Un bilet de papagal pentru Traian Băsescu

“Guvernul funcționează cu măsuri care deja încalcă Constituția. Miniștrii nu mai vin la ședințele guvernului. Este un nou abuz tip Victor Viorel Ponta, plagiator de altfel. Are Monitorul Oficial în mână și nu publică revocările. Crede că guvernul funcționează ca și plagiatele. Trebuiau să fie niște miniștrii interimar dintre membri Cabinetului.”

“Este nepermis să nu știi dacă un ministru este sau nu este.”
“Este abuz de putere, primul-ministru nu a publicat în Monitorul Oficial demisii.”

(Președintele Traian Băsescu, interviu pentru Evenimentul Zilei)

Hm, este încălcată legea fundamentală dacă un ministru care și-a dat demisia este menținut în post fără să fie numit un interimar? Ei bine, în capacitate oficială, dar cu altă ocazie, același președinte Băsescu a zis că nu, că în termen de 45 de zile nu există temei de a pretinde că e vreo încălcare a Constituției sau vreo criză instituțională. Prilejul a fost dat de refuzul lui însuși de a lua act de demisia ministrului de Externe din cabinetul Tăriceanu I, în 2007. Iar Curtea i-a dat dreptate atunci, ceea ce înseamnă că a creat un precedent care-l exonerează pe Victor Ponta acum. Iată un extras din motivația Deciziei 356 / 2007, prin care CCR s-a pronunțat asupra existenței unui conflict juridic de natură constituțională între președinție și guvern, în urma (între altele) refuzului președintelui Băsescu de a lua act de demisia ministrului M.R. Ungureanu:

”Curtea reţine că potrivit dispoziţiilor art.106 din Constituţie, funcţia de membru al Guvernului încetează, printre alte cazuri, şi în urma demisiei. Demisia este un act juridic unilateral de voinţă al titularului funcţiei şi care nu este susceptibilă de control sau aprobare; despre demisie se ia doar act de către autoritatea funcţiei. În conformitate cu art.6 din Legea nr.90/2001, demisia se anunţă public, se prezintă în scris primului-ministru şi devine irevocabilă în momentul în care s-a luat act de depunerea ei, dar nu mai târziu de 15 zile de la data depunerii. Caracterul ei irevocabil priveşte numai pe autorul demisiei, şi aceasta înseamnă că autorul nu mai poate reveni, retrăgându-şi demisia. Prin urmare, în caz de demisie, Preşedintele României, la propunerea primului-ministru, care înaintează demisia şi îi solicită rezolvarea acesteia, urmează să ia act de demisie şi să declare vacantă funcţia de membru al Guvernului.

Curtea constată că domnul Mihai Răzvan Ungureanu a demisionat în scris din funcţia de ministru al afacerilor externe, la data de 5 februarie 2007, a depus demisia la primul-ministru, înregistrată sub nr.5/611/CPT, şi aceasta a devenit irevocabilă la 15 zile de la data depunerii, astfel cum se recunoaşte, în scris, în cererea primului-ministru. Ulterior, la data de 19 februarie 2007, cu Adresa nr.5/954/CPT – la data împlinirii celor 15 zile de la depunere -, primul-ministru a sesizat Preşedintele României pentru a lua act de demisie şi a declara vacantă funcţia. Preşedintele României a luat act de demisie şi a declarat vacantă funcţia de ministru al afacerilor externe la data de 12 martie 2007 şi a emis Decretul nr.193 din 12 martie 2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.177 din 14 martie 2007. Curtea Constituţională constată că emiterea acestui decret a avut loc la 20 de zile de la data luării la cunoştinţă, în baza comunicării făcute de primul-ministru la data de 19 februarie 2007, data expedierii.

