutatea lor în text. Drepturi care sunt, pe moment, în mare suferință. Haide să vedem cum facem să funcționeze art. 16, cel care vorbește de egalitatea în fața legii, și care rămâne prea des o vorbă goală. Haide să vedem ce facem cu accesul la justiție, alt drept fundamental cu grave carențe în a fi respectat. Să vedem cum facem cu cel de liberă asociere, dependent de atâtea restricții. Să vedem cum facem ca instituția care ar trebui să ne reprezinte să o facă efectiv și să devină unicul legiuitor. Șamd. Și haide să ne ocupăm apoi despre ospitalitate și economisire, ”valori supreme” și ”tradiții milenare” și altele. Măcar de-ar fi trecut și mintea limpede în enumerarea aia.

Ponta strigă ”hoții!”

Premierul s-a gândit azi să dea o indicație ministrului Educației, odată cu apropierea examenului de bacalaureat, declarând:

”Deci un elev bine pregatit ia o nota mare, unul mai putin pregatit o nota mica, dar unul care fura trebuie sa dispara din examen”
(Victor Ponta)

Departe de mine orice intenție de a critica acest îndemn, din contră, îl aplaud. Impostura în domeniul academic, fie și la examenele pentru ieșirea din liceu, trebuie să fie tratată cu maximă intransigență. Copiatul trebuie să ducă prompt la sancțiune.

… De exemplu, dacă ai plagiat lucrarea de doctorat. Cum a făcut Victor Ponta. Ne-am reamintit de ea azi, când s-a publicat rezoluția dată de procurori, privind neînceperea urmăririi penale. Însă, indiferent cum și cât (de ridicol) ar încerca diverse autorități ale statului să-l spele pe șeful Executivului, faptul rămâne: peste o sută de pagini copiate, furate din altă carte. Iar Victor Ponta n-a renunțat nici măcar la titlul de doctor.

Astfel, elevii învață de la ”dottore” o lecție de viață atunci când acesta declară, fără nici cea mai mică urmă de jenă că ”hoțul trebuie dat afară”: chit că scrie chiar în legea fundamentală că oamenii sunt egali în fața legii și că nu există privilegii și discriminări, realitatea este fundamental diferită. Dacă ești prins copiind, atunci ești etichetat drept hoț și dat afară doar dacă ești un amărât de elev la BAC. Dacă ești premierul țării atunci ești o victimă politică, una care nu pățește oricum nimic.

Reconspirarea securității

Să presupunem că avem un caz în care patru oameni îl iau la bătaie pe un al cincilea. Îl lovesc sălbatic, toți, deodată, cu pumnii și picioarele, până când sărmanul moare. Iar la proces, avocatul unuia vine cu următoarea pledoarie:

”Da, admit că probele demonstrează că și clientul meu a participat la bătaia care a dus la decesul victimei. Însă raportul medico-legal nu demonstrează că toate loviturile aplicate în cursul bătăii au contribuit la deces, e foarte probabil ca acesta să fi fost provocat doar de o parte dintre ele. Or, nu există o identificare a acestora și a autorilor lor. În acest caz, fapta clientului meu poate fi încadrată cel mult la lovire. Ca să fie condamnat pentru moartea victimei, procurorii trebuie să identifice exact loviturile aplicate de clientul meu, nu de ceilalți inculpați, precum și ce efecte a avut fiecare din ele.”

Ridicol, nu? Ei bine, cam în felul ăsta vor să modifice un număr de parlamentari din actuala legislatură legea deconspirării Securității. Ca să poată declara pe cineva colaborator al Poliției Politice, CNSAS nu se va mai putea baza doar pe turnătoriile în sine. Va trebui să identifice exact dacă și ce efecte au avut. Adică, să facă ceva imposibil:

“În vechea lege se spunea că pentru ca o persoană să fie declşarată colaborator, trebuia ca informaţiile oferite Securităţii să fi „vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”. În propunerea celor 13 parlamentari, se spune că informaţiile trebuie să fi „lezat drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului”. Modificarea este crucială pentru soarta procesului de deconspirare a poliţiei politice. În prima situaţie, era suficient ca informaţiile oferite să fi fost de natură să lezeze drepturi şi libertăţi, fără a le fi şi lezat efectiv. În noua formulare, e obligatoriu ca CNSAS să dovedească faptul că informaţiile au lezat efectiv drepturi şi libertăţi. Or pentru asta e nevoie ca investgaţiile să se extindă şi asupra celor care au fost victimele turnătorilor – care de multe ori fie au decedat, fie nu se mai află în ţară. Iar dacă sunt identificate acte de represiune asupra victimei, trebuie, de aemenea, dovedit că exact acele informaţii oferite de turnător, şi nu altele, au avut drept rezultat represiunile statului comunist. În noile condiţii, sarcina CNSAS devine, practic, imposibilă.”

(Adevărul)

Justiția cu balonul rotund.

Nu e o zi bună pentru justiția din România.

La Înalta Curte s-au dat deciziile în două dosare cu oameni din fotbal. Iată-le, cu istoric cu tot: dosarul ”transferurilor” (de fotbaliști) a fost retrimis la judecare la Curtea de Apel București – acolo fuseseră condamnați mai toți inculpații. Asta după ce Tribunalul București, prima instanță, îi achitase pe toți. Dosarul “schimburilor” (de terenuri) s-a încheiat cu condamnarea tuturor inculpaților, inclusiv finanțatorul Stelei. Asta după ce prima instanță îi achitase pe toți.

Justiția românească e mult mai spectaculoasă decât fotbalul românesc, în sensul că e mult mai imprevizibilă și plină de răsturnări de situație. Deși ar fi trebuit să fie invers, căci rațiunea însăși de a exista a justiției ține de predictibil. Nu doar că un complet ia altă decizie decât altul, dar nici măcar judecătorii aceluiași complet nu se pot pune de acord, și se iau decizii cu rezultat strâns… cam ca la fotbal, nu? Mă gândesc la un scheci în care dosarele să fie comentate după tipicul meciurilor: ”Dosarul ajunge în zona înaltei curți, Jîjîie, Jîjîie, o preluare frumoasă, execuție foarte rapidă și… ahh, Jîjîie nu se înțelege cu Lefterache, încearcă o combinație cu Rog, dar pasează dosarul înapoi, în zona curții de apel…”

Din păcate, nu e deloc de râs. Justiția din România are altă zi proastă.

Joaca cu constituția originală. Episodul desemnării premierului

Zilele astea se adună propunerile de revizuire a Constituției. E ca într-un film cu tâmpiți. Una din comediile alea trase de păr la care, deși poate te amuză încurcăturile în care ajung protagoniștii, ai o reținere gândindu-te că poate dai și în realitate peste astfel de oameni. Ba mai rău, ajungi să fii amestecat, afectat de prostia lor. Cum ar fi, de exemplu, dacă pe mâna lor ar ajunge legea fundamentală a statului în care trăiești. N-apuc să citesc o aberație dintr-o parte și s-o demontez, că apar alte două-trei. Cum ar fi:

”[X] propune ca presedintele Romaniei sa desemneze drept candidat la functia de prim-ministru persoana propusa de partidul sau alianta politica care a obtinut cel mai mare numar de mandate in Parlament”

Nu contează cine e X. Contează că propunerea există, am citit-o și din alte părți. Contează că e o prostie, mai precis este agravarea a două probleme existente deja și care ar trebui eliminate, nu perpetuate și întărite.

Prima este acordarea unei puteri formale – una majoră, chiar! – partidelor, ceea ce face ca funcționarea lor internă să ajungă să fie guvernată de legi și/sau de instituții ale statului, contrazicând principiul democratic (și constituțional) conform căruia ele se constituie în virtutea dreptului la liberă asociere. Alternativa ar fi cel puțin la fel de gravă: statul nostru să nu mai funcționeze după lege, condiția fundamentală a unui stat de drept.

Un exemplu ar trebui să clarifice puțin lucrurile. Cine conduce PSD? Cine ar propune, dacă ar fi acum alegeri și ar câștiga majoritatea mandatelor, candidatul la șefia guvernului – conform revizuirii de mai sus? Victor Ponta? Există un act al statului român care să spună asta? Și atunci, ce se întâmplă dacă președintele în exercițiu decide că de fapt partidul este condus de Mircea Geoană? Dacă Traian Băsescu consideră că votul la ultimul congres PSD a fost fraudat și rezultatele acestuia sunt nule? Cine decide într-un fel sau în altul? Justiția? Bun, dar pe ce temei? Un judecător nu poate decide din auzite, sau, și mai rău, arbitrar. Are nevoie de date pe care să ia o decizie într-un fel sau în altul. Cum le poate obține? Fie de la autoritățile care ar ancheta ulterior congresul, fie, alternativ, de la cele care l-ar organiza. Simplu! Așa o fi, dar cum vă sună ideea ca un partid (de opoziție) să aibă congresul organizat/anchetat și apoi decis de autorități?

