Este Crin Antonescu de "dreapta"?

Întrebarea nu este pentru mine. Aș putea să încerc o definiție a termenului ”dreapta”, una cât de cât rezonabilă, ideologică, dar mă îndoiesc că ar fi comună cu cele care sunt circulate prin spațiul nostru public – de unde și nevoia de ghilimele din titlu. Iar, o dată definiția dată, răspunsul meu personal la ar fi subiectul unui articol de opinie. Analiza de mai jos pornește în schimb de la un fapt simplu: politicieni și jurnaliști vorbesc în mod curent de ”dreapta”, mai ales în contextul ”unificării” ei. Doar ieri dl Băsescu spunea într-un interviu:

”Este clar ca dreapta dupa europarlamentare trebuie sa ia decizia de a avea un singur candidat la prezidentiale.”

Deși jurnaliști și politicieni auto-identificați de dreapta, inclusiv președintele, au vorbit și au pledat pentru asta la alegerile pentru Parlamentul European, acolo n-a avut loc nicio unificare, absorbție, fuziune, alianță politică sau electorală. Tema a fost reluată pentru alegerile prezidențiale. Trebuie spus aici că din această privință e o diferență majoră între cele două alegeri. Rezultatul alegerilor europarlamentare sunt scoruri pentru fiecare din partidele competitoare. Putem eventual vorbi de ”pierdere” doar pentru partidele aflate sub pragul electoral. La alegerile prezidențiale, în schimb, există un câștigător, unul singur. Miza unei eventuale ”unificări” este cu totul alta.

Bun, haide să încercăm o analiză a acestui demers… și dăm de primul obstacol. Ce e această ”dreaptă”? Cine e și ce vrea? Pe cine include? În mod vag, se pare că ea se suprapune peste partidele din actuala opoziție – o definiție care ar putea avea sens, până la un punct, în măsura în care e evident că puterea reprezentată de PSD se autodefinește a fi de ”stânga”. În acest caz, dilema ar fi cea din titlu: este Crin Antonescu, președintele și candidatul la prezidențiale al PNL, cea mai mare forță din opoziție, de ”dreapta”? Dl Antonescu a fost până mai de curând candidatul USL, adică al alianței politice dintre partidul său și PSD, care a câștigat alegerile din 2012 și a impus premierul actual, dl Ponta președintele PSD – care este cel mai probabil și candidatul prezidențial al ”stângii”. Dl Antonescu a forțat chiar alegerile prezidențiale anticipate în vara lui 2012, când ar fi urmat să candideze din partea USL. Întrebarea e prin urmare foarte justificată, și crucială.

Căci, dacă răspunsul este DA, atunci unificarea rapidă a ”dreptei” n-are pur și simplu niciun fel de temei, din contră. Unificarea dreptei la alegerile prezidențiale ar trebui realizată, nu după 25 mai, ci după 25 noiembrie, adică după primul tur al alegerilor prezidențiale. Dl Băsescu spune că scenariul ăsta e o glumă, pentru că, citez, ”electoratul nu se va muta peste noapte”. În realitate, însă, electoratul se mută foarte bine de la un tur la altul – considerând antecedentele, iar problema reală este dacă se mobilizează sau nu. E fenomen studiat și verificat că un alegător care a venit și a votat pentru candidatul preferat în turul I are șanse mai mari să participe și la turul II decât unul care n-a participat deloc la vot, chiar dacă asta înseamnă să dea votul altui candidat. Participând separat, candidații ”dreptei”, diferiți ca istoric, profil și public țintă, și-ar mobiliza fiecare bazinul electoral propriu, dând șanse maxime candidatului unic susținut în turul II. De asemenea, a aștepta turul I al alegerilor rezolvă și problema, dificultatea practică cât se poate de serioasă a stabilirii candidatului cel mai bine plasat, cu cele mai mari șanse de a câștiga alegerile.

Singurul argument valabil pentru a stabili un candidat unic al ”dreptei” înainte de turul I al alegerilor prezidențiale este dacă răspunsul la întrebarea din titlu este NU. Atunci, această unificare ar deveni imperativă, tocmai pentru a împiedica situația în care niciunul din candidații ”dreptei” nu intră în turul II, în locul lor concurând și câștigând unul din cei doi foști co-președinți ai USL.

Repet, întrebarea e crucială pentru întreaga discuție a ”unificării dreptei”, un răspuns dă o direcție de acțiune, celălalt una aproape perfect opusă. Or, din rândul liderilor politici, din câte știu doar Monica Macovei a spus clar și răspicat că nu se pune problema susținerii dlui Antonescu, din pricina evenimentelor din 2012, mai sus pomenite. Un mesaj care l-a supărat atât de rău pe Crin Antonescu încât acesta a condiționat discuțiile cu PDL de rezolvarea ”problemei Macovei”. În schimb, președintele Băsescu când îl amintește pe Crin Antonescu alături de Victor Ponta și îi pune, citez, ”în aceeași găleată”, când vorbește de Crin Antonescu ca de un potențial candidat al ”dreptei”, care să-l bată pe Victor Ponta. Cât timp nu lămurește această dilemă, președintele și ceilalți care pledează pentru ”unificarea dreptei” își sabotează propriul demers.