Preşedintele României a arătat că acest interval de timp a fost motivat de unele atribuţii ce trebuiau să fie aduse la îndeplinire de către ministrul demisionar, activităţi care nu comportau întârziere. Curtea reţine că ministrul demisionar, chiar dacă demisia a devenit irevocabilă, poate continua îndeplinirea unor acte ale funcţiei până la data la care Preşedintele ia act de demisie şi declară funcţia vacantă, fiind de principiu admis că demisionarul poate continua activitatea o perioadă de timp după devenirea irevocabilă a demisiei. Aşadar, nu există nici un temei de nelegalitate în procedura desfăşurată de Preşedintele României şi această situaţie motivată nu poate fi reţinută ca o nerespectare a atribuţiei constituţionale privind luarea de act de demisie şi de declarare vacantă a funcţiei. Având în vedere dispoziţiile constituţionale şi prevederile Legii nr.90/2001, Curtea Constituţională constată că soluţionarea demisiei, sub cele două aspecte ale atribuţiei, de către Preşedintele României, s-a făcut legal.”

Ca urmare a precedentului, președintele Băsescu primește un bilet de papagal. Nu doar pentru că ar trebui să-și amintească de el, ci pentru că el a fost autorul. Chiar dacă judecătorii l-au exonerat de acuzația de încălcare a Constituției (pe care o face el acum împotriva premierului Ponta), e clar că situația de-atunci a fost o anomalie. Anomalie pe care degeaba o acuză acum. Ar trebui să-și dea palme în fața oglinzii.

Poveste cu PDL: dacă n-ai cap primești un șut în tur

Imaginați-vă că asistați la următoarea scenă. Un personaj apare în cadru, se furișează fără zgomot dintr-o parte. Arată destul de serios, amenințător chiar; pare să urmeze un plan, pare să ascundă o armă. În partea cealaltă stau dușmanii lui, dar nu i-au detectat apropierea. Poate se gândesc la un traseu, poate chiar dorm, murmurând prin somn imprecații la adresa adversarilor. De acum, puteți ghici ușor ce urmează să se întâmple, nu? Nu. Ce se întâmplă e că primul personaj avansează silențios în mijlocul scenei, și ajuns acolo scoate o trompeta ascunsă și începe să urle din ea și să țopăie prin jur. Un moment – de uluială – mai târziu, dușmanii scot liniștit niște arme și-i întrerup sec și dureros reprezentația. Amuzant, nu? Comedia asta absurdă se petrece relativ des pe scena noastră politică, și dă bătăi de cap oricui ar vrea s-o analizeze rațional.

În rolul protagonistului stă, de o bună bucată de vreme, PDL. S-au îndrăgostit de rol, dragii de ei. Poate că le place să primească lovituri, știu eu? Haide să vă dau un exemplu. În clipa în care premierul Boc și-a anunțat demisia și președintele l-a desemnat pe Mihai Răzvan Ungureanu, întocmai ca în exemplu, mi-a fost foarte ușor să ghicesc ce urmează să se întâmple. PDL, afectat de o guvernare impopulară, urma să se schimbe la față. Vechea conducere urma să facă un pas înapoi, iar MRU și echipa lui să facă un pas înainte. Câteva schimbări de culoare și măsuri guvernamentale cu impact electoral mai încolo, partidul sau mișcarea astfel rebrănduită intră în alegeri. Era atât de greu de prevăzut? E cursul logic, la fel de logic cum te aștepți ca personajul nostru serios să se folosească de intrarea surpriză împotriva adversarilor săi. Ce s-a întâmplat în realitate? Vechea echipă de conducere și guvernamentală n-a făcut niciun pas în spate. Mai mult, MRU n-a făcut niciun pas în față. Din contră, a început să facă ochi dulci spre PNL, să faulteze propriul partid… Adică să țopăie, împreună cu pedeliștii, cu o trompetă, deși probabil ar fi fost mai serioși să facă asta la propriu. Nu le-a luat mult adversarilor să-i întrerupă reprezentația, desigur. Iar eu stau și acum și mă gândesc, ce va fi fost în capul acestor oameni?

Alta poznă e cu schimbarea sistemului de vot. PDL are cu ”majoritarul cu un tur” un fel de relație de dragoste-ură, ceea ce probabil că-i va atrage inamiciția adepților și adversarilor sistemului deopotrivă. Dincolo de asta, PDL are, în această privință, un fel de ură de sine. Nu mă refer la adoptarea lui, în sine. Aici pot presupune că a fost incapacitatea de a prevede, în 2007-8, situația electorală din 2012. Mă refer la decizii luate după adoptarea acestui sistem. Sunt două absolut similare, de parcă ar vrea să adauge un alt nivel de absurd peste cel deja existent. E ca și cum protagonistul istorioarei cu trompeta, refăcut cu chiu cu vai după lovitură, s-ar gândi că poate n-a fost îndeajuns de idiot o dată și ar decide să refacă scena.

