Un bilet de papagal pentru Horațiu Dumbravă, judecător și membru CSM

Cât de penibilă e situația în care se poate pune un judecător? Un magistrat, se presupune independent față de interese și presiuni partizane, ba chiar membru ales al unei instituții menită să apere independența colegilor săi? Dacă este într-o situație care se referă la un atac direct și virulent la adresa colegilor săi? Păi, dacă ajunge mult mai obedient și mai ridicol decât oamenii politici, în sine, subordonați într-o ierarhie de partid și guvernamentală, aflați în aceeași situație.

Comparați două cazuri. Acum câteva zile, ministrul Justiției, om politic, numit de politicianul Victor Ponta și responsabil alături de guvern în fața instituției politice a parlamentului, răspundea unei interpelări formulate de un număr de deputați ai puterii. Aceștia voiau să știe câteva informații plecând de la următoarea premisă:

“s-a creat in randul opiniei publice senzatia ca parchetele nationale (Parchetul General, DNA, DIICOT) instrumenteaza dosarele penale cu care au fost investite in functie de interesul politic pe care il genereaza persoana cercetata penal, practica actuala utilizata demonstrand ca orice persoana expusa politic poate fi subiectul unui dosar penal”

Ministrul a răspuns, îl obligă legea, dar într-un mod foarte sec: ‘persoanele expuse politic’ nu e un criteriu care să individualizeze o statistică la nivelul ministerului, iar în rest dosarele individuale nu sunt publice. A fost un fel de a le spune distinșilor parlamentari, de care depinde în final scaunul său ministerial, că bat câmpii.

Zilele trecute, premierul Ponta a spumegat pe la televiziuni de partid apropo de decizia definitivă de condamnare a lui Adrian Năstase în ”dosarul Zambaccian”. A spus că e un ”condamnat politic”. Citesc astăzi că CSM, în loc să condamne pe loc acest atac delirant la adresa justiției, a decis prin votul judecătorilor să sesizeze Inspecția Judiciară apropo de afirmațiile premierului. După cum ne explică judecătorul Dumbravă, Inspecția va trebui să verifice dacă dl Năstase e într-adevăr ”condamnat politic”.

Mă întreb, ce anume să verifice, exact? Cum anume se definește expresia? Unde? Apare cumva în vreo lege? De unde știe atunci dl Dumbravă ce înseamnă? Din auzite? Sau i-a comunicat premierul și asta? Ce înseamnă ”condamnat politic”, domnule magistrat? Sau e după cum definește unul sau altul? Bine, fie și așa! Atunci, care e definiția Dvs.? Orice condamnat care e membru al unui partid e ”politic”? Sau e vorba doar AN, are el ceva special? Doar cine spune premierul în exercițiu? Sau? A fost judecat AN pentru apartenența sa la PSD? Pentru opțiunile sale politice? Chiar trebuie să trimitem inspecția să verifice asta? De ce să n-o trimitem să verifice dacă suntem în 2014, nu în 1950? De ce să n-o trimitem să verifice că există un anume Horațiu Dumbravă, care e judecător și membru CSM, desemnat „reformist” la un moment dat? Cu siguranță că există mult mai mult dubiu în ce privește această din urmă afirmație! Nu se poate să fi fost ales în CSM ca ”reformist” un judecător care se pune în corul unui politician ca să pretindă în mod iresponsabil că albul e negru și colegii săi magistrați decid la comandă.

Repet, chiar și ministrul justiției a avut atâta verticalitate și bun-simț să le dea peste nas celor care au venit cu povești similare. În schimb, ditamai judecătorul se face rapid preș, foarte trist. Și ce vă faceți, dle Dumbravă, dacă mâine Victor Ponta va declara că dl Năstase a fost condamnat de cinci holograme, klingonieni sau demoni cu chip de om? Trimiteți Inspecția Judiciară să verifice și astea, sau cum? Exorcizați ÎCCJ? Dacă mâine o să urle premierul pe la vreo televiziune că toți judecătorii care nu dansează după cum îi cântă el sunt controlați politic? Ce veți face? Vreun dans, sau … ?

One thought on “Un bilet de papagal pentru Horațiu Dumbravă, judecător și membru CSM”

  1. Mai mult, chiar si bolsevicul Ion Iliescu s-a dezis de afirmatiile lui Ponta. Iar batranul edec stie cel mai bine ce-nseamna condamnari politice. 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *