Eugen Nicolicea debutează ca ministru cu o minciună grosolană

Nu e tocmai o surpriză pentru cine cunoaște palmaresul și ”ce-l mână în luptă” pe dl Nicolicea faptul că propunerea de ministru pentru relația cu Parlamentul în cabinetul Ponta III își face ca prioritate legea amnistiei și grațierii. Dar, vai mie, am fost surprins de seninătatea cu care omul aruncă o minciună mizerabilă în argumentația pentru adoptarea legii ăleia ticăloase:

”Intotdeauna cand se trece de la un Cod penal cu pedepse mult mai mari la un Cod penal cu pedepse mult mai mici trebuie date legi tranzitorii printre care unele sunt aceste legi de amnistie si gratiere, pentru ca vom avea persoane condamnate cu pedepse foarte mari, pedepsite pe vechiul Cod si apoi pedepse mult mai mici pentru aceeasi fapta facuta poate in aceeasi zi, in aceleasi conditii si de aceea este nevoie de aceste legi tranzitorii. Eroarea majora a adoptarii acestor legi a fost aceea ca ele au fost adoptate in ultima clipa. (…). Punctul meu de vedere este ca, daca o astfel de lege va intra in vigoare, va trebui sa fie foarte bine cantarita, sa aiba niste articole care sa prevada cazurile deosebite intre cei pedepsiti pe vechiul Cod si pe noul Cod.”

(Eugen Nicolicea, preluat de Hotnews)

Nu, nici vorbă. Nu e nevoie de legi tranzitorii pentru cazul prezentat, pentru că legile penale favorabile se aplică retroactiv. Practic, dacă ne amintim, din clipa intrării în vigoare a noului cod penal, pedepsele mai blânde au fost imediat aplicate, ceea ce a dus la eliberarea unor condamnați sau mutarea lor în alt regim penal. E o minciună sfruntată și că ar fi nevoie în astfel de cazuri de grațiere (care înlătură pedeapsa cu totul), și cu atât mai mult de amnistie, care înlătură complet răspunderea penală, ca și cum fapta n-ar fi existat.