Votul uninominal majoritar cu un tur a fost adoptat chiar de PDL, anul trecut, pentru alegerea primarilor. Strategia a fost clară, am ghicit-o imediat. Mizând pe neînțelegerile în interiorul USL, vor face ei înșiși o alianță electorală, cu partidele existente deja în coaliția de guvernare. Nu trebuie să fii specialist în sisteme electorale ca să îți dai seama de asta : pe o scenă politică fragmentată, cum e la noi, succesul pe sistemul cu un tur depinde covârșitor de capacitatea de a face alianțe electorale. Pe majoritarul cu 2 tururi partidele pot negocia susținere reciprocă înaintea turului decisiv; pe sistemele proporționale pot negocia odată ajunse în parlament. În schimb, pe sistemul majoritar cu un tur, cine face o alianță solidă înainte de alegeri câștigă. Nu mai ai un tur ca să negociezi după primul; și nici nu mai prinzi, cu 20% din voturi, 20% din parlament. Or, alianța aia electorală a PDL cu UNPR (măcar) dacă nu cu UDMR a întârziat inexplicabil să apară. A început ulterior și foarte timid, de fapt, nu, nici măcar atât: a fost un fel de ”liber la alianțe” dat de la centru. Imediat după asta, tot de la centru, mai precis din București, s-a pus pauză. Nu e clar ce s-a petrecut, de fapt, nu e clar dacă s-a petrecut ceva serios. Pur și simplu n-a mai mers. Și conducerea partidului a privit la asta cu un fel de detașare tâmpă. Iar azi episodul s-a repetat, aproape identic. PDL avea șansa să refacă alianța electorală cu UNPR, foarte importantă de-acum și pentru alegerile parlamentare, odată cu adoptarea majoritarului cu un tur și acolo. Trebuiau doar să voteze proiectul privind taxarea averilor mari, în condițiile în care era una din promisiunile făcute partenerilor de guvernare! N-au făcut asta. Conduși la deputați de dl Toader – posesorul unui proaspăt bilet de papagal pentru că a descoperit că majoritarul nu-i proporțional – pedeliștii au refuzat să-și țină o promisiune și să câștige un posibil aliat.

Dacă prostia ar durea, dl Toader și restul de la conducerea PDL s-ar retrage de la sine, fiind mult prea preocupați să-și procure constant analgezice. Cum se pare că nu doare câtuși de puțin, fizic vorbind, singura șansă pentru partid să scape de ei, și de rolul ridicol în care e pus să joace, este ca prostia să doară electoral. Și de afirmația din urmă nu am nicio îndoială, cel puțin dacă nu vor intra în rol adversarii.

De ce i se cuvine dlui Băsescu un bilet de papagal. De ce i se cuvine Capitalei un referendum.

Dl Băsescu consideră că nu e nevoie de un referendum pentru București, deși crede de asemenea că organizarea administrativă a Capitalei, cu primarii de sector aleși, trebuie să fie schimbată. Argumentele sale sunt, unu, că schimbarea se face prin lege, în Parlament; și, doi, că bucureștenii nu realizează ce înseamnă păstrarea actualului sistem, cu alte cuvinte că nu pot evalua decizia în fața căreia i-ar pune un referendum. În aceste condiții, întrebarea retorică de pe biletul de papagal pentru dl Băsescu este: nu se pot aduce aceleași argumente împotriva celor două referendumuri naționale pe care le-a inițiat chiar el? Sigur ca se pot aduce, la fel de bine. Și referendumurile respective aveau valoare consultativă, tot Parlamentul fiind cel pus să le ducă la îndeplinire. Apoi, nu cred că poate cineva pretinde în mod rezonabil că locuitorii Capitalei sunt incapabili să înțeleagă ce ar reprezenta reorganizarea administrativă a administrației lor, în schimb locuitorii țării ar fi perfect capabili să urmărească și să judece implicațiile renunțării la bicameralism.