Partidele trebuie să rămână organizații constituite în virtutea dreptului la liberă asociere, prin urmare, singurele responsabile și îndreptățite să se ocupe de organizarea lor internă, membri, ierarhie, candidați în alegeri, propuneri pentru demnitari etc. Statul, în schimb, nu poate funcționa decât pe baza unor legi, puse în practică de autorități. Condițiile sunt mutual exclusive. Prin urmare, partidele ar trebui să rămână fără niciun rol instituțional, fără nicio autoritate care să le fie oferită de constituție sau de lege. Or, propunerea de revizuire le oferă una dintre cele mai importante decizii politice!

A doua problemă este raportarea la momentul alegerilor. Recitiți textul, candidatul la postul de premier e dat de cei care au obținut (în alegeri) maximul mandatelor, nu de cei care au numărul maxim de mandate în momentul în care e făcută propunerea. Chiar și luând în calcul interzicerea ”migrației politice” – ceea ce ar fi oricum o aberație antidemocratică și periculoasă – formularea rămâne problematică. Asta pentru că nu ia în calcul, de exemplu, posibilitatea ca o alianță politică să fie dizolvată după alegeri – curioasă scăpare de vreme ce pe moment nu-mi amintesc vreuna care să fi rezistat un întreg ciclu electoral. Ce se întâmplă dacă PNL se ceartă cu PSD, rupe alianța și coaliția de guvernare și votează o moțiune de cenzură? Cine propune ulterior candidatul la postul de premier, pe formularea constituțională sus-pomenită? Hm? Autorii ei nu s-au gândit până acolo, probabil. E complicat.

Mă grăbesc să spun că nu am vreo plângere legată de intenția acestui pasaj, din contră, chiar, există problema coabitării președinte-premier care ar trebui rezolvată, într-un fel sau altul. Modul în care ar vrea să lase președintele fără această prerogativă este unul stupid, nu intenția. Nu înțeleg nicicum de ce trebuie să fim noi originali. De ce am refuza să copiem modele existente deja. Cel din Germania, de exemplu. Acolo președintele federal alege primul candidatul la funcția de premier (cancelar). Dacă el e respins de Bundestag, această cameră parlamentară preia de la președinte prerogativa desemnării. Poate alege direct premierul, cu majoritatea absolută membrilor. Dacă nu reușește, e desemnat candidat cel care obține o majoritate relativă, iar dacă Bundestag-ul nu-i dă nici acestuia ulterior votul de învestitură se ajunge la alegeri anticipate. Simplu, funcțional, testat deja de alții. Fără calcule de mandate per partid, fără propuneri formale venite de acolo, fără imprecize și loc de interpretare, fără nevoie de spiritiști ai legii fundamentale care să explice ce vor fi vrut autorii textului constituțional dar n-au știut să se exprime.

Victor Ponta sau guvernarea pe bază de inerție

N-am mai scris de ceva vreme un comentariu politic având ca subiect vreo acțiune guvernamentală. De fapt, guvernarea Victor Ponta (USL) nu pare deloc să inspire analiza politică, nu doar pe acest blog. De ce? Poate îmi dați o mână de ajutor: propuneți subiecte, câteva inițiative politice majore ale acestui guvern. Bun, nu neapărat unele majore, orice inițiative politice semnificative, cu cap și coadă, care să poată fi comentate… Greu, nu? Ca să analizezi guvernarea, trebuie să ai ceva particular de analizat. Or, deși premierul este foarte activ, mai ales mediatic, guvernul său funcționează mai degrabă pe bază de inerție. Iar asta e cu atât mai ciudat cu cât dl Ponta a ajuns în fruntea executivului direct din opoziție, una foarte articulată și activă.

Exemple sunt destule. Intenția de a supra-impozita bugetarii cu salarii prea mari? Abandonată ulterior? E reluarea aproape identică a unui episod de pe vremea guvernării Boc. Dacă îmi aduc bine aminte, din opoziție dl Ponta spunea că ministerul condus pe-atunci de Elena Udrea va fi desființat, l-am apreciat pentru asta. Nu doar că ministerul există și e încredințat secundului Dragnea, dar acesta tocmai a anunțat un nou ”Program Național de Dezvoltare Locală”, exact instrumentul de influențare/control al autorităților locale prin bani publici care era vehement denunțat cât a fost sub controlul dnei Udrea. Citesc că același minister a hotărât închiderea spitalului municipal din Titu, motivând chiar cu un OUG din 2010. Mai citesc că începe explorarea privind rezervele de gaze de șist…

N-aș vrea să las impresia că opinia mea politică despre fiecare din aceste măsuri este negativă. De fapt, opțiunile mele politice nu se schimbă odată cu guvernanții sau cu schimbarea opțiunilor lor politice. Lipsa inițiativelor (și implicit schimbărilor) majore de politică economică – cu alte cuvinte, păstrarea celor de pe vremea guvernării Boc – este un lucru lăudabil, pentru motive foarte concrete și bune: citesc că România e pe cale să iasă din procedura de deficit excesiv, recesiunea economică a fost oprită, inflația a coborât la nivele record șamd.

Revenind la întrebarea din primul paragraf, cineva ar putea spune că guvernul Ponta are două inițiative politice majore: legea regionalizării și revizuirea Constituției. Problema lor e că ambele sunt, cel puțin pe moment, goale de conținut. De exemplu, nu știm nimic despre cel mai important aspect al proiectului de regionalizare. Acesta se referă, nu la ce județe vor fi în ce regiune, cum se vor denumi și de unde vor fi conduse, ci la atribuțiile regiunilor și rearanjarea celor de la nivel local, județean sau național. Nimic despre asta, în schimb știm că guvernul își va asuma răspunderea pe proiect, deși deține o majoritate solidă în parlament. Adică, un nou punct comun cu guvernul Boc, și – în ce mă privește – un nou punct în care nu am niciun fel de reproș. Reproșul meu este, repet, lipsa din dezbaterea publică a datelor esențiale despre acest proiect major, ceea ce riscă să ducă la acțiune politică bazată pe faptul împlinit – azi vă arătăm textul, mâine e gata adoptat. Nu că guvernarea PDL ar fi stat strălucit la acest capitol, nici vorbă.

La fel e și cu revizuirea Constituției. Crin Antonescu și Forumul Constituțional – acesta din urmă funcționează ca un fel de cor al șefului comisiei parlamentare și candidat anunțat la postul de șef al statului post-revizuire – au enunțat ca principiu ”clarificarea” unor aspecte constituționale. Pe undeva, e foarte amuzant: e foarte neclar cum anume vor să clarifice, de fapt este neclar și ce anume cred ei că e neclar. Termenul este nefericit ales, cel puțin. Neclaritatea Constituției nu este o problemă; în realitate, în multe privințe, nu este nici măcar un fapt. Atribuțiile constituționale ale președintelui sunt clare. Problema este că ele sunt, împreună, de o asemenea natură încât se intersectează cu cele ale guvernului/majorității parlamentare, ducând la o situație de coabitare. De exemplu la desemnarea miniștrilor sau a premierului. Asta ar trebui clarificat: dacă suntem de acord cu coabitarea sau dacă trebuie rezolvată și cum anume. La fel, rolul Ministerului Public și statutul procurorilor nu sunt deloc neclare în actuala constituție. Poate că dlui Antonescu și celor din jurul său, eventual și altora, nu le place acest statut. Poate au și argumente pentru asta. Foarte bine, acesta poate fi pus în discuție și modificat, dar nu pe temeiul fals că ar fi ceva neclar acolo. Celălalt șef al USL, dl Ponta, vine cu tot felul de idei punctuale, mai mult sau mai puțin stupide – pentru scopul acestui articol merită spus doar că nu reprezintă în vreun fel inițiative politice majore. Mă îndoiesc că marea provocare politică a României actuale ar fi confiscarea mașinilor vitezomanilor, ultima producție prim-ministerială în materia legii fundamentale. De fapt, nu văd vreun motiv pentru care nu s-ar putea face așa ceva și acum, prin lege. Bun, chiar și așa, s-ar putea argumenta că în sine regionalizarea și revizuirea constituțională ar fi proiecte politice majore, dincolo de orice fel de detalii ale acestora. Da, așa este, doar că nu sunt inițiative ale USL. Sunt ale PDL, actuala putere doar le-a preluat. Măcar revizuirea constituțională inițiată de fosta putere era ceva mai clară apropo de ”clarificări”.

Că veni vorba de PDL, guvernarea inerțială Ponta este făcută posibilă, ba chiar de succes – conform sondajelor – și de faptul că opoziția nu prea există. Nu mă refer la prezența parlamentară, e irelevant dacă ar fi avut 7, 19 sau 40% din parlamentari. Problema e că nu au un discurs coerent împotriva guvernării. Neștiind cum să se raporteze la guvernarea Boc, partidul condus de Vasile Blaga nu reușește să aibă o alternativă clară la guvernarea Ponta.