Acestea fiind spuse, eu sunt pentru un referendum local privind acest subiect. Mă grăbesc să explic și de ce, pentru că papagalul cu biletele e foarte intransigent și risc să îmi dea unul și mie – am afirmat cândva că referendumurile sunt arme politice foarte puternice și la care nu ar trebui recurs decât într-o situație excepțională. E aceasta o situație excepțională? Din punctul de vedere al fondului prevederii, cu siguranță că nu. Dacă am decide organizări administrative prin referendum atunci ar trebui să facem la fel cu domeniile finanțelor, educației etc. Nu e niciun motiv pentru care deciziile dintr-un domeniu ar fi excepționale, iar celelalte comune. Și atunci, de ce cred totuși că suntem într-o situație în care ar trebui să avem un referendum, și nu pur și simplu o lege adoptată de Parlament?

Ca să răspund, trebuie să vedem exact ce modificare își propune să facă puterea actuală, și care ar trebui, eventual, supusă unui referendum local: e vorba ca primarii de sector să nu mai fie aleși, ci numiți din rândul consilierilor generali, la fel cum e cazul viceprimarilor. Or, constat două lucruri apropo de o astfel de decizie:

1. Organizarea propusă astfel nu este mai particulară față de cea care există deja, în raport cu modul în care Legiuitorul (Parlamentul) a decis să fie organizate toate localitățile din această țară. Din contră, alegerea unor administrații în interiorul unei administrații era un lucru particular. Oricum, să nu uităm că Bucureștiul este diferit de toate celelalte localități din România, din acest punct de vedere, fiind mult mai întins și mai populat.

2. De asemenea, din punct de vedere al cheltuielilor publice lucrurile nu sunt ieșite din comun. Nu cred că cineva poate pretinde în mod rezonabil că întreaga administrație din Capitală costă prea mult acum, prin comparație cu cele din provincie, de vreme ce fiecare sector al Bucureștiului are un număr de cetățeni / contribuabili similar cu al celor mai mari orașe din țară. Cu atât mai puțin poate fi reclamată, din acest punct de vedere, schimbarea propusă, de vreme ce prevede restrângerea administrației, nu extinderea ei.

Ce arată aceste două lucruri? Arată că propunerea în chestiune, nu doar că îi privește doar pe locuitorii Capitalei, căci e vorba de administrarea orașului în care locuiesc, dar îi afectează exclusiv pe ei. Și atunci, mi s-ar părea normal ca tot ei să fie cei care decid în această privință. Nu văd pe ce temei aș putea eu, prin reprezentanții mei în Parlament (deputații și senatorii de Sibiu) să hotărăsc cum ar trebui să fie administrat alt oraș. Sigur, până la urmă tot Parlamentul are ultimul cuvânt, pentru că statul și instituțiile sale se supun legii, iar Parlamentul e singura instituție care poate adopta legi. Dar, dacă locuitorii capitalei nu pot decide în această privință, atunci ar trebui să fie măcar consultați! Acesta e scopul, și nu ar fi nevoie de mijlocul referendumului dacă partidele ar decide să facă asta pe calea ordinară, făcând din această chestiune un program politic pe baza căruia să obțină un mandat în alegerile locale din 2012. Dar, dacă puterea actuală dorește să schimbe prevederea până atunci, atunci singurul mijloc de consultare a locuitorilor Capitalei rămâne referendumul.

PD-L la Camera derutaţilor – sau de ce nu pot fi papagali politicieni cu mintea de bibilică

“Plenul Camerei Deputatilor a adoptat, marti, un proiect de lege initiat de parlamentari PSD+PC si PNL prin care se instituie aplicarea TVA de 5% la alimentele de baza, cum ar fi painea, carnea, laptele, uleiul vegetal si zaharul. De asemenea, s-a aprobat ca pensiile sub 2000 de lei sa nu fie impozitate, potrivit Mediafax. Camera este forul decizional. Legile urmeaza sa fie trimise la promulgare. ” (Hotnews)

Legea a fost adoptată de deputaţi cu sprijinul celor de la PD-L, ministrul finanţelor(!) dl Ialomiţianu, care e şi deputat, a fost se pare prezent şi a votat pentru lege, adoptată în unanimitate. Asta în condiţiile în care ea a primit un aviz negativ de la Guvern! Acum deputaţii PD-L vorbesc de o eroare tehnică(!) – în mintea lor de portocale mecanice, poate…

Câte, câte episoade de incompetenţă jenantă, cum e cazul acesta, trebuie să se petreacă înainte ca partidul dlui Boc să îşi schimbe măcar conducerea de la Cameră?

Citesc acum că dl Toader îşi asumă greşeala – după tipicul de aici asta înseamnă că va admite ceea ce era de altfel evident, nu că va lăsa pe cineva în locul său ca şef de grup parlamentar.

Păcăleala dlui Băsescu cu "majoritatea netransparentă"

Rep: Deci inteleg asa, cei care au negociat cu UDMR, pentru ca el a fost cheia in dezbaterea motiunii de cenzura au gresit. Vorbim de Blaga, Videanu.
T.B: Hai sa spunem altfel, n-as vrea sa va spun nume. Hai sa spunem ca au fost pacaliti.

Rep: Pacaliti? Oameni cu experienta politica atat de mare, pacaliti?
T.B: Uite ca se mai intampla si asa ceva.

Rep: Nu va cred.
T.B: Va rog sa ma credeti.

Rep: Nu va cred deloc.
T.B: A fost unul din argumentele pe care mi l-au adus, ca vor avea voturile UDMR-ului.

Rep: Ca tot vorbim despre asta, e adevarat ca la intalnirea de marti seara cu liderii PDL i-ati mustruluit putin?
T.B: Nu. Dar am discutat amical, asa cum discutam din ’90 si…”

(Hotnews, “Discuţia de luni” cu Traian Băsescu)

Ahaaa, deci am înţeles acum cum a venit treaba cu “trădarea” UDMR, pe care o reclamau cei de la PD-L. S-ar zice că ceva lideri dintr-o parte negociaseră ceva cu ceva lideri din cealaltă… dar la vot a ieşit altceva. Cine şi ce anume s-a negociat, nu ştim – mă refer la public. De fapt, nu ştiam să fi avut loc o astfel de negociere, dacă nu ar fi fost păcăleala asta poate nici nu am fi aflat.

Şi aici vine în mod natural o întrebare pentru dl preşedinte, pentru că ştiu că s-a pronunţat de mai multe ori, chiar vehement, împotriva “majorităţilor netransparente” care ar susţine guvernul, ultima oară chiar în urmă cu câteva zile pentru a respinge o anumită candidatură: ce anume au negociat respectivii lideri PD-L, dacă nu o susţinere netransparentă pentru guvernul Boc? În ce mă priveşte, dacă aşa stau lucrurile, nu pot decât să aplaud această păcăleală servită de UDMR: astfel de susţineri făcute fără ştiinţa publicului se fac adesea şi împotriva intereselor lui.

În fine, altă întrebare pentru candidatul PD-L: cam de câte ori trebuie să rămână alde Blaga sau Videanu de păcălici înainte să plece de la conducerea partidului?

COMPLETARE: Citind asta, trebuie să admit că m-am înşelat cel puţin când am spus că nu ştim de existenţa unor astfel de negocieri. N-am ştiut eu, dar întâlnirile au fost publice. Citind mai departe ştirea aflăm şi că PD-L s-ar fi înţeles să coopteze Uniunea într-un nou guvern contra susţinerii la moţiune … dar aflăm pe surse. Or, transparentizarea majorităţii nu se face astfel. Se face prin declaraţii publice şi detaliate ale politicienilor în cauză. Că pe surse ştiam şi că PNL s-a înţeles cu PSD să susţină guvernul Tăriceanu II, de altfel i-am şi văzut făcând-o, dar asta n-a făcut – cel puţin în discursurile prezidenţiale, şi pe buna dreptate – ca înţelegerea respectivă să fie mai transparentă. Am aflat ulterior doar câteva din detaliile ei, ocazie cu care am avut încă un exemplu legat de nocivitatea unor astfel de înţelegeri confidenţiale.

Pot doar să speculez de ce, dacă într-adevăr asta a fost înţelegerea între cele două partide, liderii ei nu au ales să iasă cu ea în public. Dacă aşa ar fi stat lucrurile poţi fi sigur, nu doar că articolul acesta nu ar fi fost scris, dar că UDMR şi-ar fi auzit destule aici pe blog, căci am acuzat constant vinovaţii de ruperea unor înţelegeri publice făcute între partide. Pentru înţelegerile de care aflăm pe surse, însă, nu văd de ce aş proceda la fel, din contră.

Bilete de papagal. Dinu Patriciu

Cu ocazia invitării în studioul Hotnews, colegul Emil Stoica îi pusese dlui Patriciu o întrebare simplă pe blog:

“de ce mai sprijina inca PNL in conditiile in care PNL a marit cu 400.000 numarul functionarilor publici in 4 ani de guvernare…”

Asta apropo de faptul că acum marele corporatist recită pe unde poate refrenul necesităţii concedierilor masive în rândul bugetarilor. Dan Tapalagă a îndulcit întrebarea (care ar fi trebuit să fie retorică, de altfel). Realizatorul Discuţiei Săptămânii de la Hotnews l-a ascultat pe dl Patriciu perorând din nou despre concedierile de bugetari şi l-a întrebat doar de ce n-a făcut-o guvernul anterior. Răspunsul a sunat cam aşa:

“A gresit, a gresit si v-o spun cu toata convingerea ca a gresit. Iar atunci cand aveam ocazia le spuneam. Dar niciodata n-am avut acea influenta care mi se atribuie”
(Dinu Patriciu, explicând de ce n-a luat guvernul Tăriceanu măsura reducerii cheltuielilor bugetare)

Vai, sărmanul corporatist neînţeles, această casandră bărboasă a PNL, cum nu l-a ascultat nimeni pe el. Ar trebui să credem că prietenul Tăriceanu a fost gata să intervină pentru el într-un dosar penal,
în schimb să asculte ceva sfaturi politice, de altfel de foarte mult bun-simţ, aia nici în ruptul capului… Aşa o fi. Poate că le-a spus de câte ori a avut ocazia dar n-a fost ascultat. Dar cum de n-am avut noi ocazia să-l ascultăm cu aceste sfaturi? Adică influenţă în PNL poate că n-o fi avut, dar gură văd că are. Are şi ziare, are şi impact la ziarişti (care se grăbesc să îi dea credit de “liberal”). Are şi vreun exemplu dinainte de 2008 în care să fi spus asta şi public? Are exemplul oricărei intervenţii publice pentru a opri guvernul anterior să cheltuiască cu o asemenea iresponsabilitate banii din buget? Hm? Nu? Dar ce l-a împiedicat? L-o fi timorat prietenul Tăriceanu într-atât de rău încât doar după înlocuirea lui cu Emil Boc a îndrăznit să iasă în public cu textele astea?

Mă rog, am lăsat să treacă episodul acela fără bilet de papagal, dar dl Patriciu a recidivat. La Forumul Energetic şi Economic Marea Neagră, omul de afaceri a declarat că “Rezervele din Marea Neagră sunt atât de mari, încât le-ar putea înlocui pe cele ale Rusiei”. E acelaşi om care, cu ocazia afacerii Sterling ne explica cum că “rezervele din Marea Neagră sunt o diversiune”, că Sterling a făcut o afacere proastă şi că, citez din nou, “ni s-au vândut iluzii, că acolo ar fi gaz şi ţiţei”. Acum nu ştiu exact dacă dlui Patriciu i s-au vândut iluzii, dar e limpede că el ne vinde nouă gogoşi.

Cui bagă "gaşca Ridzi" bani în buzunar

Jurnaliştii de investigaţie de la Cotidianul au …citit rechizitoriul prezentat de DNA, şi l-au rezumat cititorilor lor, “gaşca de la MTS a furat 1 milion de dolari”.

“Procurorii DNA au descoperit că, de fapt, chiar înainte de încheierea contractelor cu firmele Artisan Consulting SRL şi Mark SRL, consilierul [ministrului] de imagine, Ioana Vârsta, a comandat diverse servicii la alte firme mai mici, iar contractele cu cele două firme de consultanţă au fost de fapt documente de „acoperire“ a primelor contracte. Practic, Ioana Vârsta a început încă din martie 2009 să planifice scurgerea de bani de la MTS, de când era doar consilier al ministrului de Externe. Ea se întâlnea atunci cu Bogdan Petre Iacobescu – administrator la Artisan Consulting SRL şi Compania de Publicitate Mark SRL, căruia i-a dat pontul că MTS şi alte instituţii publice urmează să cumpere servicii de publicitate-comunicare şi organizare de evenimente. După ce a ajuns şi consiliera lui Ridzi, Vârsta s-a întâlnit cu Iacobescu de mai multe ori la sediul firmei la care era ea asociată, Red Apple Comunication, şi i-a promis că îi va facilita un contract de un milion de euro cu MTS pentru Ziua Tineretului.”

(Cotidianul – “Cazul Ridzi: cum să furi aproape un milion”)

Da, această Ioana Vârsta pare să fi fost persoana cheie în această operaţiune, ministrul fiind vinovat, dacă nu pentru că ar fi comandat acţiunile acesteia, atunci măcar pentru că a tolerat activităţile consilierei sale. Activităţi pe care procurorii au motive solide să afirme că i-ar fi fost cunoscute. Că veni vorba, mă întreb de ce nu aflăm noi din Cotidianul ceva mai multă informaţie despre această consilieră bună la toate şi despre afacerile ei minunate. Iată ce aflăm din Evenimentul Zilei:

“Agenţia de comunicare Red Apple Communication International este manageriată de cuplul Ioana Vârsta – Horia Mihălcescu şi patronată din umbră de mogulul Sorin Ovidiu Vîntu. Compania a devenit cunoscută în 2005, când i-a oferit Elenei Udrea consultanţă de marketing politic. (…) Investigaţia EVZ a devoalat legăturile dintre grupul de firme Red Apple şi Sorin Ovidiu Vîntu. În urmă cu patru ani, 50% din acţiunile firmei-mamă, Red Apple Comunication, erau deţinute de un offshore din Cipru – Comac Ltd. – omiprezent în businessurile româneşti controlate de Vîntu, dar niciodată asumat oficial de magnat. Cealaltă jumătate a acţiunilor se afla – ca şi astăzi – în proprietatea soţilor Horia Mihălcescu – Ioana Vârsta. Astăzi, offshore-ul cipriot a fost înlocuit de Insomar – institutul de cercetare sociologică deţinut indirect tot de SOV printr-o altă firmă (PSV Company).”

(Evenimentul Zilei “Omul lui Vântu negocia contractele lui Ridzi”)

COMPLETARE: Ah, şi e una şi mai amuzantă în cazul Udrea, citesc şi un articol în care ziarul lui Vântu afirmă că Ministerul Turismului i-a plătit mult prea mult firmei lui Sârbu, în paralel cu alte ştiri din care aflăm că presa lui Vântu, Voiculescu şi Sârbu se plâng toate că preţurile pe care vrea să le plătească acelaşi minister al Turismului sunt prea mici! E clar, ministrul trebuie să plătească mult mai mult ca să le dea acestor televiziuni şi ziare prilejul să o acuze că plăteşte prea mult. Nu trebuie să se zgârcească cu banul public menit să finanţeze pe cei care o atacă pe motiv că e prea darnică cu el. Bleen a numit foarte bine scandalul ăsta, deşi mă tem că nu e un titlu pe care o să-l vedeţi defilând mare pe ecrane şi spus cu voce gravă de moderatori decerebraţi jurnalistic dar cu salarii indecente: e vorba de scandalul “Şpaga pentru presă”. Din fericire pentru presa mogulilor, ipocrizia nu e ilegală. Nici măcar nu doare.

Sorin Ovidiu Vântu însuşi a spus nu demult ce trebuie să facem: “Intariti-va statul!” E cazul să-i fie urmat îndemnul, pentru început prin rezilierea tuturor acestor contracte.

Ridzi, Băsescu, Tăriceanu, presa. Bilete de papagal nervos

Întrerup articolele legate de situaţia din justiţie, pentru că declaraţiile de azi mi-au enervat papagalul care dă bilete şi mă bate la cap pentru spaţiu editorial. Deci, iată câştigătorii şi explicaţia biletelor, pe scurt:

1. Monica Iacob-Ridzi, pentru că şi-a îmbolnăvit mama. Dna Ridzi şi-a depus demisia din fruntea MTS pe motiv că “familia nu mai poate suporta prelungirea acestei situaţii. Mama e deja bolnavă”. Dar cum anume ar fi vrut dna Ridzi să NU se mai prelungească această situaţie? Şi ce a împiedicat-o să pună capăt prelungirii acestei situaţii, aşa cum a făcut-o azi, de când au început dezvăluirile? Căci n-a reuşit între timp să ofere nicio explicaţie, niciun argument care să pledeze pentru o altă soluţie!

2. Traian Băsescu, pentru că e Petru Groza. Dacă prin acuzaţiile formulate de comisia de anchetă la adresa unui ministru ne întoarcem la perioada Ana Pauker, atunci, ţinând cont de antecedente, dl Băsescu unde s-ar încadra?

3. Călin Popescu Tăriceanu, pentru că e Traian Băsescu, şi invers. Doar că fostul premier a fost mai puţin colorat, acuzaţiile reprezentanţilor PD-L la adresa lui ar fi “o întoarcere la tribunalele comuniste”. Ca paranteză, cum spuneam acum câteva zile, e bine ca politicienii să se certe; de plâns e atunci când ajung să spună aceleaşi lucruri aiurea. Nu e vorba nici de sentinţe şi nici de tribunale, comuniste sau de alt fel. Avem de-a face cu prerogativa Parlamentului de a cere urmărirea penală pentru ceea ce consideră a fi infracţiuni. Trimiterea în judecată o fac procurorii, sentinţele le dau instanţele.

4. Traian Băsescu, pentru că nu înţeleg cum poate fi pus semnul egal între “o chestiune minoră” de acum câteva zile şi o parte a unei înţelegeri “mai toxice si mai imorale decat multe dintre actele ilegale care s-au petrecut in Romania in ultimii 20 de ani” de azi.

5. Presa (ştie ea care), pentru că acceptă sau chiar susţine că A e egal cu B, dar în acelaşi timp nu acceptă sau chiar respinge vehement pretenţia că B ar fi egal cu A. Nu am văzut vreun jurnalist sau post de televiziune care să conteste faptul că banii de la MTS ar fi servit şi la cumpărarea de ştiri de la televiziuni. Dar aceeaşi presă păstrează tăcerea dacă nu chiar se indignează de pretenţia că televiziunile ar fi vândut ştiri cuiva.

Bilete de papagal. Vasile Blaga

Vizita surpriză a preşedintelui Băsescu la guvern i-a determinat pe unii lideri ai PSD, care nu se numără printre miniştri, să iasă public cu critici la adresa preşedintelui şi cu reproşuri la adresa propriilor colegi din guvern. Biroul Permanent al PSD a decis că, dacă episodul se va repeta, miniştrii PSD vor părăsi şedinţa guvernului. Iar asta a provocat declaraţia liderului PD-L, şi în acelaşi timp ministru al guvernului Boc, Vasile Blaga.
Continue reading Bilete de papagal. Vasile Blaga

Un bilet de papagal: suspendarea preşedintelui Geoană

Culmea e că pe fondul afirmaţiilor sunt nevoit să-i dau dreptate, fără reţinere. Dl Geoană spune că dacă va câştiga competiţia pentru preşedinte atunci îl va schimba pe dl Boc de la conducerea Guvernului, acesta urmând să fie înlocuit cu un reprezentant PSD. Aşa cum am scris nu o dată pe acest blog, o democraţie se bazează pe nişte legi, scrise sau nescrise, iar una dintre acestea spune că votul electorilor nu poate fi pur şi simplu ignorat. Alegerea dlui Geoană în postul de preşedinte va legitima automat pretenţia partidului său de a prelua conducerea politică a statului. Pretenţie căreia n-ar trebui să i se pună obstacole.
Continue reading Un bilet de papagal: suspendarea preşedintelui Geoană